• Tweet

Aceştia sunt membrii Echipei Naţionale de Robotică AutoVortex a României. Au câştigat locul I şi Medialia de aur la Salonul internaţional de robotică FTC din Rusia, Nijni Novgorod 2021. Se audaugă listei foarte, foarte lungi, chiar neverosimil de bine populată, a celor care, individual sau în competiţiile pe echipe, au adus României medalii de aur şi unanimă recunoaştere în domeniile ştiinţelor exacte. Şi la ce ne-au folosit?

României medalii de aur şi unanimă recunoaştere în domeniile ştiinţelor exacte. Şi la ce ne-au folosit? Întrebare justificată pentru că aceste rezultate nu au numai o valoare de prestigiu, ci ar trebui, pentru orice conducător înţelept su măcar politician versat, să anunţe că există un potenţial de foarte lungă durată care ar trebui exploatat în folosul naţiunii. Sigur că astea par nişte afirmaţii în linia demagogiei goale a politicienilor noştri, dar să ştiţi că poza de grup a tinerilor specialişti în robotică reprezintă o uriaşă acuzaţie deschisă la adresa incompetenţei şi indiferenţei sistemului nostru politic, al modului în care sunt aleşi şi perpetuaţi din ce în ce mai efemerii ocupanţi ai fotoliilor ministeriale negociate ca la piaţă şi nu în funcţie de competenţe. Lăsând astfel să apară la suprafaţă personaje oarecare, chiar cu totul oarecare, oameni al căror merit este obedienţa absolută faţă de Partid şi Conducător (mă rog, cu modificările de rigoare în caz de Alianţă sau Coaliţie) şi indiferenţa faţă de orice altceva, inclusiv faţă d gogoaşa temporar umflată a ceea ce ei numes interesul lor naţional.

Între timp, generaţie după generaţie, aceşti premianţi sunt recuperaţi foarte rapid, acum pe modelul total, adică preferabil înainte de începerea facultăţii, de către recuperatorii de talente care străbat lumea în numele unor universităţi care oferă tinerilor condiţii excepţionale şi contracte fabuloase, precum şi, ca premiu suplimentar, relocarea familiilor în noua ţară.

Avem politicieni perfect şi total indiferenţi la performanţa intelectuală tocmai pentru că, în majoritatea lor covârşitoare, ei au tratat şcoala la modul adversativ, şi-au duşmănit profesorii, au avut coşmaruri în care cineva-i obliga să citească o carte sau se pierdeau pe culoarele nesfârşite ale unor biblioteci duşmănoase sau, şi mai rgav şi teribil, în săli de muzee cu tablouri pe pereţi. Dar s-au liniştit rapid când au văzut că, dovadă propriile lor cariere, şcoala nu mai e ceva ostil. Dimpotrivă, poate produce diplome cu o ofertă perfect cunatificată financiar, cu costuri accesibile pentru orice tip de hârtie ştampilată şi semnată care să spună că eşti absolvent de orice îţi trece prin cap, să capeţi masterat şi doctorat, cu puţină baftă să te scoţi şi doctor honoris causa la vreo instituţie privată în lipsă disperată de fonduri. Aici în Români sau, după cum bine se ştie, în alte ţări mai pe-aproape de noi.

Şi atunci, cum să le pese de soarta copiilor aceştia geniali despre care ştiu un singiur lucru: sunt mult prea talentaţi să se facă politicieni, deci nu vor deveni concurenţi la caşcaval. Caz în care, nu se luptă să-i desfiinţeze. Doar îi tratează cu indiferenţă, aşteptând să-i ia cineva de aici cât mai repede pentru ca, astfel să fie posibil să de deschidă fabuloasele cariere pentru toţi cei parte a sistemului şi dependenţi total de intersele sale care contează şi despre care nu se vorbeşte public.

Între timp, ţara se duce încet şi inexorabil de râpă deoarece nivelul competenţei reale a celor rămaşi este vizibil în eşecurile succesuve, de decenii, în adaptarea noastră sistemică la standardele lumii în mişcare şi progres de alături de noi. Nu vrem să înţelegem nici acum că nu numai de academii de fotbal am avea nevoie, ci de centre pentru găzduirea în condiţii excepţionale a tinerilor cu talente excepţionale în singurul domeniu în care, spre exemplu, UE investeşte de ani de zile bani cu nemiluita, fără discuţii sau restrucţii, adică acesta al roboticii. Domeniu care se dovedeşte nu numai teoretic ci şi practic esenţial pentru că, din ce în ce mai organic legat de acela al Inteligenţei Artificiale, deschide perspectivele intrării unora dintre societăţile din sec.XXI în noul tip de super-producţie pentru care se caută, chiar cu disperare, specialişti plătiţi în aur.

Sunem în situaţia incredibilă de a-i avea. Şi, la fel de incredibil, îi prezentăm, cu adevăprată mândire naţională, doar ca element de fapt divers care, cum se ştie, dă oricând bine la imagine, mai ales când s-au primit dovezile cunoscute de incompetenţă, tot naţională, în realizarea planurilor minimale care să poată fi finanţate prin bani europeni. În consecinţă, organizăm profesionist parade pentru primirea copiilor şi dăm la presă să mestece evenimentul, căzut la ţanc în Săptămâna Luminată când e nevoie disperată de "ştiri pozitive".

Şi după asta? Îi aşteptăm să plece? Din puzderia de miniştri de nimeni nu le ştie numele, credeţi că e vreunul care va cere în şedinţă de guvern o ordonanţă de urgenţă care să prevadă constituirea unui centru de pregătire cu finanţare prioritară în care echipa premiantă de acum să primească un proiect cu o durată de câţiva ani pentru asigurarea robotizării unui sector esenţial pentru controlul procesului distribuţiei de energie, spre exemplu? Oferindu-se copiilor burse, locuinţe în căminele studenţeşti în care să fie admişi în bloc, cu asigurarea de contracte de muncă pentru următorii ani?

De ce pare ridicol sau imposibil, sau ambele, ca ministrul fondurilor europene să se ducă la primul său ministru, după ce a cerut voie domnului Cioloş care cred că l-ar privi favorabil, spunându-i că, dacă tot se lucrează la planul pentru Bruxelles, ar putea să introducă o nouă destinaţie majoră pentru banii europeni. N-am niciun fel de îndoială că nimeni din structura birocratică de la Bruxelles nu ar putea emite vreo obiecţie la ideea venită din România ca ţara noastră să găzduiască un hub al tinerilor talente excepţionale, dezvoltând eventual dotările de la Măgurele sau dintr-un centru universitar cu tradiţie în promovarea de tinere talente (poate vă amintiţi de şcoala de la Iaşi din anii '80), aduse la un nivel competitiv mondial cu injecţie super-,asivă de bani europeni pentru realizarea ulterioară, prin contract, de proiecte legate de priorităţile europene.

Se poate face. Se poate imagina. Se poate argumenta cu succes. Nu este un vis îndepărtat, trebuie doar studiate cele câteva zeci de pagini din ce s-a votat recent ca prioritate pentru planurile europene de refacere post pandemie. Avem cu ce. Ei au banii şi aşteaptă proiecte logice pentru investiţii şi nu baloane umflate de proagandă. Avem şi oamenii cu care să fie populat un asemenea proiect. Mai corect spus, am avea încă oamenii cu care s-ar putea popula un asemenea proiect de excelenţă la nivel naţional. Credeţi că se va face măcar un gest în direcţia asta?

Cristian Unteanu