Paștele mamii lor!
Postat la: 10.04.2023 |
În seara Floriilor, Adrian Papahagi a fost străfulgerat de un gând revoluționar: românii nu trebuie să mai sărbătorească Învierea împreună cu ortodocșii, ci cu catolicii și protestanții.
El anunță că va iniția un „amplu demers" pentru a convinge Biserica Ortodoxă Română să renunțe la calendarul vechi (iulian) pentru stabilirea datei Paștilor și să treacă la calendarul nou (gregorian), așa cum se întâmplă deja în cazul Crăciunului.
Ce revelație subită l-a pocnit pe ilustrul intelectual clujean, încât nu i-a dat pace nici în sfântă zi de sărbătoare? Și încă atât de imperios încât a simțit nevoia să tulbure liniștea în toată Biserica, în Săptămâna Patimilor?
Ei bine, Papahagi a realizat că așa nu se mai poate! Că trebuie neîntârziat „să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi) și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice" (sic!).
De asemenea, cugetul i-a dezvăluit că „acest decalaj de calendar e foarte supărător și pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință pentru a sărbători Paștele alături de rudele din țară și trebuie să-și ia zile suplimentare de concediu".
Și alți intelectuali care nu aveau liniște în Sfânta zi de Florii, au sărit ca la un semnal să susțină demersul lui Papahagi.
Ceea ce pare să indice că nu e vorba de frământări personale sau insomnii ocazionale, ci de o acțiune concertată. De un Plan.
Pentru a pricepe ce e cu noua Zaveră care tulbură Biserica Ortodoxă Română în vremuri și așa suficient de agitate și periculoase, trebuie să amintim cine sunt cei cărora a început să le pută brusc Paștele Ortodox.
Este același grup aglutinat în jurul lui Vasile Bănescu și al Trinitas, care a susținut restricțiile și vaccinarea în timpul Dictaturii COVID, încuviințând furtul Paștelui în 2020. Acum, vor să ni-l mai fure odată.
Este același grup care s-a lepădat de românii prigoniți în Ucraina, îndemnându-i să accepte cu supunere să li se închidă bisericile și să li se aresteze preoții.
Este același grup care a cerut ruperea relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, după începutul Războiului din Ucraina.
În fine, este același grup care a susținut boicotarea artiștilor, sportivilor și intelectualilor ruși pe marile scene și arene, și care se încadrează în siajul revoluției culturale lansate de Kiev, unde Tolstoi, Dostoievski sau Ceaikovski sunt puși la index.
Enigma începe să se limpezească.
„Să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană" este motivul de căpetenie invocat de Papahagi în demersul său.
Abia apoi este vine dorința de a sărbători odată cu „concetățenii catolici sau protestanți" sau grija față de românii din Occident.
În ce privește comunitatea ortodoxă - singura cu adevărat importantă în această chestiune - Papahagi o expediază cu disprețuitoare superioritate, astfel:
„N-au decât să ne urmeze exemplul și grecii, bulgarii și ceilalți, dacă vor comuniune."
Freud ar mustăci văzând cum Papahagi se fereștă să îi pomenească pe ruși și ucraineni, în tentativa stângace de a-și camufla adevăratele intenții.
Teodor Baconschi nu e atât de prudent. Într-un mesaj de susținere a demersului lui Papahagi, fostul ambasador la Vatican scrie abrupt:
„Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții... Cu toate astea mergem cu rușii - și cu calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina cât și prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)."
„Mergem cu rușii..." Acesta este adevăratul motiv care îi deranjează pe iluștrii noștri intelectuali „conservatori". De aceea, vor să mute Paștele, ca să îl sărbătorim împreună cu Papa.
Comuniunea cu rușii este considerată o erezie.
În schimb, pare tot mai ispititoare o comuniune cu Apusul. Sau măcar un „aggiornamento" ecumenist, în care Potirul să devină ceva relativ, așa cum s-a întâmplat în Pandemie cu lingurița de plastic.
În spatele dorinței unei rupturi de Moscova nu este greu de ghicit umbra Fanarului.
A Doua Romă vrea să tranșeze definitiv rivalitatea cu A Treia Romă, folosind Războiul din Ucraina.
Constantinopolul, teleghidat de CIA, vrea să dea lovitura de grație Moscovei, tutelate de KGB.
Iar o mână de nemernici încearcă să împingă BOR în acest drăcesc tontoroi geopolitic, care urmărește să mai sfâșie o dată Cămașa lui Hristos.
Se dovedește încă o dată că Războiul din Ucraina este în primul rând un război împotriva Ortodoxiei, nucleul dur al Creștinismului și ciotul în care se împiedică Marea Resetare.
De aceea, Ortodoxia trebuie anihilată. Ciotul trebuie smuls din rădăcini. Locul nivelat de tăvălugul ecumenic globalist, pentru a construi pe el o Nouă Ordine Mondială, mult mai arătoasă și mult mai frumoasă.
Build Back Better.
În seara de Florii, în timp ce Papahagi și compania își lansau bomba religioasă într-un veritabil atac terorist la adresa BOR, în biserici se oficia Denia Sfintei și Marii Luni.
Începea Săptămâna Patimilor.
„Osana" se transformă pe nesimțite în murmur de revoltă al gloatei manipulate și apoi în „Răstignește-L".
Mântuitorul este părăsit și lăsat singur pe Cruce.
La poalele Crucii, Cămașa lui Hristos este jucată la zaruri.
P.S. La biserica Mănăstirii Dobrovăț, ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare și pictată de Petru Rareș, există pe peretele de vest al naosului o frescă rară în iconografia ortodoxă.
În ea sunt înfățișați trei oameni de lume, îmbrăcați în haine de burghezi occidentali, cu foarfeci în mâini, sfârtecând Cămașa lui Hristos.
Cămașa, adică Biserica Una, pe care Mântuitorul a agonisit-o cu scump Sângele Său, pe Cruce, și ne-a lăsat-o Întreagă pentru a o păstra așa până la sfârșitul veacurilor.
Adrian Pătrușcă
(Preluat de la Activenews.ro)
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu