Proxima criză ar putea fi una alimentară
Postat la: 28.03.2020 |
O asemenea criză ar lovi România și numai. România ar putea însă să o evite dacă o serie de măsuri, pe care, din fericire, virusul Corona nu le stânjenește, ar fi luate ACUM.
Ciclurile de producție industriale pot fi accelerate pentru a recupera întârzieri. Ciclurile biologice, nu. Motorul pe care îl opresc într-o secundă, poate fi repornit într-o secundă. Bobul de grâu pe care nu îl pun în brazdă azi mai poate fi pus la anul. Timp în care morile nu au ce măcina, brutarii nu au ce pune în cuptor iar mamele nu au pâine de pus pe masa copiilor. Și Doamne ferește de furia mamelor ai căror copii plâng de foame.
La fel stau lucrurile și cu animalele. Ele trebuie adăpate, furajate și curățate azi pentru a ne da lapte, carne, ouă și atâtea altele mâine. Iar fără acestea degeaba pornești motoarele industriei prelucrătoare, căci ele se mișcă în gol. Și dacă aceste industrii nu produc, oamenii mor de foame.
Toate aceste observații sunt niște platitudini. Pare-se, însă, că nici platitudinile nu pot fi procesate intelectual de cei cu un grad de responsabilitate, competență și inteligență sub limitele cele mai de jos ale normalului. Este și cazul Guvernului român, a cărui orbire și indolență merg dincolo de granița instinctului de conservare.
Este culmea! Pandemia Covid19 ne oferă șansa de a ne recupera suveranitatea alimentară. Tot ea ne oferă și instrumentul potrivit în acest scop prin repatrierea a sute de mii de români care lucrau pentru securitatea alimentară a altor țări. Ceea ce îi lipsește acestui concert simfonic nu este, deci, nici scena, nici partitura nici instrumentiștii, ci dirijorul. Ce lipsește agriculturii românești a momentului nu este nici softul nici hardul, ci operatorul. Iar Guvernul de criză și în criză al României îl ține pe dirijor sau pe operator, cum vreți să spuneți, în carantină.
De ce? Pentru că ar fi purtătorul „ciumei roșii"; o boală imaginată de mașina propagandistică a unor netrebnici pentru manipularea unei mase rătăcite. Și discursul mesianic al acestei mașini de zgomote i-a făcut, se pare, pe membrii Guvernului să se creadă Mesia și să își ia aere de Salvatori, când ei se arată a fi doar jalnici Terminatori. Nu trebuie să îi facem lui Petre Daea chip cioplit. Faptele sunt, însă, grăitoare. Daea este un Arafat al agriculturii.
A adus România pe primul loc în UE la producția de porumb și floarea soarelui, precum și la cea de miere de albine. Este un fapt! A făcut din România principal concurent în UE pentru exportul de oi. Este un fapt! A refăcut și repus în funcțiune sute de kilometri de canale de irigații. Este un fapt! A furnizat gratuit agricultorilor apa pentru irigații. Este un fapt! A absorbit fondurile europene aproape integral. Este un fapt! A asigurat fermierilor ajutoarele bănești la timp sau chiar în avans. Este un fapt! A inundat piața agricolă cu produse românești, restabilind respectul clientelei române pentru alimentele de origine română. Este un fapt! A prezidat cu succes sau, în orice caz, fără controverse Consiliul pentru agricultură al UE. Este un fapt!
Ce aduce în contrapartidă actualul ministru al agriculturii, Adrian Oros? Nimic! Sau nimic notabil! Sau nimic cunoscut! Poate că omul are potențial, dar a avut ghinion și nu a reușit să îl probeze. Poate că are talent, dar nu are energia necesară valorificării lui. România nu are, însă, timp ca să își permită luxul experimentelor. Și totuși, Guvernul Iohannis-Orban ține impotenții pe teren și campionii pe tușă.
Într-un context în care panica - spontană sau provocată - bântuie mai ceva decât virușii, nu este cazul să căutăm noi motive de spaimă. A lua măsuri pentru a preveni o posibilă și lesne previzibilă criză, dar și pentru a gestiona criza deja actuală a apariției unui surplus de sute de mii de oameni veniți din străinătate, pe piața națională a muncii, nu este, însă, semn de panică, ci semn de înțelepciune. Iar inacțiunea guvernanților nu este expresia calmului, ci a indolenței iresponsabile.
Guvernul nu a propus nimic pentru salvarea agriculturii de efectele indirecte ale pandemiei Covid 19. Petre Daea a propus un program în zece puncte, pe care l-a făcut public, după ce a încercat să ia legătura cu ministrul Oros, dar acesta nu i-a răspuns la telefon. Poate că programul lui Daea cuprinde măsuri care nu caracterizează economia de piață. În situații excepționale se iau, însă, măsuri excepționale. Și, dacă tot acceptăm limitarea libertății, mai bine limităm libertatea pieței decât libertatea omului; o libertate în care se include și dreptul la viață și la demnitate.
Să ne amintim de vorba lui Deng Xiaoping (alt chinez): „fie albă fie neagră, pisica trebuie să prindă șoareci." Parafrazând, fie roșu fie galben, ministrul agriculturii trebuie să ne dea de mâncare. Să ne asigurăm că așa va fi. Altminteri, dl Orban și miniștrii „febrei galbene" vor ajunge să afle ce înseamnă mânia poporului, așa cum avertiza Coșbuc: „Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoși să fi fiți, nu veți scăpa / Nici în mormânt!" Or, o asemenea tulburare nu o dorește nimeni. Nici chiar oponenții PNL cei mai aprigi.
Adrian Severin
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
-
Urmează Maidanul Românesc?
La noi urmeaza saptamana de-a dreptul dementa, intr-o atmosfera schizoida, generata de lupte pentru putere cum nu au fos ...
-
Subversiunea prin trecut
Se ia o personalitate autohtona, X, care a murit. Nu conteaza in ce domeniu a activat sau a excelat X. E de preferat ca ...
-
Adevărul despre ''cazul Pahonțu'' și fișa profesională a șefului SPP
Aseara am postat pe FB urmatoarele, mulți ați citit: ''De ce e atacat Pahonțu azi?! Nu-i greu de dedus. Protectorii lui ...
-
Iranul este pe cale să efectueze un test nuclear!
Într-o intorsatura uimitoare, amenințarile lui Donald Trump la adresa Iranului s-au intors complet impotriva sa. M ...
-
Misterioasa vizită de 8 ore a șefului CIA la Moscova
Pare a avea legatura cu razboiul din Iran. Distrugerea de catre iranieni a sistemului radar american AN/TPY-2 de la baza ...
-
Mărturisirea lui Dan Puric. “SETEA DE ADEVĂR”
Se spune și pe buna dreptate;” Celui qui s’excuse , s’accuse lui -meme !”.. In traducere cel car ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu