Ce ciudățenii au mai apărut la proteste și dacă totul are legătură cu cerealele așa-zis ucrainene?!
Postat la: 16.01.2024 |
Nu vreau să-i denigrez deloc pe protestatarii aflați în necaz, de bună credință, ba chiar îi laud și apreciez, dar sunt multe elemente ciudate în desfășurarea acțiunilor din stradă pe care îmi propun să le analizez. În primul rând, am fost contrariat încă din primele momente ale protestelor în două etape.
Prima dată la apariția știrii pe surse, preluate în mod cvasi-unanim de către presă, conform căreia AUR și Simion ar fi organizat ditamai deplasările transportatorilor și fermierilor către București, în condițiile în care nu era prezentată absolut nicio dovadă pentru așa ceva. Apoi m-a uimit faptul că George Simion n-a fost bine primit alături de protestatari, iar pentru Șoșoacă erau deja pregătite strigături cu „Moby Dick" și nu mai continui. Cum adică să refuzi sprijinul opoziției politice, dacă tu, ca protestatar, vrei să-ți atingi scopurile, în condițiile în care prezența unor demnitari alături de tine poate dilua sau bloca excesele forțelor de ordine?
De asemenea, tot în șirul ciudățeniilor, marchez tăcerea suspectă a lui Marcel Ciolacu, ce n-a dorit dialog inițial, motivând că nu este reprezentare instituțională a protestatarilor, pentru ca mai apoi doar să mimeze un dialog, iar aceiași „nereprezentativi" chiar să semneze documente cu Ministrul Agriculturii. După asta au apărut date despre cei aleși să negocieze, ce-i așezau ba în rândurile PSD, ba ca angajați ai unor consilii județene, cum este cazul celui de la Buzău; sau au apărut informații că din Giurgiu și Prahova se trimit oameni, fermieri și transportatori la proteste de către însuși Dan Motreanu sau Iulian Dumitrescu de la PNL, respectiv din alte județe din sud, Oltenia sau din Moldova, de către lideri pesediști. Nu mai vorbesc aici despre excesele polițiștilor, ce au trecut de la amenințarea cu arma și reținerea nejustificată a lui Angi Șerban, direct la fraternizarea cu protestatarii, peste noapte, anunțată de către liderii sindicali ai polițiștilor. Sau poate cel mai ciudat și neanalizat lucru e că ni s-a spus că erau prinse deja în buget măsurile pentru fermieri, deci de ce nu s-au aplicat? Sau s-a așteptat exact acest protest public, probabil artificial iscat, pentru ca acestea să fie comunicate cetățenilor.
Deci, fără să mai înșir și altele, apare destul de clar existența unui plan pe care nu-l puteam desluși, însă, fără gafa lui Grindeanu, expusă de către fermierul Ștefan Muscă. Sorinel de la Transporturi i-a anunțat pe protestatari că nu se discută nimic despre Ucraina, în condițiile în care majoritatea necazurilor recente ale agricultorilor și transportatorilor români vin chiar de la alegerea sinucigașă a guvernelor lui Klaus Iohannis de a-i favoriza în ultimul an pe ucraineni în dauna românilor. Colac peste pupăză, vine declarația de ieri a unui oficial american, care zice că nu se concepe ca România să nu sprijine în continuare Ucraina pe tema exportului de cereale, iar apoi apare în poză Iulian Fota de la Davos, care, reprezentând Guvernul României, negociază un acord de parteneriat strategic chiar cu ucrainenii lui Zelenski. Ce acord strategic putem avea cu ucrainenii, în afara înlesnirii exporturilor de cereale, pentru că arme sau bani noi nu avem de unde să le dăm? Mai apoi, amintiți-vă că v-am explicat din 2022 că aceste cereale despre care se discută nu sunt ucrainene. Ele aparțin celor trei mari, cele mai mari companii americane din agricultură ce au cumpărat în anul 2021 jumătate din terenul agricol al vecinilor noștri, prin semnătura lui Zelenski, dar războiul i-a împiedicat să-și valorifice marfa, putând să facă asta doar pe filieră românească și realizând astfel profituri de zeci de miliarde de euro. Și totuși, vă întreb, prieteni goldiști, de ce nu auzim în ultimele 6 zile de la protestatari lozinci orientate contra exportului din Ucraina, în condițiile în care doar asta ne-au explicat pe televiziuni fermierii și transportatorii în 2023 și în condițiile în care din Polonia până în Germania asta scandează fermierii din acele țări care sunt în stradă?
Sper că am fost destul de clar ca să puteți pricepe că s-a pus în scenă o operațiune prin care nevoia de bază, anume sistarea exportului și tranzitului de cereale așa-zis ucrainene, să fie acoperită prin alte cerințe, serioase și ele, ce țin de taxe și costuri la asigurări. Să presupunem că acestea se rezolvă, dar e clar că va rămâne în vigoare înțelegerea cu ucrainenii, care va continua să submineze agricultura românească, să-i falimenteze pe mulți dintre fermierii români mai mari sau mai mici. Asta vom vedea. Mai avem una sau două zile până când acest lucru va deveni și mai clar și atunci vom avea și tabloul exact al operațiunii puse la cale la început de an.
Cozmin Gușă
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu