Ne întoarcem în Evul Mediu!
Postat la: 13.04.2021 |
Trăiesc cu senzația că mă aflu într-un tren al timpului pierdut, care trece dintr-un tunel în altul, are o frecvență bună în mers, nici un minut întârziere, dar nu mai iese la lumină! Și încă ceva. E înțesat cu saci, peste tot!
Astăzi o pană de oxigen a produs o nouă tragedie! Trei pacienți au murit sufocați și alți cinci transferați. Ar fi bine de știut dacă noi, ca națiune, vom mai ieși vreodată la lumină, după spectacolul grotesc care se derulează, în aceste zile, în România...
Când eram puștan și călătoream cu trenul la Galați, lipsa beculețului din compartiment genera o adevărată stare de isterie printre călătorii slabi de înger în fața tunelului de la Barboși! Chiar și ziua în amiaza mare! Sau, cum să zic, chiar mai mult, ziua în amiaza mare! Când intram în tunel, se lăsa o liniște care te sufocă exact cât ți-ar fi ținut cineva o batistă parfumată la nas...
Mă refer, pe scurt, la lumina minții. Este atâta beznă în mințile unora, că nu te poți orienta nici măcar după o umbră casnică... Întreb controlorul. S-a întâmplat ceva cu direcția? Parcă nici frânele nu mai țin cum țineau! Atenție, am intrat într-un nou tunel! E cel mai lung tunel? Nu, cel mai lung tunel este tunelul timpului...
Suntem în locul de unde simbolic începe noaptea polară în România... Cum așa? Doar ce scurtaseră noaptea ăștia de la Guvern! Care Guvern? Ăla de ortopedie? Ăla care trimite noaptea, la mânie, bolnavii acasă sau unde or nimeri ei cu perfuzia legată de gât! Imagini apocaliptice cu bătrâni evacuați în forță, la miezul nopții, dintr-un spital din București!
De ce așa? Până la Evul Mediu, mă întreb dacă nu cumva, dintr-o eroare de pilotaj, au năvălit peste noi câțiva imperialiști tradiționali interesați de o afacere la pachet... Am auzit că, la noi, sunt și unii medici teribiliști, care se visează urmașii lui Mengele! Au făcut ceva progrese... De pildă, în China. În urma colaborării tradiționale cu firme specializate în transportul cadavrelor cu geamantanul! Inclusiv carmangerii! I-am dat gata și pe chinezi, sacul de plastic dovedind-se a fi mult mai eficient!
Aici se operează cu alte valori și mai puțin cu morala... Avem însă o mare problemă... Ne confruntăm cu o criză acută de saci de plastic cu care cărăm morții la cimitir... De când știu că un sac cu mânere este echivalent cu un sicriu, am început să mă tem de saci! Ăia menajeri... Când îi aud foșnind, știu că moartea este pe aproape... Dau și un titlu de roman. "Moartea se plimbă în saci". Avem morți dezbrăcați, preambalați, ambalați, totul la pungă... Dispunem de cimitire portabile. Urmează ca fiecare cetățean al patriei să fie dotat cu o săpăligă, un borcănel cu tămâie și un blat de colivă...
Ce înseamnă asta? Înseamnă că inaugurăm sistemul de autoînmormântare, premieră absolut mondială. Pentru cei care circulă des prin țară cu trenul, propun înființarea, după modelul vechi, a birourilor de bagaje pierdute. Aflu abia acum că trenul cu saci merge în Evul Mediu!
Ne întoarcem în Evul Mediu! Fac apel la Dumitru Moinescu, specialistul nostru în Evul Mediu... Vreau să profit de întuneric și să pun deoparte câteva imagini din România, înainte sa devină țara morților preambalați și fără de religie... Ce soartă! Ce ți-e scris... De ce îți este frică... Nu mai există nici un loc sigur!
Vorbim în deșert. Nu este o figură de stil, ci realitatea înconjurătoare... Sunt încă în tren. Este trenul vieții mele. Singur în compartiment. Mă uit în jurul meu și mă minunez... Absurdul e la el acasă!
În anii tinereții mele, morții erau duși la groapă cu fanfară. Acum, nici artiștii nu mai beneficiază de onoruri! În țara mea, morții sunt păziți de Poliție! Nu cumva să se întoarcă vreunul acasă!
Lucian Cristea
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
-
Urmează Maidanul Românesc?
La noi urmeaza saptamana de-a dreptul dementa, intr-o atmosfera schizoida, generata de lupte pentru putere cum nu au fos ...
-
Subversiunea prin trecut
Se ia o personalitate autohtona, X, care a murit. Nu conteaza in ce domeniu a activat sau a excelat X. E de preferat ca ...
-
Adevărul despre ''cazul Pahonțu'' și fișa profesională a șefului SPP
Aseara am postat pe FB urmatoarele, mulți ați citit: ''De ce e atacat Pahonțu azi?! Nu-i greu de dedus. Protectorii lui ...
-
Iranul este pe cale să efectueze un test nuclear!
Într-o intorsatura uimitoare, amenințarile lui Donald Trump la adresa Iranului s-au intors complet impotriva sa. M ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu