Deputați amenințați cu moartea dacă votează pro certificat verde: "Îţi dăm foc şi ţie şi familiei!"
Postat la: 19.11.2021 |
Mai mulţi parlamentari liberali au primit SMS-uri de ameniţare pe telefoanele de serviciu, în legătură cu votul pentru certificatul verde, a declarat, joi, preşedintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu.
"Îţi dăm foc şi ţie şi familiei. Dacă trece acest certificat, orice acţiune este justificată", se arată în mesaj. Avrămescu anunţă că a discutat cu colegii pentru a sesiza organele de anchetă, însă nu s-a stabilit dacă va fi o acţiune comună, sau acţiuni individuale. Legea care prevede introducerea certificatului verde la locul de muncă este în Camera Deputaţilor. Actul normativ a fost respins de Senat.
"Am primit în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) un mesaj ameninţător la adresa mea şi a familiei mele. Mesajul ‘Ai grijă cum votezi legat de certificatul verde. Îţi dăm foc şi ţie şi familiei. Dacă trece acest certificat orice acţiune este justificată, suntem în legitimă apărare'. Mesajul este primit şi de alţi colegi din grupul PNL. Am avut discuţii atât cu ceilalţi colegi cât şi cu liderul de grup, opinia este să facem o sesizare către instituţiile abilitate singura discuţie este dacă vom face o acţiune comună sau acţiuni individuale", a declarat deputatul Gabriel Avrămescu pentru News.ro.
In ciuda ameninţării, deputatul buzoian spune că are o poziţie clară pe care a făcut-o publică cu toate ocaziile, atât în ceea ce priveşte vaccinarea anti-Covid, cât şi asupra necesităţii introducerii Certificatului Verde. "Din punctul meu de vedere, este un gest iresponsabil al unor persoane care nu înţeleg că vaccinarea este singura soluţie şi nu este o ameninţare la adresa unor politicieni, ci reprezintă o ameninţare la adresa oamenilor care au înţeles că vaccinul este ultima soluţie. E un mesaj care pune în pericol sănătatea publică. Eu susţin cu toată tăria această lege privind instituirea Certificatului Verde", a mai spus Avrămescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Diana Șoșoacă îl lovește pe Nicușor Dan la temelie: cere lămuriri despre parteneriatul civil cu Mirabela Grădinaru: „De ce duceți în derizoriu ideea de familie?"
Europarlamentarul Diana Șoșoaca, președintele Partidului S.O.S. Romania, ii solicita public președintelui Nicușor Dan sa ...
-
„Pacientul este (aproape) mort" - Rareș Bogdan a prezentat cinci decizii luate de Bolojan care au „îngropat" economic România
Europarlamentarul Rareș Bogdan a analizat și a prezentat cinci decizii luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan care au ...
-
Ruptură totală între Călin Georgescu și camarilla lui Maricel Păcuraru. Televiziunea aservită statului paralel anunță jihadul după atacurile la adresa Ancăi Alexandrescu
Realitatea PLUS a anunțat luni dimineața o decizie fara precedent in relația cu fostul candidat la alegerile prezidenția ...
-
Călin Georgescu, din nou în cărți pentru funcția de premier. Răspunsul dat de Petrișor Peiu
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirma ca o eventuala nominalizare a lui Calin Georgescu pentru funcția de prim- ...
-
Călin Georgescu dă semnalul pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan: "Este direct răspunzător pentru dezastrul existent"
Fostul prezidențiabil Calin Georgescu susține ca premierul Ilie Bolojan este "definița anti-romanismului", iar președint ...
-
Teorie lansată de Sebastian Ghiță: „Red alert! Partidele Pro Occident sunt obligate să ajungă la o soluție de guvernare"
Fostul deputat PSD Sebastian Ghița afirma intr-o postare pe pagina sa de socializare ca in spatele lui Ilie Bolojan s-ar ...
-
STENOGRAME Filmul scandalului monstru dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: "Ești responsabil de blocaj! Aș putea face public un presupus angajament politic"
Între președintele Nicușor Dan și liderul PNL, Ilie Bolojan, au avut loc discuții extrem de incinse, in timpul con ...
-
Cătălin Predoiu spune că Ilie Bolojan l-a lăsat fără bani. Ministrul ar fi vrut să-i recompenseze pe angajații implicați în misiuni de excepție
Ministrul de Interne, Catalin Predoiu, a transmis, sambata, ca institutia pe care o conduce nu dispune de buget pentru r ...
-
Alin Tișe, virulent contra lui Bolojan: "Să-ți fie rușine, Ilie!"
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, liberalul Alin Tise, a publicat un manifest in care il critica dur pe lider ...
-
Dizidenții PNL au depus ordonanțe cerând suspendarea deciziilor Congresului. Printre reclamanți: Rareș Bogdan, Lucian Bode, Hubert Thuma, Andrei Baciu și Adrian Veștea
Tabara dizidenților din Partidul Național Liberal a depus, ieri, alte patru acțiuni la instanța, dintre care doua cu obi ...
-
PSD leagă nominalizarea lui Siegfried Mureșan de proiectul portofelului digital unic: "Este vorba de bani mulți și de suveranitate digitală"
Nominalizarea europarlamentarului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a generat noi reacții in PSD. Deputa ...
-
Nicușor Dan pleacă în Polonia, România e în continuare în blocaj politic. Președintele participă la reuniunea liderilor de pe Flancul Estic
Președintele Nicușor Dan participa sambata, in Polonia, la o reuniune dedicata securitații europene și viitorului Uniuni ...
-
Scenariul alegerilor anticipate intră în joc. PNL: Este momentul să ne întoarcem la cetățeni
Partidul Național Liberal deschide tema alegerilor anticipate, in contextul in care negocierile pentru formarea noului G ...
-
Elena Udrea susține că Siegfried Mureșan a ajuns pe lista PMP la recomandarea Elenei Băsescu și cu banii penalului „Pinalti"
Elena Udrea comenteaza numirea lui Siegfried Mureșan ca propunere de premier din partea PNL-USR-UDMR, afirmand ca l-a pl ...
-
Cataramă, despre propunerea lui Siegfried Mureșan: E legitim un guvern monocolor BND?
"În spațiul public au aparut voci care se intreaba daca marile decizii politice de la București sunt rezultatul ne ...
-
Vicepreședintele PNL Diaspora îl desființează pe Siegfried Mureșan
Valentin Cocoș, vicepreședintele PNL Diaspora, lanseaza acuzații extrem de grave la adresa europarlamentarului Siegfried ...
-
Neomarxistii lui Bolojan bagă pe gâtul românilor portofelul digital unic. Ce documente vei putea păstra și folosi direct de pe telefon
Guvernul a stabilit modul in care va fi implementat Portofelul European pentru Identitate Digitala (RoEUDIW), o aplicați ...
-
Manevra "Șoșoacă": Kremlinul acuza Bucureștiul că vrea anexarea Republicii Moldova
Adoptarea tacita in Camera Deputaților a proiectului de lege inițiat de S.O.S. Romania privind unirea Romaniei cu Republ ...
-
Rareș Bogdan se răcorește împotriva lui Ilie Bolojan: "Ați urlat 6 săptămâni "fără PSD" și acum vreți să ghifuiți "șobolanii" cu mâna voastră?"
Europarlamentarul Rareș Bogdan, aflat intr-un razboi deschis cu liderul PNL Ilie Bolojan, sancționeaza factura de logica ...
-
Deficitul bugetar al României s-a înjumătățit. Alexandru Nazare: „Nu suntem într-o zonă de confort". Urmează testul agențiilor de rating
Execuția bugetului general consolidat s-a incheiat, la 31 mai 2026, cu un deficit de 35,94 miliarde de lei, echivalentul ...
-
Analiștii îl avertizează pe Nicușor Dan. "Scenariul alegerilor anticipate este extrem de periculos. AUR va defila, suspendarea va fi un dat"
Blocajul politic generat de eșecul formarii guvernului Veștea este vazut de analiști drept o infrangere majora pentru pr ...
-
Există două variante de Guvern minoritar: cum arată matematica parlamentară
Senatorul Gabriela Horga, vicepresedinte la PNL, spune, dupa ce „guvernul tradatorilor" a picat in Parlament, ca a ...
-
Ultimatum la vârful AUR. Petrișor Peiu anunță că părăsește partidul dacă George Simion bate palma cu Adrian Veștea
Negocierile disperate purtate in aceste ore pentru salvarea Cabinetului Veștea risca sa provoace o implozie de proporții ...
-
Alexandru Nazare (nominalizat la Finanțe cu aviz pozitiv) a prezentat parlamentarilor tragicul adevăr: „Nu putem să cheltuim mai mult decât avem"
Ministrul propus sa conduca Finanțele in guvernul Adrian Veștea, Alexandru Nazare, a declarat luni, in Parlament, la aud ...
-
ACT și-a ținut Primul Congres Național: peste 700 de participanți au adoptat cel mai radical plan de reformare a statului român
Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) și-a desfașurat astazi Primul Congres Național, la Sala C.A. Rosetti din Palatul P ...
-
Ilie Bolojan afirmă în prima declarație după ce a fost reconfirmat în funcția de președinte PNL că îi va propune lui Nicușor Dan un guvern minoritar
Ilie Bolojan anunța dupa intrunirea Biroul Permanent Național al PNL ca in urma deciziei luate in Congresul Extraordinar ...
-
PSD a decis: votează învestirea Guvernului Veștea. Lista miniștrilor
PSD a decis duminica, 21 iunie, sa voteze investitura Guvernului Adrian Veștea, propus de catre președintele Nicușor Dan ...
-
Adrian Năstase îl ironizează pe Vasile Blaga după Congresul PNL: „A văzut holograma lui Băsescu în sală". Dispută despre cine a învins PSD după 1990
Fostul premier Adrian Nastase a reacționat dupa declarațiile facute de Vasile Blaga la Congresul extraordinar al PNL, un ...
-
Nicușor Dan, la masă cu Rareș Bogdan, Lucian Pahonțu, Eugen Tomac și Victor Negrescu!
În spațiul au aparut imagini, realizate de „amatori", care il infațișeaza pe președintele Nicușor Dan luand ...
-
Congresul PNL a votat: Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu să demisioneze din partid până luni sau vor fi excluși. Nu se face coaliție cu PSD
Congresul extraordinar al PNL a inceput, la ora 12.00, la Romexpo, cu peste 1.800 de delegați liberali din toata țara. I ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu