• Tweet

In anul zece al mandatelor sale, Iohannis descoperă, in Dubai, importanta energiei nucleare. In „Declaratia natională" ( de ce nu „internatională") sustinută la COP28, Iohannis introduce si energia nucleară in „mixul energetic national" ce va fi format până in 2050.

Dar a intreprins ceva Iohannis in nouă ani de mandat pentru finalizarea celor două unităti restante de la Cernavodă? Vă voi reaminti astazi proiectul românesc al energiei nucleare. Ce s-a intamplat in ultimii 33 de ani. Spun de la inceput ca acum ar fi trebuit sa functioneze, la Cernavodă, 4 unitati si nu 2. Guvernele din care a facut parte sau pe care le-au coordonat Traian Basescu sau Klaus Iohannis nu au investit nimic in energia nucleara ci doar au folosit energia ieftina creata de cele doua unitati finalizate in timpul guvernelor Vacaroiu si Nastase.

Scurt istoric

Proiectul initial al Centralei Nuclearelectrice (CNE) Cernavodă prevedea constructia a 10 reactoare nucleare tip CANDU 700, cate 5 pe 2 amplasamente: Cernavoda si Fagaras dupa urmatorul program de asimilare: primul reactor 100% cu componente canadiene, al doilea 10% componente indigene si 90% canadiene, s.a.m.d reactorul nr. 10 100% componente fabricate in Romania. Avand in vedere programul ambitios de asimilare si transfer tehnologic, proiectul a fost modificat, indigenizarea incepand chiar de la Unitatea 1. Aceasta latura pozitiva a proiectului a fost umbrita atat de termenele nerealiste care se impuneau cat si de imposibilitatea sustinerii economice a constructiei simultane a 5 reactoare. Acest lucru a condus la oprirea lucrarilor la proiect in 1990 si reevaluarea in totalitate a abordarii atat d.p.d.v. tehnic cat si economic. Solutia cea mai buna pentru acel moment era reluarea proiectului, dar in mod etapizat. Guvernele de dupa 1990 au avut diverse abordari. Si reactoarele erau in diverse stadii de constructie : Unitatea 1 cca 50%, Unitatea 2 cca 30%, Unitatea 3 cca 16%, Unitatea 4 cca 12%, Unitatea 5 cca 9%.

Unitatea 1 CNE Cernavoda

In 1991 s-au reluat discutiile cu partenerul canadian-AECL si italian-ANSALDO, ajungandu-se la un contract de asistenta tehnica, conducere si transfer de management prin formarea unui consortiu denumit AAC (format din AECL, ANSALDO si RENEL) care a demarat lucrarile in 1992 si le-a finalizat cu punerea in functiune a reactorului in 1996 sub guvernul Vacaroiu. De mentionat faptul ca AAC era sub conducere canadiana, iar numarul lucratorilor straini pe santier a fost de cca 450. Investitia a fost de aproximativ un miliard de dolari.

Unitatea 2 CNE Cernavoda

In decembrie 2000, imediat dupa alegeri, guvernul pe care l-am condus a decis reluarea lucrarilor pentru definitivarea reactorului nr.2.

SUBLINIEZ faptul ca in perioada 1997-2000, guvernele din care a facut parte si Traian Basescu nu au mai investit nimic in proiectul nuclear, utilizandu-se insa o componenta de energie ieftina produsa in Unitatea 1.

In decembrie 2000, am decis formarea unui comitet interministerial compus din 3 membri ai cabinetului care raportau lunar in guvern stadiul lucrarilor iar prima mea vizita de lucru, in 2001, a fost la centrala nucleara de la Cernavoda. Masurile adoptate au demonstrat ca exista un adevarat interes national pentru acest proiect strategic.

Activitatile au fost axate pe 4 directii:

-informarea comunitatii internationale despre intentia tarii noastre de a mai construi un reactor avand in vedere necesarul intern de energie (AIEA Viena, CE Brusseles, etc);

-negocierea unui contract care sa tina cont atat de prevederile primului contract de la Unitatea 1, in sensul optimizarii lui ( astfel conducerea proiectului a fost in responsabilitatea partii romane iar numarul de „expatriati" a fost de cca 180, reducandu-se in acest fel semnificativ costurile proiectului);

-analiza capabilitatii industriei romanesti de a oferi produse si servicii de calitate nucleara, astfel incat peste 53% din Unitatea 2 a fost realizata in tara;

-identificarea resurselor financiare necesare de cca 1 mlrd de euro pentru finalizarea proectului.

Astfel importurile au fost realizate prin imprumuturi garantate de stat si platite din vanzarea energiei electrice produse de reactor, iar furnitura din tara finantata de la bugetul de stat. Acest ultim aspect merita o atentie speciala: perioada 2001-2004 a fost o perioada cu eforturi umane si mai ales financiare deosebite (perioada in care am indeplinit conditiile de integrare in NATO si am inchis toate capitolele de negociere cu UE), astfel incat bugetul de stat (care in acea perioada a fost in medie de numai 50 mlrd euro) nu putea acoperi in totalitate marile proiecte de investitii demarate, in conditiile in care exista si o tinta ambitioasa de reducere a inflatiei.

In aceasta situatie, pentru investitia de la Unitatea 2 s-a reusit negocierea si tragerea unui imprumut de la UE-EURATOM de 235,4 mil. Euro care a finantat componenta interna a proiectului, degrevandu-se in acest fel bugetul de stat.

Astfel, s-a realizat optimizarea economica totala a proiectului prin urmatoarele elemente (care nu s-au mai regasit in gandirea economica a ultimei perioade a multiplelor guverne Boc):

-sustinerea unei investitii nationale productive si profitabile: energia nucleara este cea mai ieftina forma de energie in tara noastra (in pretul energiei hidro nu mai este inclusa componenta de amortizare a investitiilor!);

-efortul continuu de a identifica si finanta cat mai multe produse si servicii fabricate in Romania, reducand importurile la limita prevederilor tehnice si calitative ale proiectului, astfel incat cca 3500 de persoane au lucrat pe santier si alte cca 80.000 in industria pe orizontala din tara nostra au avut contributii la Unitatea 2;

-plata imprumuturilor sa se faca din vanzarea de energie electrica, astfel incat dupa punerea in functiune din 2007, bugetul de stat sa nu mai fie grevat.

-asigurarea a 18% din consumul energetic national la un pret scazut (cca 21 euro/Mwe)

Unitatile 3 si 4

Avand in vedere „resuscitarea" industriei romanesti de profil, produsa odata cu investitia de la Unitatea 2, si datorita faptului ca, pe masura ce se terminau lucrarile, fabricile si unitatile de constructii-montaj riscau sa-si piarda autorizatiile de lucru in domeniul nuclear cat si capabilitatile tehnice, precum si datorita unui potential real de export de energie, s-a decis in 2003 formarea unui comitet interministerial de analiza a reluarii lucrarilor si la unitatile 3 si eventual 4 intr-o forma moderna de finantare de tip BOOT (build-own-operate-transfer) datorita unor conditionari impuse la acea vreme de catre organismele financiare internationale privitoare la garantiile suverane. Ca urmare, s-a demarat un studiu de fezabilitate efectuat de catre un consortiu, format din SNN Romania, AECL Canada, ANSALDO Italia si KHNP Coreea de Sud, care a concluzionat fezabilitatea proiectului prin care se puteau realiza cele 2 unitati in perioade de timp cu un defazaj de cca 2 ani. Se mentiona faptul ca aportul partii romane in acest PPP era de numai 20% (16% lucrarile deja efectuate iar restul reprezentand apa grea si combustibilul nuclear),astfel incat efortul bugetar era minim, restul fiind capital privat, echipamentele si serviciile urmand a se contracta de la diversi furnizori prin licitatie. Studiul a fost expertizat international de catre firma Deloitte and Touche, care l-a avizat favorabil, fiind propus spre prezentare publica pentru posibilii investitori. Astfel studiul a fost prezentat cu ocazia diverselor vizite oficiale, la intalniri cu oameni de afaceri, la Washington, la Londra, la Roma si bineinteles la Bucuresti. Ca urmare a acestor eforturi, in noiembrie 2004 au ofertat 18 firme (straine si romanesti) pentru aport de capital in formarea Companiei de investitii care urma sa gestioneze proiectul. Din pacate, dupa 2004, in anii regimului Basescu, nu s-a mai depus niciun efort in acest domeniu si, vazand neimplicarea guvernului in proiect (implicarea a fost numai la nivel declarativ, mediatic), majoritatea companiilor straine s-au retras (ultimele, la inceputul acestui an), astel incat partea romana a devenit majoritara in compania de proiect (cu peste 80%) iar guvernul cauta din nou investitori. Este inexplicabil cum un guvern care in perioada 2008-2012 a gestionat un buget anual mai mult decat dublul bugetului din perioada 2000-2004 sa nu reuseasca o schema financiara pentru realizarea macar a unei unitati la CNE Cernavoda. Acelasi lucru pentru perioada mandatelor lui Iohannis.

In loc de concluzii

a) Definitivarea Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda in tandem sau pe rand se impune de urgenta pe fondul crizei energetice care exista si se prefigureaza a creste, la nivel mondial, in urmatorii ani, in contextul in care: - fiecare reactor reduce importurile anuale de materii prime energetice cu cca 150 mil. Euro -o mare parte din termocentrale au durata de viata expirata; -tehnologia nucleara este recunoscuta ca forma de energie cu „0" emisii de carbon, iar Romania din anul viitor va avea probleme relative la nerespectarea unor conditii de mediu asumate; -minimizarea pierderii unor capacitati tehnice de productie de inalta tehnologie din industria romaneasca; -evitarea desfiintarii specializarilor de profil din universitatile romanesti (studentii nu se inscriu din lipsa perspectivei locurilor de munca dupa definitivarea studiilor, iar noi cadre didactice nu se formeaza din lipsa studentilor si neasigurarea finantarii la specializari precum inginerie-fizica si energetica nucleara).

b) Evaluarile facute de catre organismele internationale asupra securitatii nucleare la CNE Cernavoda (U1 siU2) au fost constant pozitive, ca si ultima evaluare a indeplinirii conditiilor impuse de catre CE in cunoscutele „teste de stres";

c) Mi se pare jalnic faptul că Iohannis, după aproape zece ani in functie, nu a reusit nici un proiect de anvergură pentru România. In domeniul nuclear, spre exemplu, ar fi avut posibilitatea să continue proiectul Cernavodă, cu unitătile 3 si 4, ceea ce ar fi adăugat incă aproximativ 20% din energia consumată in tară la preturi foarte mici.

Adrian Nastase