• Tweet

Fiţi liniştiţi, e o întrebare strict teoretică. De ce? Pentru că se ştie bine că la noi se tace adânc, foarte adânc şi cu un aer de tâmpenie înaltă, solemnă şi misterioasă atunci când, din întâmplare, vine vorba despre temele mari care agită realmente violent politica europeană şi pregătesc marile schimbări inevitabile, de paradigmă, înscrise la baza noului proiect european.

Iată de ce cred că ar fi normal, poate chiar util, să vi să spună nişte lucruri, zic că ar trebui ca mai marii politicii româneşti să fie informaţi, măcar la o bere, de faptul că, adevărat departe de noi, sunt activate în urgenţă centrele mai vechi de negocieri care analizează scenarii posibile, compară costurile, avantajele şi dezavantajele acestora precum şi şansele ca unii să iasă cât mai puţin jumuliţi din crize uriaşă care deja a început.

Ar trebui să ne intereseze ce se ţese în fundal, care sunt grupurile de interese care sunt deja constituite şi tendinţele lor antagonice, ar trebui să avem antene deschise către zonele în care au loc aceste negocieri şi să ştim, măcar la modul general, cam pe unde suntem în acest război de interese europene care, pe fond, este o oglindire (fireşte, cu distorsiunile naţionale mai mult sau mai puţin accentuate) a conflictului între interesele de bloc ale alianţelor politico-economico-militare care se consolidează sub ochii noştri. Context în care, fără niciun fel de ironie, chiar asta este întrebarea: dincolo de declaraţiile standard, de poezia corect politică rostită la orice tanţavai la care se dă mâncare şi băutură multă gratis pe banii contribuabililor, noi cu cine votăm?

Întrebarea are sens deoarece , dacă chiar pe cineva ar preocupa problema de politică externă dincolo de achiziţiile în urgenţă de echipamente militare cât mai costisitoare şi mai multe precum şi rezolvarea unic prioritară a măririi lefurilor speciale ale militarilor, s-ar vedea că suntem realmente într-o mare dilemă: sigur că avem numai aliaţi strategici în Europa (ca să nu mai zic de ceilalţi), dar aceşti aliaţi strategici cu care zicem că avem o viziune comună asupra unei construcţii de bunăstare şi securitate, spun că au priorităţi profund şi structural diferite. Desigur, mielul blând românesc a perfecţionat de secole tehnica mersului la cât mai multe oi simultan, behăind mereu convingător a foamete în călătoria sa perpetuă în cât mai multe luntri posibile. Până când, la o adică, nu întoarce curajos armele. Dar ceilalţi nu sunt croiţi astfel drept care, cred foarte rapid, vom fi puşi de ceilalţi în faţa obligaţiei neplăcute de a alege o linie de conduită.

Păi atunci, doamnelor şi domnilor, că tot e vreme de vacanţă, să vedem cam ce gândesc cei mai preţioşi aliaţi strategici din acea listă largă prezentată triumfător de ai noştri. Spre exemplu, mi se pare deosebit de interesantă poziţia Germaniei care pledează acum în favoarea unei Uniuni Europene mai puternice şi mai influente pe plan geopolitic, răspunzând astfel direct situaţiei create prin invazia rusească în Ucraina.

Spunea Cancelarul Olaf Scholz că, din acest moment, UE nu-şi mai poate permite „blocaje egoiste ale deciziilor europene de către unele State Membre", iar pledoaria sa era, în linia tradiţională a motorului franco-german, de a aboli drepturile de veto naţionale în Consiliul European şi găsirea unui teren comun de lucru pe temele care generează diviziuni profunde, precum migraţia, spre exemplu. Iată luarea de poziţie semnată de Cancelarul Scholz unde expune o excepţional de interesantă viziune asupra a ceea ce, din punctul de vedere al Germaniei şi al Occidentului ar trebui să fie viitoarea Europă Unită.

Porneşte de la afirmaţia că „Putin doreşte să împartă continentul în zone de influenţă, mari puteri şi vasali. Şi ştim ce dezastre ne-a adus asta în trecut nou, europenilor". Şi exact asta este tema cheie a discuţiilor pe care cred că va fi inevitabil să le auzim începând cu această toamnă, tocmai pentru că încep să am puţin speranţe în capacitatea de unitate a europenilor şi văd cum extrema dreaptă naţionalistă şi populistă foloseşte criza tocmai pentru a crea zone distincte de suveranitate în Europa.

Poate nu vă place. Dreptul dumneavoastră la opţiune liberă. Atunci am susţine entuziast un mesaj care vine din Polonia, cealaltă aliată cât se poate de strategică de care se leagă speranţele noastre de a fi legaţi de un mare proiect de viitor între ţările de la marginea Europei. Sigur, s-au topit perspectivele strălucitoare care păreau să se deschidă odinioară când Marea Britanie se poziţiona în afara UE dar posibil lider de grup al unei asociaţii sui-generis a ţărilor de la graniţa cu ruşii. Acum a rămas numai Polonia ca lider de proiect. Care proiect? Cu ce bani?

Chestiunea cu banii este din ce în ce mai dramatică deoarece Comisia Europeană nu cedează şi spune că nu vor primi nici măcar un cent din PNRR-ul aprobat dacă Varşovia nu se va conforma integral la condiţionările deja pe larg prezentate.

Reacţiile poloneze din zona conservatorilor aflaţi la guvernare ajung acum să semene cu un fel de organizare de campanie, dar vom vorbi despre asta în zilele următoare. Azi, doar despre un articol semnat de politicianul de dreapta Marian Pilka cu acest mesaj dramatic care arată nivelul de ambiţii pe care trebuie să şi-l asume ţara sa deoarece, spune el, „Polonia ar trebui să împiedice Uniunea Europeană să devină cel de-al Patrulea Reich", răspuns direct la ce afirmase Cancelarul german „reminiscenţă a creaţiei şi dezvoltării Celui de-al Doilea Reich franco-prusac în care dominaţia Prusiei a început tot cu o uniune vamală şi crearea unei pieţe comune...".

În această situaţie, ce trebuie făcut, sau cel puţin ce ar trebui făcut de adevăraţii patrioţi? „Obiectivul prim al Poloniei ar trebui să fie să slăbească poziţia Germaniei şi a UE astfel încât să-i blochez orientarea pro-Rusia. Avem nevoie să clădim o comunitate de state care se simt ameninţate de expansionismul rusesc, ca o alternativă la UE. Ucraina nu va fi admisă în UE, deoarece asta e împotriva intereselor germane. Polonia ar trebui să continue sprijinirea aspiraţiilor europene ale Ucrainei dar să şi deseneze contururile unei alianţe de naţiuni pe plan militar, politic şi economic care să moştenească ce-a fost Prima Uniune Poloneză, la care să se adauge cooperarea cu Scandinavia, Marea Britanie, Turcia şi SUA". Nu figurăm pe lista poloneză atât de limpede structurată. Este un semnal foarte clar. Dar pentru cine?

Cristian Unteanu