• Tweet

Poate părea cel puțin curioasă osârdia cu care oamenii din PNL, urmașii lui Brătianu adică, apără dreptul „multinaționalelor" la optimizare fiscală, la declararea unor pierderi sau a unor profituri foarte mici și, deci, la neplata impozitului pe profit cuvenit țării unde își desfășoară bănoasele activități.

Ardoarea depusă de liberali a trecut mult peste linia roșia atunci când au început să acuze de „analfabetism economic" pe cei care au publicat și comentat o listă cu marile firme care au declarat pierderi în anul fiscal 2022. Ardoare cu atât mai curioasă cu cât vine din partea celor al căror partid a condus această țară cu ideea sprijinirii unei clase bogate și medii autohtone. „Prin noi înșine" era odinioară deviza liberalilor lui Brătianu. Deviză degenerată acum la o mai probabilă „Nimic prin noi înșine, totul prin alții"!

Atunci când (pe la mijlocul anilor `20) Ionel Brătianu era prim-ministru și Nicolae Iorga unul dintre liderii opoziției, acesta din urmă, l-a interpelat pe premier de la tribuna Parlamentului cu o întrebare disprețuitoare: „Ce poate să învețe un istoric de la un inginer?" Deloc intimidat, liderul liberal i-a răspuns, cât se poate de inspirat: „Măsura, domnule profesor, măsura!"

Nici astăzi, după 100 de ani de la incidentul respectiv, măsura nu se găsește prea mult în spațiul nostru public.

România este considerată, pe bună dreptate, „mereu surprinzătoare", în sensul în care aici se întâmplă lucruri care în alte părți ale Europei nici nu ar putea fi imaginate. Bunăoară, nicăieri nu ar fi de închipuit o dispută mai stupidă între curentul „conservator" și cel „progresist" pe tema opoziției multinaționale-capital autohton. Un astfel de conflict este pe cât de puțin susținut intelectual, pe atât de ridicol.

Temelia unui astfel de conflict este destul de șubredă, căci pleacă de la supoziția, oricum falsă, că marile companii sunt multinaționale, în vreme ce firmele mici sunt presupuse a fi apanajul românilor. Lucrurile, însă, nu sunt niciodată în „alb și negru", ci, îmbracă o infinitate de nuanțe de gri. Iată și în acest caz avem destule exemple de firme „românești", adică deținute de capitalul autohton cu cifra de afaceri destul de mare. Ca să dau numai două exemple: cea mai mare rețea de magazine de bricolaj (Dedeman) și cea mai mare firmă de construcții din țară.

Dar nici grupul de firme deținute de Ion Țiriac nu este deloc mic și exemple de acest gen putem să dăm cu duiumul. La fel de bine trebuie să știm că există nenumărate exemple de firme mici deținute de cetățeni străini, îndeosebi italieni, turci și chinezi. Astfel încât, o judecată dreaptă ar trebui să țină cont și de aceste aspecte.

Cu prea mare ușurință se trece la noi și peste faptul că unele dintre cele mai mari pierderi declarate în ultimii ani vin fix din zona companiilor de stat, printre care la loc de cinste figurează CFR Marfă, CFR Călători, CFR, Tarom dar și Termoenergetica din București, toate administrate de liberali în ultimii ani.

Printre primele zece companii din țară nu se află niciuna cu capital majoritar românesc.

Cea mai mare firmă care operează aici este deținută de austriecii de la OMV (OMV Petrom) și a avut anul trecut afaceri de peste 55 de miliarde de lei, cu un profit de peste 10 miliarde de lei. Dar austriecii de la OMV mai dețin și a doua cea mai mare cifră de afaceri de aici (OMV Petrom Marketing- rețeaua de benzinării), cu o cifră de afaceri de peste 27 de miliarde de lei și un profit de jumătate de miliard de lei. În total, 82 de miliarde de lei cumulează afacerile companiei OMV din România. Și nu, nu vă bucurați că este un semn de mare capitalism, căci OMV are ca acționar principal statul austriac, un stat care are ca prioritate politică externă blocarea aderării țării noastre la spațiul Schengen!

82 de miliarde de lei înseamnă cam 3,5% din cifra de afaceri totală a firmelor din țara noastră. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de lei încasați de o firmă de aici, 3 lei și jumătate ajung în buzunarele deținute de către firma austriacă OMV!

A doua cea mai mare afacere din țară este deținută de francezii de la Renault și a avut anul trecut o cifră de afaceri de 25 de miliarde de lei, cu un profit de puțin peste 500 de milioane de lei. Dacă nu ați ghicit încă, vă spun eu: cel mai mare acționar (cu excepția Nissan, în urma schimbului de acțiuni) al Renault este statul francez cu aproape 20% din acțiuni. Și să nu uităm că mai avem un mic Renault (Renault Comercial Roumanie) în top cu 4,7 miliarde de lei cifră de afaceri.

A treia cea mai mare afacere din România este deținută de un alt stat, cel kazah, prin KazMunay Gas, proprietarul majoritar al Rompetrol Rafinare (peste 23 de miliarde de lei în 2022, cu un profit de 666 de milioane de lei). Evident că și kazahii au învățat ceva de la austrieci, motiv pentru care și ei mai au încă o firmă, Rompetrol Downstream, cu o cifră de afaceri de 16,5 miliarde de lei și un profit de doar 190 de milioane de lei.

Hai să tragem puțin aer în piept și să ne dumirim mai bine: primele patru companii din țara noastră, cu o cifră de afaceri cumulată de 150 de miliarde de lei (cu mult mai mult decât bugetul total de pensii de anul acesta) sunt deținute, în principal, de trei state: cel austriac, cel francez și cel kazah. Și noi vorbim toată ziua de piață liberă și capitalism. Cam astea sunt cele mai mari dintre „multinaționalele" lăudate și protejate de urmașii lui Brătianu...

Ei, dar avem și ceva firme private printre marile „multinaționale" din țara aceasta: rețelele de supermarket Lidl și Kaufland, cu 18,5 miliarde de lei, respectiv 16 miliarde de lei cifră de afaceri și cu profituri de un miliard de lei, respectiv 880 de milioane de lei.

Acum să vedeți culmea capitalismului și la aceste două companii, care dețin împreună o treime din piața supermarketurilor din România: ambele sunt deținute de o familie germană, familia Schwarz din Baden-Württemberg, de la granița cu Franța!

Dacă credeați cumva că în continuare vom regăsi ceva firme cu adevărat „multinaționale", vă înșelați. A opta cea mai mare firmă de pe aici , furnizorul de gaze și distribuitorul pentru jumătate de țară, Engie, are ca principal acționar statul francez, acesta deținând la Engie un sfert din acțiuni și o treime din drepturile de vot. Ca orice mare firmă franțuzească de stat, și Engie mai are un puișor în România, Engie Energy Management, cu ditamai cifra de afaceri de peste 8 miliarde de lei.

Pe locul 9 vine firma germană E. ON, care deține furnizarea și distribuția de gaze din cealaltă jumătate de țară și care este chiar cu adevărat o „multinațională" de tip capitalist, cu o structură a acționariatului în care grupul de stat RWE și statul german nu au o prezență atât de mare. Engie și E.ON au cifre de afaceri apropiate, de 15, respectiv 13,7 miliarde de lei, dar, surpriză, E.ON înregistrează pierderi anul trecut (-358 de milioane de lei).

A zecea cea mai mare firmă din țară este iarăși una privată, dar nu de tip „multinațională", ci cu proprietari principali oligarhul ruso-azer Vagit Alekperov și amicul său Leonid Fedun.

Să tragem iarăși linie și să constatăm că primele zece firme din România însumează mult peste 10% din cifra de afaceri din țară pe anul trecut și că printre ele nu avem decât o firmă cu adevărat „multinațională", restul fiind companii dirijate de trei state (austriac, francez și kazah), o familie germană și un oligarh rus.

Poate înțelegeți acum, dragi cititori, mai bine demersul liberalilor lui Iohannis de a apăra dreptul „multinaționalelor" la declararea de pierderi sau de profituri mici și, deci, la neplata impozitului pe profit!

30% din cifra de afaceri din România este produsă de primele 100 de companii din țară, cu o valoare cumulată de 688 de miliarde de lei.

Printre primele 100 de firme din România, nici 20 de firme nu sunt deținute majoritar de acționari români. Dar „acționarii români" sunt în principal statul român, acționar principal la Romgaz (locul 12 în țară cu 13 miliarde de lei cifră de afaceri), Electrica Furnizare (911 miliarde de lei - locul 15), Hidroelectrica (9 miliarde de lei - locul 20), Nuclearelectrica (locul 32 cu peste 6 miliarde de lei cifră de afaceri), Transelectrica (locul 35 - aproape 6 miliarde de lei), Complexul Energetic Oltenia (locul 39), Romsilva, CEC, Transgaz, Electrocentrale București, Transgaz, CFR Călători, Distribuție Energie Electrică (DEER). Doar câteva dintre marile firme românești sunt deținute de capitalul privat autohton: Dedeman (locul 16 - 11 miliarde de lei cifră de afaceri în 2022), Oscar Downstream (locul 26 - peste 7 miliarde de lei), Altex (locul 29 - 6,5 miliarde de lei), Banca Transilvania (locul 41 - peste 5 miliarde de lei), RCS-RDS (locul 47 - 4,8 miliarde de lei), Arabesque, Mairon, Chimcomplex.

Așa că, oameni buni, să fim serioși: printre marile firme din țară, afacerile controlate de capitalul autohton au o prezență firavă, topul fiind dominat de mari companii străine, multe dintre ele deținute de alte state.

Marile multinaționale din lume au și ele o prezență destul de subțire, cele mai notabile și pline de succes afaceri capitaliste internaționale de aici fiind BAT (British American Tobacco- locul 13 cu peste 13 miliarde de lei cifră de afaceri), Orange, Cargill, Michelin, Continental, Bunge, Vodafone, Coca Cola.

Să remarcăm și faptul că aproape toate „multinaționalele" care chiar operează pe piața liberă sunt reale povești de succes aici, cu investiții serioase și cu profituri declarate „pe bune" și an de an.

Și pentru că s-a vorbit foarte mult despre pierderile hilar declarate de marile companii, hai să analizăm un pic și profiturile pe care le declară multe dintre acestea, sau, mai corect spus, ratele profiturilor la cifrele de afaceri: OMV Petrom Marketing (benzinăriile, adică) - 2%, Rompetrol Rafinare - 2,89%, Rompetrol Downstream - 1,1%, Lukoil - 1,7%, Electrica Furnizare - 3,29%, Carrefour - 3%, Metro - 3,3%, Mol - 1,7%, Mega Image - 1,5%, Engie Energy Management - 2,1%, Auchan - 1,4%, etc. Cam cât de credibile sunt aceste rate ale profitului ?

În acest context să nu uităm că o taxare cu 1% a cifrei de afaceri este echivalentă cu taxarea cu 16% a unui profit corespunzător cu rata profitului de 6%. Eu cred cu tărie că soluția corectă pentru țara noastră este nu de a impune taxa de 1% pe cifra de afaceri, ci de a pune ANAF-ul să scoată la lumină profiturile reale. Dar, pe de altă parte, câte companii declară profituri de minim 6%?

Dar poate au uitat distinșii liberali că România are și o clasă antreprenorială proprie, aflată încă la început, după mulți ani în care a fost desființată și mai apoi hărțuită de regimul comunist real (1945-1989) sau de comunismul original, iliescian (1989-1996). De ce cred, oare, liberalii, că „multinaționalele" trebuie apărate, iar capitaliștii autohtoni încărcați cu biruri și fugăriți de procurori?

Structura economiei noastre este, sintetic, următoarea: 755 000 de microîntreprinderi (maximumum 9 salariați, maximum două milioane de euro cifră de afaceri), 47 000 de întreprinderi mici (maximum 49 salariați, maximum 10 milioane de euro cifră de afaceri) , 8600 de întreprinderi medii (maximum 249 salariați, maximum 50 milioane de euro cifră de afaceri) și 2000 de întreprinderi mari.

Ei bine, cifra de afaceri realizată în această țară se împarte astfel: partea leului (mai bine de jumătate din economie) revine marilor companii (1328 miliarde de lei), o cincime revine întreprinderilor medii (438 de miliarde de lei), aproape o șesime întreprinderilor mici (368 de miliarde de lei) și cam a zecea parte microîntreprinderilor (287 de miliarde de lei).

Ei bine, cu doar 10% din economie, aceste biete microîntreprinderi angajează o cincime din salariații națiunii (950 000 de oameni), mai mult decât întreprinderile medii (752 000 de oameni) sau cele mici (866 000 de oameni), fiind depășite doar de marile corporații (1 432 000 de oameni) și de angajații statului (1 300 000 de oameni).

Și asta nu-i nimic, căci iată de unde vin profiturile și impozitul pe profit al statului: din jumătate de economie, marile companii realizează doar 38% din profit (97 de miliarde de lei), în vreme ce, din cele doar 10% din economie, microîntreprinderile produc un profit cumulat de 31% din total (77 de miliarde de lei).

Citind datele de mai sus cu un ochi limpede reiese cu claritate că micii antreprenori români abia de văd un leu din fiecare 10 încasați în țară. Dar ei plătesc salariile pentru unul din cinci români angajați și raportează aproape o treime din profiturile din economie.

Merită, oare, ca această clasă medie, cea mai firavă din Europa, să plătească pentru toate greșelile unor guverne incompetente din ultimii patru ani, toate dirijate de cel mai bogat profesor de fizică din Europa?

Petrisor Peiu