Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Seful SRI s-a dus sa primească noi ordine: Eduard Hellvig a avut "discuții" cu șefii CIA și FBI despre măsuri de securitate în România!

Postat la: 02.12.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, însoţit de o delegaţie din conducerea instituţiei, a efectuat, zilele acestea, o vizită partenerială la Bruxelles şi în Statele Unite ale Americii, informează un comunicat transmis de SRI.

Pe parcursul întâlnirilor, conducerea SRI a avut întâlniri cu o serie de oficiali americani din domeniul informaţiilor: Avril Haines, directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA, William J. Burns, directorul CIA, şi Christopher Wray, directorul FBI. De asemenea, au avut loc discuţii cu Robin Dunnigan, adjunct al secretarului de stat pentru Europa Centrală şi de Est în Biroul de Afaceri Europene şi Euroasiatice. Potrivit SRI, pe agenda convorbirilor s-au regăsit subiecte de actualitate care privesc securitatea regională şi globală, cu accent pe importanţa schimbului de informaţii şi al cooperării în domeniul intelligence.

"Vizita directorului SRI se înscrie în cadrul Parteneriatului strategic România-SUA pe componenta de intelligence. Dialogurile au vizat în principal amplificarea măsurilor specifice de securitate pentru România şi Flancul de Est al NATO. Discuţiile au prilejuit în egală măsură o analiză a situaţiei de securitate din regiune şi a capacităţilor noastre comune cu scopul de a creşte evident nivelul rezilienţei în faţa ameninţărilor constante la adresa securităţii naţionale a ambelor state. Delegaţiile română şi cea americană au reconfirmat angajamentul ferm de a contracara factorii de risc care reprezintă provocări actuale de securitate pentru cele două state, pentru securitatea regională şi globală", a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE