Când delirul nu are limite

Postat la: 12.05.2023 |

Când delirul nu are limite

În confruntarea cu nefastele derive ideologice care se manifestă tot mai agresiv, cartea lui Jean-François Braunstein "Religia woke" (editura Grasset, 2022) este una dintre apariţiile cele mai importante.

Filosof, profesor emerit la Sorbona, Braunstein face o analiză riguroasă şi necruţătoare a delirului woke, a cărui proliferare i se pare în cel mai înalt grad periculoasă. Ştie prea bine - exemplele sunt la îndemână - că nu se poate dialoga cu fanaticii woke, care în loc de argumente îţi lipesc etichete de genul „rasist", „homofob", „transfob" etc., etichete care pot duce la ostracizarea socială.

Noua ideologie (woke = o ideologie a „trezirii", a „deşteptării") s-a născut în universităţile americane, unde a devenit predominantă, şi a trecut apoi în Europa. Contrar unei opinii larg acceptate, Braunstein nu crede că la originea noii ideologii ar fi aşa numita French Theory, adică gânditorii francezi Foucault, Derrida, Lyotard etc. care au fost foarte în vogă în America; prea puţine din ideile acestora s-ar regăsi în „studiile de gen" sau în noul „antirasism". Avem a face, în schimb, cu o nouă religie, fenomen ce aminteşte de momente importante din istoria protestantismului în Statele Unite.

E o religie universitară, cu riturile şi dogmele ei imuabile, care nu acceptă pluralitatea opiniilor: nu poţi face studii de gen decât dacă accepţi că genul e o alegere, nici studii despre rasă dacă nu crezi că rasismul e „sistemic", nici studii despre graşi (fat studies) dacă nu ai convingerea că obezitatea este un mod de viaţă printre altele, pe care îl alegi în mod voluntar etc. După cum se observă, teoreticienii woke se remarcă şi prin absenţa totală a simţului umorului, fapt pentru care gândul că ar fi ridicoli nu le trece prin minte.

În centrul religiei woke se află, susţine Braunstein, teoria genului. Obiectivul ei e limpede: ştergerea diferenţei dintre sexe şi, la limită, însăşi negarea existenţei sexelor. În consecinţă, a devenit posibilă o utopie ce părea absurdă: să poţi să-ţi schimbi sexul şi genul după bunul plac. Negarea realităţii biologice are consecinţe dezastruoase: copiilor li se spune, de la vârste foarte fragede, că au posibilitatea să-şi aleagă identitatea sexuală. În documentele oficiale se precizează acum: „sexul ATRIBUIT la naştere", lăsând astfel cale liberă pentru schimbarea identităţii sexuale.

Şi în Statele Unite şi în Marea Britanie s-au introdus tot felul de reglementări în ce priveşte folosirea pronumelor, pentru a nu traumatiza persoanele trans. În 2007, o teoreticiană a genului, Julia Sorano, a definit astfel femeia trans: „orice persoană căreia i s-a atribuit un sex masculin la naştere, dar care se identifică şi/ sau trăieşte ca o femeie". Ea adaugă că e un demers sexist „să reduci o femeie (trans sau nu) pur şi simplu la o parte a corpului ei". Alţi militanţi trans ne asigură că „în funcţie de identitatea proprietarului său, un penis poate fi un organ sexual feminin".

Facultatea de medicină de la Universitatea din Carolina de Nord cere ca profesorii să aibă în vedere faptul că anumite organe nu ţin de nişte genuri anume: penisul nu e un organ propriu sexului masculin. În California, un profesor de endocrinologie a fost obligat să se scuze fiindcă a vorbit despre „femei însărcinate", ceea ce era discriminatoriu faţă de bărbaţii trans deveniţi femei.

Asociaţia medicală britanică recomandă folosirea formulei „persoană însărcinată" în loc de „femeie însărcinată". Se va vorbi de „părinte ce dă naştere" în loc de „mamă", de „alăptare la torace" în loc de „alăptare la sân", de „lapte parental" în loc de „lapte uman". În bugetul pe 2022 al administraţiei Biden „mamele" sunt înlocuite cu „persoane care dau naştere". S-a propus, de asemenea, drept înlocuitor pentru „femeie" formula „corp cu vagin". Şi aşa mai departe, într-o escaladă a aberaţiilor şi a absurdităţilor.

Militanţii woke au iluzia, notează Braunstein, că vor nega realitatea prin limbaj. E un fenomen tipic gândirii magice, primitive. Demersul lor este profund anti-ştiinţific, amintind de aiurelile pe care le profesa un fals savant sovietic, Lîsenko, mult îndrăgit de Stalin. Se urmăreşte, obsedant, „devirilizarea" („demasculinizarea") şi „decolonizarea" ştiinţelor, inclusiv a matematicilor (a căror învăţare ar ţine de „privilegiul alb", fapt pentru care trebuie inventate „matematicile echitabile").

Se consideră că istoria occidentală a fost întotdeauna rasistă şi că societatea actuală suferă de „rasism sistemic", albii fiind în mod structural rasişti, iar persoanele de culoare fiind în mod fatal oprimate. Aplicarea, în orice raţionament şi în orice analiză, a schemei intersecţionale (rasă, clasă, gen) e semnul unei pauperităţi jalnice a gândirii şi al unui dogmatism fioros. Oricât de pesimist ar fi, la capătul briliantelor sale consideraţii Jean-François Braunstein socoteşte că singura formă de rezistenţă este să spunem „nu" tuturor ideilor woke aberante şi abjecte. E şi unica şansă, oricât de mică, de a depăşi această gravă criză spirituală.

Alexandru Călinescu
profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic literar şi scriitor

loading...
PUTETI CITI SI...

Când delirul nu are limite

Postat la: 12.05.2023 |

0

În confruntarea cu nefastele derive ideologice care se manifestă tot mai agresiv, cartea lui Jean-François Braunstein "Religia woke" (editura Grasset, 2022) este una dintre apariţiile cele mai importante.

Filosof, profesor emerit la Sorbona, Braunstein face o analiză riguroasă şi necruţătoare a delirului woke, a cărui proliferare i se pare în cel mai înalt grad periculoasă. Ştie prea bine - exemplele sunt la îndemână - că nu se poate dialoga cu fanaticii woke, care în loc de argumente îţi lipesc etichete de genul „rasist", „homofob", „transfob" etc., etichete care pot duce la ostracizarea socială.

Noua ideologie (woke = o ideologie a „trezirii", a „deşteptării") s-a născut în universităţile americane, unde a devenit predominantă, şi a trecut apoi în Europa. Contrar unei opinii larg acceptate, Braunstein nu crede că la originea noii ideologii ar fi aşa numita French Theory, adică gânditorii francezi Foucault, Derrida, Lyotard etc. care au fost foarte în vogă în America; prea puţine din ideile acestora s-ar regăsi în „studiile de gen" sau în noul „antirasism". Avem a face, în schimb, cu o nouă religie, fenomen ce aminteşte de momente importante din istoria protestantismului în Statele Unite.

E o religie universitară, cu riturile şi dogmele ei imuabile, care nu acceptă pluralitatea opiniilor: nu poţi face studii de gen decât dacă accepţi că genul e o alegere, nici studii despre rasă dacă nu crezi că rasismul e „sistemic", nici studii despre graşi (fat studies) dacă nu ai convingerea că obezitatea este un mod de viaţă printre altele, pe care îl alegi în mod voluntar etc. După cum se observă, teoreticienii woke se remarcă şi prin absenţa totală a simţului umorului, fapt pentru care gândul că ar fi ridicoli nu le trece prin minte.

În centrul religiei woke se află, susţine Braunstein, teoria genului. Obiectivul ei e limpede: ştergerea diferenţei dintre sexe şi, la limită, însăşi negarea existenţei sexelor. În consecinţă, a devenit posibilă o utopie ce părea absurdă: să poţi să-ţi schimbi sexul şi genul după bunul plac. Negarea realităţii biologice are consecinţe dezastruoase: copiilor li se spune, de la vârste foarte fragede, că au posibilitatea să-şi aleagă identitatea sexuală. În documentele oficiale se precizează acum: „sexul ATRIBUIT la naştere", lăsând astfel cale liberă pentru schimbarea identităţii sexuale.

Şi în Statele Unite şi în Marea Britanie s-au introdus tot felul de reglementări în ce priveşte folosirea pronumelor, pentru a nu traumatiza persoanele trans. În 2007, o teoreticiană a genului, Julia Sorano, a definit astfel femeia trans: „orice persoană căreia i s-a atribuit un sex masculin la naştere, dar care se identifică şi/ sau trăieşte ca o femeie". Ea adaugă că e un demers sexist „să reduci o femeie (trans sau nu) pur şi simplu la o parte a corpului ei". Alţi militanţi trans ne asigură că „în funcţie de identitatea proprietarului său, un penis poate fi un organ sexual feminin".

Facultatea de medicină de la Universitatea din Carolina de Nord cere ca profesorii să aibă în vedere faptul că anumite organe nu ţin de nişte genuri anume: penisul nu e un organ propriu sexului masculin. În California, un profesor de endocrinologie a fost obligat să se scuze fiindcă a vorbit despre „femei însărcinate", ceea ce era discriminatoriu faţă de bărbaţii trans deveniţi femei.

Asociaţia medicală britanică recomandă folosirea formulei „persoană însărcinată" în loc de „femeie însărcinată". Se va vorbi de „părinte ce dă naştere" în loc de „mamă", de „alăptare la torace" în loc de „alăptare la sân", de „lapte parental" în loc de „lapte uman". În bugetul pe 2022 al administraţiei Biden „mamele" sunt înlocuite cu „persoane care dau naştere". S-a propus, de asemenea, drept înlocuitor pentru „femeie" formula „corp cu vagin". Şi aşa mai departe, într-o escaladă a aberaţiilor şi a absurdităţilor.

Militanţii woke au iluzia, notează Braunstein, că vor nega realitatea prin limbaj. E un fenomen tipic gândirii magice, primitive. Demersul lor este profund anti-ştiinţific, amintind de aiurelile pe care le profesa un fals savant sovietic, Lîsenko, mult îndrăgit de Stalin. Se urmăreşte, obsedant, „devirilizarea" („demasculinizarea") şi „decolonizarea" ştiinţelor, inclusiv a matematicilor (a căror învăţare ar ţine de „privilegiul alb", fapt pentru care trebuie inventate „matematicile echitabile").

Se consideră că istoria occidentală a fost întotdeauna rasistă şi că societatea actuală suferă de „rasism sistemic", albii fiind în mod structural rasişti, iar persoanele de culoare fiind în mod fatal oprimate. Aplicarea, în orice raţionament şi în orice analiză, a schemei intersecţionale (rasă, clasă, gen) e semnul unei pauperităţi jalnice a gândirii şi al unui dogmatism fioros. Oricât de pesimist ar fi, la capătul briliantelor sale consideraţii Jean-François Braunstein socoteşte că singura formă de rezistenţă este să spunem „nu" tuturor ideilor woke aberante şi abjecte. E şi unica şansă, oricât de mică, de a depăşi această gravă criză spirituală.

Alexandru Călinescu
profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic literar şi scriitor

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE