Sfârșitul unei ere fantastice! Cristiano Ronaldo a făcut anunțul oficial după eliminarea de la Cupa Mondială 2026 - "A fost ultima mea Cupă Mondială"
Postat la: 07.07.2026 |
„A fost ultima mea Cupă Mondială", a confirmat, luni, căpitanul echipei Portugaliei, Cristiano Ronaldo, referindu-se la viitorul său în naţională. Cel mai bun marcator şi jucătorul cu cele mai multe selecţii, în vârstă de 41 de ani, s-a prezentat în faţa jurnaliştilor în zona mixtă, după eliminarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, în faţa Spaniei (1-0).
„Adevărul este că aceasta a fost ultima mea Cupă Mondială, dar în rest, voi avea timp să mă gândesc la asta, să fiu alături de familia mea, să nu iau decizii pripite şi îmi voi continua viaţa", a declarat el. Atacantul, care a marcat 146 de goluri în 233 de meciuri pentru naţională - două recorduri mondiale la seniori -, a afirmat că, indiferent de situaţie, a dat „ce a avut mai bun" din el.
Cristiano Ronaldo, bilanț istoric după eliminarea Portugaliei de la Cupa Mondială 2026
Amintirea Euro 2016 și împăcarea cu decizia luată
„Cel mai important titlu pe care l-am câştigat cu naţionala este (Euro) din 2016, care, sincer, are pentru mine aceeaşi importanţă ca o Cupă Mondială. De aceea, repet, plec cu conştiinţa împăcată, am dat tout ce am avut mai bun şi gata, mâine va fi o altă zi, iar viaţa merge mai departe", a adăugat el.
Ronaldo confirmase deja de mai multe ori că această ediţie a Cupei Mondiale va fi ultima, fără însă a preciza dacă intenţionează să-şi ia rămas bun de la naţională după turneul din America de Nord.
Palmaresul impresionant al starului portughez: „Înainte de Cristiano, nu exista niciun titlu"
Alături de echipa Portugaliei, actualul căpitan are în palmares două titluri în Liga Naţiunilor (2019 şi 2025) şi, mai ales, o victorie în Campionatul European (2016), competiţie în care este cel mai bun marcator din istorie, cu 14 goluri în faza finală.
„Am câştigat trei titluri pentru Portugalia; înainte de Cristiano, nu exista niciun titlu, aşa că sunt fericit", a adăugat el.
Reacția sinceră a deținătorului a 5 Baloane de Aur
„Desigur, sunt trist că ies din Cupa Mondială în felul acesta, dar, aşa cum am spus ieri (duminică) la conferinţa de presă, am dat totul - am făcut tot ce am putut - şi plec cu conştiinţa curată. Aşa e fotbalul, aşa e viaţa unui fotbalist: uneori câştigi, alteori pierzi, şi trebuie să mergi mai departe", a adăugat deţinătorul a cinci trofee „Balonul de Aur".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Spania a trimis Portugalia acasă cu un gol marcat în prelungiri. Cristiano Ronaldo, cu ochii în lacrimi, își ia adio de la Cupa Mondială
Spania a eliminat Portugalia, de la Cupa Mondiala, dupa ce a caștigat scor 1-0, in cel mai așteptat meci de pana acum di ...
-
UE, reacție dură după cazul Balogun și implicarea lui Trump la Cupa Mondială: "Forurilor sportive, nu politicienilor, le revine sarcina de a stabili regulile sportului"
"Forurilor sportive, nu politicienilor, le revine sarcina de a stabili regulile sportului", a subliniat, luni, comisarul ...
-
Am belele, tată! E urât acum la bătrânețe: Rică Răducanu face declarații după căzătura în care și-a rupt coastele
Rica Raducanu, fost mare portar al Romaniei, face declarații dupa cazatura teribila in urma careia s-a ales cu doua coas ...
-
Modificări pe tabloul Cupei Mondiale 2026! Franța și Maroc s-au calificat în sferturi. Programul complet al fazelor eliminatorii
Maroc si Franta sunt primele echipe calificate in sferturile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, gazduita de St ...
-
Viagra, arma neașteptată a Angliei la Cupa Mondială: Cum i-ar putea ajuta „pastila albastră" pe fotbaliști înaintea meciului cu Mexic
Naționala Angliei ar putea apela la un ajutor complet neașteptat inaintea meciului cu Mexic din optimile Cupei Mondiale. ...
-
De ce nu ne mai este foame când este caniculă: Explicația din spatele acestei curiozități
Temperaturile ridicate nu iți afecteaza doar confortul, ci și modul in care funcționeaza organismul. Un medic explica ce ...
-
Cupa Mondială: Portugalia s-a calificat în optimile competiției, după un meci greu cu Croația. Urmează duelul de foc cu Spania
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat in optimile Cupei Mondiale, dupa ce a invins selectionata Croatiei, scor 2-1, v ...
-
După un debut de coșmar, Elveția a revenit și învinge Algeria la Cupa Mondială: Încă o echipă din Africa părăsește turneul
Selectionata Elvetiei s-a calificat in optimile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins echipa Alg ...
-
Detalii despre moartea tragică a fostului internațional român, la 43 de ani. Tatăl și băiatul său erau la fața locului
Fostul fotbalist Radu Marginean a incetat din viața la varsta de numai 43 de ani, au anunțat, marți seara, doua dintre c ...
-
Promisiunea făcută de NASA, dacă SUA va câștiga Campionatul Mondial: ce vor trimite pe lună
Administratorul NASA, Jared Isaacman, a promis ca va trimite o minge pe Luna daca Statele Unite caștiga Cupa Mondiala. & ...
-
Cupa Mondială: Marocul învinge Olanda, după un meci de infarct - 5 penalty-uri ratate și un gol marcat în prelungirile partidei
Marocul invinge Olanda, la Cupa Mondiala 2026, intr-un meci cu adevarat dramatic desfașurat pe Monterrey Stadium, din Me ...
-
Nebunie în Paraguay după ce au eliminat Germania de la Mondial: Președintele a decretat zi liberă - Sute de mii de oameni sunt încă pe străzi
Liderii Paraguayului au transformat una dintre cele mai mari surprize ale Cupei Mondiale 2026 intr-un moment de sarbatoa ...
-
Cel mai ciudat final de meci de la CM: anti-joc fluierat de spectatori. „Nimeni nu poate spune că a fost o înțelegere"
Remiza spectaculoasa dintre Austria și Algeria, scor 3-3, din ultima etapa a Grupei J de la Cupa Mondiala 2026, a starni ...
-
Terenul de fotbal al fratelui lui Răzvan Burleanu, focar de scandal împotriva unui întreg cartier din Focșani
Ne-a scris la redacție cetațeanul Catalin Stegarescu care reclama incidente grave, scandaluri repetate, consum de alcool ...
-
Marea surpriză de la Campionatul Mondial. "Bafana Bafana" a ieșit din grupe pentru prima dată în istorie
Naționala Africii de Sud a produs surpriza de pana in prezent a Cupei Mondiale, dupa ce a reușit sa se califice in 16-im ...
-
Mesajul lui Leo Messi în ziua în care a împlinit 39 de ani: "Dumnezeu mi-a dat totul și să-i cer să joc la încă un Mondial ar fi prea mult!"
Lionel Messi a acordat un interviu cotidianului Ole din Buenos Aires in care a spus ce iși dorește la a 39-a aniversare. ...
-
Haaland continuă show-ul la Cupa Mondială. Norvegia s-a calificat în faza eliminatorie
Haaland continua show-ul la Cupa Mondiala. Norvegia s-a calificat in faza eliminatorie dupa un meci spectaculos cu Seneg ...
-
Surpriză după victoria Argentinei: Barcelona primește semnalul mult dorit din partea atacantului "pumelor"
Victoria Argentinei in fața Austriei, scor 2-0, a fost marcata de noua performanța reușita de Lionel Messi, insa declara ...
-
"Furtuna" Mbappe la Campionatul Mondial. Cum s-a încheiat Franța - Irak, meci întrerupt două ore din cauza vremii
Selecționata Franței s-a calificat in șaisprezecimile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins echi ...
-
Un egal cât o victorie. Iranienii rezistă la Campionatul Mondial
Echipa nationala a Belgiei a terminat la egalitate duminica seara, scor 0-0, cu echipa nationala a Iranului, in grupa G ...
-
Meci de infarct: Conduși cu 1 la 0, egiptenii au revenit și au câștigat cu 3-1 cu Noua Zeelandă
Startul partideia de la Vancouver i-a avut in prim-plan pe neozeelandezi, care au ratat in minutul 7, prin Singh - sut p ...
-
TENIS DE CLASĂ...GRATUIT!
Va vine sa credeți ca puteți vedea pe viu jucatori și jucatoare, pe care-i urmariți, in general, doar la televizor, g ...
-
Revenire spectaculoasă: la 46 de ani, Ronaldinho va juca din nou fotbal
La unsprezece ani dupa ce s-a retras din fotbalul profesionist, marele fotbalist brazilian Ronaldinho ar fi pe cale sa r ...
-
Telenovela Cupei Mondiale: Mama "fenomenului" Vozinha a primit viza și vine să-și vadă fiul în meciul cu Uruguay
Mama portarului Vozinha din Capul Verde, care a fost eroul meciului cu Spania (0-0) luni, a obtinut o viza pentru SUA si ...
-
BBC, nevoită să-și ceară scuze după o „gafă jenantă" comisă cu ocazia CM 2026 de fotbal
BBC le-a cerut scuze telespectatorilor sai dupa o gafa „jenanta" comisa inainte de meciul de debut al Franței de l ...
-
Meci nebun în Texas. Anglia - Croația, patru goluri în prima repriză. Cel mai spectaculos meci de la Cupa Mondială
Spectacol total in meciul Anglia - Croația, scor 4-2, in grupa L a Campionatului Mondial. Selecționata pregatita de Tuch ...
-
Leo Messi a izbucnit în lacrimi, la Cupa Mondială și a dezvăluit că trece prin momente cumplite în plan personal: Sunt niște zile foarte dificile
Lionel Messi a izbucnit in lacrimi marti seara, dupa ce a marcat primul sau gol in victorie Argentinei cu Algeria, scor ...
-
Iranul "supraviețuiește" într-o atmosferă ostilă la Cupa Mondială din SUA, într-un adevărat thriler cu Noua Zeelandă: Jucătorii se grăbesc acum să părăsească America
Reprezentativa Iranului a debutat la Cupa Mondiala din SUA cu o remiza scor 2-2, cu Noua Zeelanda, intr-un meci contand ...
-
Lovitură de teatru la Cupa Mondială 2026: surpriză majoră la San Francisco, locul disputei dintre Qatar și Elveţia
Echipa nationala a Qatarului a incheiat la egalitate sambata seara, scor 1-1, cu echipa nationala a Elvetiei, intr-un me ...
-
O grupare de hackeri iranieni susține că a spart dronele FBI și amenință autocarele echipelor de la Cupa Mondială
Statele Unite au implementat un dispozitiv de securitate fara precedent pentru desfașurarea Cupei Mondiale, insa riscuri ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu