Dilema statului subteran
Postat la: 03.04.2023 |
De după gratii, Elena Udrea mai marchează un punct. Împotriva statului subteran. Despre care crede cu tărie că este alcătuit exclusiv din oameni ai serviciilor. Nicidecum din politicieni. Aceștia din urmă fiind utilizați doar ca masă de manevră. Ea spune că, spre final de mandat prezidențial, șeful statului nu mai are nicio autoritate asupra statului subteran.
Îi relatează cu lux de amănunte Ancăi Alexandrescu, pentru Realitatea Plus, cum, în ultimul său an de mandat, Traian Băsescu a încercat din răsputeri să-l elimine pe Florian Coldea. Dar nu a mai putut. Maior s-a împotrivit, iar în Parlament nu mai dispunea de o majoritate. Și, din acest motiv, Serviciul Român de Informații, care avea toate culoarele necesare în parchete și în justiție, și-a făcut de cap. Și a trecut la executarea oamenilor președintelui. Începând chiar cu fratele acestuia. Se aseamănă situația de atunci cu cea de acum? Pierde Klaus Iohannis controlul?
E clar că, dintr-o anumită perspectivă, ca și în urmă cu zece ani, serviciile secrete, mai puternice decât erau atunci, tatonează terenul pentru a obține controlul necesar asupra nucleului care va conduce România. E logic ca ele să se îndepărteze de președintele Klaus Iohannis și, luându-și distanța necesară, să-și poată pregăti în liniște viitorul. Respectiv modul în care își vor împărți între ele autoritatea și vor fi capabile să-și gestioneze interesele instituțiilor și a grupurilor ilegitime care acționează sub pălăria lor.
În urmă cu zece ani, de la mare distanță, Serviciul Român de Informații, condus de tandemul Maior-Coldea, dispunea de cea mai mare autoritate în gestionarea statului subteran. Acest tandem învârtea pe degete toate instituțiile statului. Celelalte servicii secrete treceau pe un plan secund. Astăzi, la conducerea celui mai important serviciu secret al României nu se mai află însă un tandem comparabil cu cel de atunci. Până în prezent, Eduard Hellvig, politicianul transformat în civil și plasat de către Klaus Iohannis la cârma Serviciului Român de Informații, nu s-a manifestat ca un jucător semnificativ în planul înaltelor combinații ale statului și nici nu și-a manifestat în vreun fel intenția de a acapara mai multă putere decât cea conferită de litera și spiritul Constituției. Jocuri murdare, care îi scapă de sub control, se fac desigur în continuare la nivelul liderilor naționali și regionali SRI, dar aceste jocuri nu-i pun în pericol pe marii actori politici. Și nici nu vizează în vreun fel decisiv echilibrul politic și averea publică. Pe de altă parte, puterea serviciilor s-a mai disipat. În timp ce SIE și-a pierdut foarte mult din relevanța pe care o avea cândva, în planul bătăliei interne, SPP și STS au devenit mai influente. În vreme ce cândva temutul serviciu secret al Ministerului de Interne s-a retras cumva în afara terenului de joc.
Prin urmare Klaus Iohannis nu se mai poate afla în ipostaza lui Traian Băsescu, așa cum este ea descrisă de către Elena Udrea. Și închei printr-o afirmație cât se poate de tranșantă: profitând de conjunctura externă extrem de favorabilă și de legăturile de dependență din ce în ce mai strânse cu Statele Unite, Serviciul Român de Informații a reușit, sub cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, perfomanța de a influența radical legislația de securitate a statului român, astfel încât importante pârghii de putere, adjudecate în mod ilegal și neconstituțional de tandemul Maior-Coldea, astăzi au fost transferate cât se poate de legal în mânile celui mai important serviciu secret al țării. Care, prin urmare, nu mai are nevoie să lucreze subteran, ci o face la vedere.
Sorin Rosca Stanescu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu