O pace cu prea mulți clopoței

Postat la: 29.12.2023 |

O pace cu prea mulți clopoței

Acum, în ultimele zile ale anului, se intensifică din toate direcțiile semnalele privind realizarea unui acord de pace în Ucraina. Aparent, între cei doi combatanți direcți. Pacea care se pregătește are însă atârnată de ea o sumedenie de clopoței. Care nu sună bine.

Dacă facem un stop cadru, dacă oprim filmul la ultima sa secvență, vom constata că așa numita operațiune militară specială inițiată de Vladimir Putin sub aspect teritorial s-a soldat cu cucerirea unei suprafețe echivalând cu 17,5% din statul numit Ucraina. Probabil că la acest rezultat se referă Serghei Lavrov, atunci când afirmă că Rusia și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a propus. Prin anexarea Peninsulei Crimeea, rezultat al unor ostilități anterioare, și a perimetrelor Donețk și Lugansk, Moscova susține că nu a făcut altceva decât să-și ia înapoi teritorii care i-au aparținut istoric vorbind, de drept și de fapt, locuite de o populație preponderent de etnie rusă. Dacă războiul se încheie acum și în aceste condiții, sugerate sau chiar vehiculate de la Kremlin, atunci aparent ar putea fi susținută afirmația că Federația Rusă a câștigat, în timp ce Ucraina, cu toți aliații ei, a suferit o grea înfrângere. Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Acest război trebuie privit în întreaga sa complexitate. Războiul în sine și urmările lui. Resursele atrase în joc și în bună măsură epuizate au fost imense și au fragilizat economia Federației Ruse, economiile Europei occidentale și economia Statelor Unite și s-au dovedit a fi catastrofale în ceea ce privește economia Ucrainei. Ceea ce rușii au câștigat pe harta geografică, dacă facem acum un stop cadru, au pierdut sub aspect geopolitic. Pentru prima dată, Rusia este cu adevărat încercuită de baze militare administrate direct sau indirect de către Washington. Deși de-a lungul ultimelor decenii oficialii de la Kremlin s-au plâns în repetate rânduri că așa numita „vecinătate imediată" este vulnerabilizată, fiind penetrată de către Occident, în realitate, cu excepția bazei defensive de la Deveselu, până la declanșarea războiului din Ucraina nu s-a întâmplat absolut nimic de natură a alimenta îngrijorările Moscovei. Acum însă, la capătul așa-zisei operațiuni militare speciale „încununate de succes", Federația Rusă este realmente asediată de baze militare de-a lungul întregii linii de demarcație cu lumea occidentală. Ceea ce s-a câștigat deci sub aspect teritorial, s-a pierdut în plan geostrategic.

Pe de altă parte, acest război i-a permis lui Vladimir Putin să strângă atât cureaua democratică, restrângând o serie de drepturi și libertăți, atâtea câte mai existau, cât și cureaua financiară, întrucât a putut să accelereze într-un ritm fără precedent în acest secol procesul de înarmare și modernizare a acestui sector. La capătul războiului, dacă 2024 va marca finalul, Federația Rusă, mult mai vulnerabilizată la frontiere, redevine însă, dincolo de arsenalul ei nuclear, o superputere militară. Și cu o armată mult mai bine echipată și instruită.

În fine, în plan diplomatic, chiar în condițiile în care nu mai are șansa de a lua locul în capul mesei, acest loc fiind ocupat pentru mult timp de aici înainte de către Statele Unite și China, Federația Rusă reușește totuși, prin intermediul alianțelor pe care le-a cimentat pe parcursul acestui război și printr-o ofensivă diplomatică extrem de dinamică, să-și asume roluri relevante în BRICS, precum și în teatrele strategice ale Africii, Americii de Sud, Asiei și chiar și Orientului Mijlociu. În ce măsură aceste noi poziționări compensează pierderile pe care le-am enumerat mai sus, rămâne să vedem în deceniile care urmează.

Dar Ucraina cu ce s-a ales? Cu mai nimic. Cu o populație decimată și în bună măsură deprimată, cu o țară ciuntită, cu o conducere din ce în ce mai labilă, cu o desincronizare față de Uniunea Europeană și NATO, care devin obiective imposibil de atins într-un viitor apropiat, dar în schimb cu o industrie de război proiectată în așa fel, încât să poată deveni în viitoarele decenii cel mai important furnizor european de armament performant. În baza acestei industrii de război, există speranța ca Ucraina să-și poată reface infrastructura compromisă ca urmare a războiului.

În aceste echilibru de forțe, fragilizat mai mult decât oricând de la încheierea Războiului Rece, singurul mare câștigător care se detașează este China. Iar în dinamica evenimentelor, parțial decuplată de la Federația Rusă, Europa are șansa de a încheia un ciclu și de a se redefini sub forma „Statelor Unite ale Europei". Ceea ce în timp va putea reprezenta o mare performanță.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

O pace cu prea mulți clopoței

Postat la: 29.12.2023 |

0

Acum, în ultimele zile ale anului, se intensifică din toate direcțiile semnalele privind realizarea unui acord de pace în Ucraina. Aparent, între cei doi combatanți direcți. Pacea care se pregătește are însă atârnată de ea o sumedenie de clopoței. Care nu sună bine.

Dacă facem un stop cadru, dacă oprim filmul la ultima sa secvență, vom constata că așa numita operațiune militară specială inițiată de Vladimir Putin sub aspect teritorial s-a soldat cu cucerirea unei suprafețe echivalând cu 17,5% din statul numit Ucraina. Probabil că la acest rezultat se referă Serghei Lavrov, atunci când afirmă că Rusia și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a propus. Prin anexarea Peninsulei Crimeea, rezultat al unor ostilități anterioare, și a perimetrelor Donețk și Lugansk, Moscova susține că nu a făcut altceva decât să-și ia înapoi teritorii care i-au aparținut istoric vorbind, de drept și de fapt, locuite de o populație preponderent de etnie rusă. Dacă războiul se încheie acum și în aceste condiții, sugerate sau chiar vehiculate de la Kremlin, atunci aparent ar putea fi susținută afirmația că Federația Rusă a câștigat, în timp ce Ucraina, cu toți aliații ei, a suferit o grea înfrângere. Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Acest război trebuie privit în întreaga sa complexitate. Războiul în sine și urmările lui. Resursele atrase în joc și în bună măsură epuizate au fost imense și au fragilizat economia Federației Ruse, economiile Europei occidentale și economia Statelor Unite și s-au dovedit a fi catastrofale în ceea ce privește economia Ucrainei. Ceea ce rușii au câștigat pe harta geografică, dacă facem acum un stop cadru, au pierdut sub aspect geopolitic. Pentru prima dată, Rusia este cu adevărat încercuită de baze militare administrate direct sau indirect de către Washington. Deși de-a lungul ultimelor decenii oficialii de la Kremlin s-au plâns în repetate rânduri că așa numita „vecinătate imediată" este vulnerabilizată, fiind penetrată de către Occident, în realitate, cu excepția bazei defensive de la Deveselu, până la declanșarea războiului din Ucraina nu s-a întâmplat absolut nimic de natură a alimenta îngrijorările Moscovei. Acum însă, la capătul așa-zisei operațiuni militare speciale „încununate de succes", Federația Rusă este realmente asediată de baze militare de-a lungul întregii linii de demarcație cu lumea occidentală. Ceea ce s-a câștigat deci sub aspect teritorial, s-a pierdut în plan geostrategic.

Pe de altă parte, acest război i-a permis lui Vladimir Putin să strângă atât cureaua democratică, restrângând o serie de drepturi și libertăți, atâtea câte mai existau, cât și cureaua financiară, întrucât a putut să accelereze într-un ritm fără precedent în acest secol procesul de înarmare și modernizare a acestui sector. La capătul războiului, dacă 2024 va marca finalul, Federația Rusă, mult mai vulnerabilizată la frontiere, redevine însă, dincolo de arsenalul ei nuclear, o superputere militară. Și cu o armată mult mai bine echipată și instruită.

În fine, în plan diplomatic, chiar în condițiile în care nu mai are șansa de a lua locul în capul mesei, acest loc fiind ocupat pentru mult timp de aici înainte de către Statele Unite și China, Federația Rusă reușește totuși, prin intermediul alianțelor pe care le-a cimentat pe parcursul acestui război și printr-o ofensivă diplomatică extrem de dinamică, să-și asume roluri relevante în BRICS, precum și în teatrele strategice ale Africii, Americii de Sud, Asiei și chiar și Orientului Mijlociu. În ce măsură aceste noi poziționări compensează pierderile pe care le-am enumerat mai sus, rămâne să vedem în deceniile care urmează.

Dar Ucraina cu ce s-a ales? Cu mai nimic. Cu o populație decimată și în bună măsură deprimată, cu o țară ciuntită, cu o conducere din ce în ce mai labilă, cu o desincronizare față de Uniunea Europeană și NATO, care devin obiective imposibil de atins într-un viitor apropiat, dar în schimb cu o industrie de război proiectată în așa fel, încât să poată deveni în viitoarele decenii cel mai important furnizor european de armament performant. În baza acestei industrii de război, există speranța ca Ucraina să-și poată reface infrastructura compromisă ca urmare a războiului.

În aceste echilibru de forțe, fragilizat mai mult decât oricând de la încheierea Războiului Rece, singurul mare câștigător care se detașează este China. Iar în dinamica evenimentelor, parțial decuplată de la Federația Rusă, Europa are șansa de a încheia un ciclu și de a se redefini sub forma „Statelor Unite ale Europei". Ceea ce în timp va putea reprezenta o mare performanță.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE