• Tweet

Summitul NATO de la Madrid care începe astăzi vine într-un moment critic din istoria de 73 de ani a alianţei. Invazia Ucrainei de către Rusia a fost descrisă ca fiind cel mai mare şoc strategic pentru Occident de la atacurile din 11 septembrie 2001.

În urmă cu mai puţin de trei ani, preşedintele Franţei Macron a declarat NATO „în moarte cerebrală". Cu toate acestea, din momentul în care tancurile ruseşti au trecut graniţa în Ucraina, răspunsul occidental a fost remarcabil prin unitate, viteză şi vigoare. A fost revigorat cu un scop reînnoit - consolidarea graniţelor şi furnizarea de arme, scrie BBC.

În ajunul summitului de la Madrid, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat ceea ce el a numit „o schimbare fundamentală în descurajarea şi apărarea alianţei", întărindu-şi apărarea la graniţele sale de est şi ridicând forţa de răspuns rapid la peste 300.000 de militari.

Alianţa se confruntă cu numeroase provocări, de la război hibrid la destabilizarea Balcanilor până la atacuri cibernetice, militarizarea spaţiului şi ce să facă în privinţa puterii militare în creştere a Chinei. Pentru prima dată, acest summit NATO va aborda ceea ce el numeşte „provocările pe care Beijingul le prezintă securităţii, intereselor şi valorilor noastre", a spus Stoltenberg. Iată câteva dintre cele mai presante probleme care vor fi pe agenda reuniunii liderilor aliaţi.

1. Evitarea escaladării războiului din Ucraina
NATO se confruntă cu un act de echilibru. Cea mai puternică alianţă militară din lume, care cuprinde 30 de state membre, trei dintre ele cu arme nucleare (SUA, Marea Britanie şi Franţa), nu vrea să intre în război cu Rusia. Preşedintele Putin a reamintit în mod repetat Occidentului că are un arsenal nuclear masiv şi chiar şi o ciocnire transfrontalieră la nivel scăzut ar putea escalada rapid scăpând de sub control.

Aşadar, cea mai mare provocare din ultimele patru luni a fost şi rămâne acum cum să ajute Ucraina fără a fi atrasă în luptă.

Primele inhibiţii occidentale de a nu supăra Moscova prin trimiterea de arme grele la Kiev au fost eliminate pe măsură ce au apărut detalii îngrozitoare despre presupusele crime de război şi atrocităţi ruseşti, susţinute de date satelitare.

Summitul de la Madrid va trebui să stabilească amploarea ajutorului militar pe care îl pot oferi ţările NATO şi pentru cât timp.

Deocamdată, Moscova câştigă în Donbas, regiunea din estul Ucrainei, deşi cu costuri masive de vieţi şi pagube materiale. Se aşteaptă ca Rusia să încerce să se agaţe de aceste câştiguri teritoriale, poate anexându-le în acelaşi mod în care a făcut-o cu Crimeea în 2014.

În absenţa unui tratat de pace, NATO se va confrunta mai târziu cu o nouă dilemă. Continuă să-i înarmeze pe ucraineni în timp ce încearcă să recupereze teritoriul pe care Moscova îl consideră acum parte legală a Federaţiei Ruse? Kremlinul a indicat că armele occidentale care lovesc pământul Rusiei reprezintă o linie roşie, astfel încât riscurile de escaladare aici ar creşte dramatic.

2. Menţinerea unităţii asupra Ucrainei
Dacă Rusia ar fi atacat doar Donbasul şi nu ar fi invadat întreaga Ucraină din trei părţi, atunci este posibil să nu fi văzut o astfel de unitate extraordinară în răspunsul Occidentului. Şase runde de sancţiuni UE afectează grav economia Rusiei, iar Germania a anulat deocamdată conducta de mai multe miliarde Nord Stream 2 care ar fi adus gaz rusesc în nordul Germaniei.

Dar există divizări în alianţa occidentală cu privire la cât de mult să pedepsească Rusia şi cât de multă durere pot suporta economiile occidentale. Acestea vor ieşi probabil la suprafaţă la Madrid. Germania a fost acuzată că tărăgănează livrările de arme promise, în timp ce Ungaria, condusă de un prim-ministru cu legături strânse cu preşedintele Putin, a refuzat să nu mai cumpere petrol rusesc. La celălalt capăt al spectrului, acele naţiuni care se simt cele mai ameninţate de Moscova, şi anume Polonia şi statele baltice, fac eforturi pentru cea mai dură linie posibilă şi mai multe întăriri NATO la graniţele lor.

3. Securizarea ţărilor baltice
Această regiune are potenţialul de a fi un punct de aprindere major între NATO şi Rusia. Luna aceasta, Rusia a ameninţat cu „contramăsuri practice" după ce Lituania a blocat unele mărfuri sancţionate de UE care tranzitau pe teritoriul său în drum spre exclava baltică a Rusiei, Kaliningrad.

Primul ministru al Estoniei, Kaja Kallas, a criticat NATO pentru că nu este pregătită să facă faţă unei invazii transfrontalieră a Rusiei. Strategia actuală prevede încercarea de a relua teritoriul Estoniei numai după ce Rusia a invadat deja. „Ne-ar putea şterge de pe hartă", spune ea.

Estonia, Letonia şi Lituania au fost toate parte a Uniunii Sovietice. Astăzi, ele sunt naţiuni independente şi toate membre NATO. Există patru grupuri de luptă multinaţionale staţionate în aceste trei ţări, plus Polonia, ca parte a ceea ce se numeşte Prezenţa înaintată îmbunătăţită. Marea Britanie îl conduce pe cel din Estonia, SUA pe cel din Polonia, Germania pe cel din Lituania şi Canada pe cel din Letonia.

Cu toate acestea, planificatorii NATO ştiu prea bine că aceste grupuri de luptă sunt prea mici pentru a preveni o incursiune concertată a unei armate ruse reconstituite. Liderii baltici doresc acum cel puţin o diviziune a forţelor NATO staţionate în fiecare ţară ca un factor de descurajare serios. Acesta va fi probabil un subiect aprins dezbătut la summitul de la Madrid.

4. Aderarea Finlandei şi Suediei
Finlanda şi Suedia, ambele serios tulburate de invazia pe scară largă de către Rusia a unei naţiuni suverane, au decis că vor să renunţe la neutralitatea lor şi să se alăture NATO. Alianţa îi întâmpină cu braţele deschise, dar nu este chiar atât de simplu. Turcia, membră NATO din 1952, a blocat adăugarea lor pe motiv că ambele ţări nordice adăpostesc separatişti kurzi pe care Turcia îi consideră terorişti.

Dar pentru că Finlanda şi Suedia sunt atât de importante pentru NATO, se vor depune toate eforturile pentru a găsi o cale de a evita obiecţiile Turciei. Odată ce se alătură, Marea Baltică va deveni efectiv un „lac NATO", mărginit de opt state membre, cu un sistem de apărare aeriană şi un sistem integrat de rachete.

Privind mai departe, NATO va trebui să decidă dacă intenţionează vreodată să admită noi membri precum Georgia şi Moldova, cu toate riscurile asociate de a provoca un Kremlin deja paranoic.

5. Creşterea urgentă a cheltuielilor pentru apărare
În prezent, membrii NATO sunt obligaţi să cheltuiască 2% din PIB-ul lor anual pentru apărare, dar nu toţi o fac. Cifrele recente ale Institutului Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) arată că, în timp ce SUA au cheltuit 3,5% pentru apărare, iar Marea Britanie a cheltuit 2,2%, Germania a cheltuit doar 1,3%, în timp ce Italia, Canada, Spania şi Ţările de Jos erau toate cu mult sub 2% ţintă. Rusia a cheltuit 4,1% din PIB pentru apărare.

Când Donald Trump era preşedinte al SUA, el a ameninţat că va scoate America din alianţă dacă alte state membre nu preluau din povară. Acest lucru a avut un anumit efect, dar invazia Ucrainei a avut mai mult. La doar trei zile , Germania a anunţat că va aloca o sumă suplimentară de 100 de miliarde de euro pentru apărare şi, în cele din urmă, va creşte cota la peste 2%. Săptămâna aceasta, şeful NATO a anunţat că nouă din cele 30 de state membre au atins sau au depăşit ţinta de 2%, în timp ce 19 au planuri clare să o atingă până în 2024. Cifra de 2%, a spus Jens Stoltenberg, „ar trebui să fie un etaj, nu un tavan".

Şefii şi analiştii militari occidentali sunt unanimi în a cere o creştere urgentă a cheltuielilor pentru apărare, pentru ca Rusia să fie descurajată de la o agresiune ulterioară.

Deşi cheltuielile pentru apărare din Regatul Unit au fost recent stimulate, a existat şi o risipă masivă în achiziţii. Puterea actuală a armatei britanice este de 82.000 de soldaţi, inclusiv cei aflaţi în antrenament, dar după reduceri, acesta ar trebui să scadă la 72.500. Şi mai îngrijorător, atât Rusia, cât şi China sunt înaintea Occidentului în dezvoltarea rachetelor hipersonice care pot călători către ţinta lor cu o viteză de peste cinci ori mai mare decât sunetul şi pe o traiectorie de zbor imprevizibilă.

Toate acestea au loc într-un moment de creşteri drastice ale preţurilor globale la alimente şi combustibili, în urma pandemiei, aşa că bugetele sunt deja strânse. Alocarea unor sume mai mari pentru apărare se poate dovedi nepopulară pe plan intern, atunci când există atât de multe alte solicitări presante privind cheltuielile guvernamentale.

Dar şefii militari avertizează că dacă NATO nu îşi întăreşte securitatea acum, atunci costul unei agresiuni viitoare a Rusiei va fi infinit mai mare.