"A fost o furtună perfectă". Pandemia de COVID a fost aproape să nu se întâmple
Postat la: 20.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Cercetătorii care lucrează pentru a descoperi când şi cum a apărut virusul pentru prima dată în China au calculat că prima infectare la om a avut loc cel mai devreme în octombrie 2019.
Cercetătorii au mai descoperit că noul coronavirus a fost aproape să nu devină un virus pandemic. Doar ghinionul şi câteva condiţii din piaţa de fructe de mare Huanan din Wuhan, locul în care pandemia pare să fi început, au dat virusului impulsul de care avea nevoie pentru a exploda pe tot globul, au arătat cercetătorii în revista Science.
„A fost o furtună perfectă. Ştim acum că a trebuit să găsească o breşă sau două pentru a se răspândi aşa de mult. Dacă lucrurile ar fi fost puţin diferite, dacă acea primă persoană care a adus virusul în piaţa Huanan ar fi decis să nu meargă în acea zi sau chiar ar fi fost prea bolnavă ca să meargă şi să rămână acasă, probabil că răspândirea nu s-ar fi întâmplat. Este posibil să nu fi ştiut niciodată despre asta", a declarat pentru CNN Michael Worobey, profesor de biologie evolutivă la Universitatea din Arizona, care a participat la studiu.
Oamenii de ştiinţă au făcut datări moleculare, utilizând rata mutaţiilor în curs pentru a calcula de cât timp există virusul. De asemenea, au rulat modele matematice pentru a arăta când şi cum s-ar fi putut răspândi şi cum s-a răspândit.
„Studiul nostru a fost conceput pentru a răspunde la întrebarea cât timp ar fi putut circula SARS-CoV-2 în China înainte de a fi descoperit", a declarat Joel Wertheim, profesor asociat în Divizia de Boli Infecţioase şi Sănătate Publică Globală de la Universitatea din California.
La mijlocul lunii octombrie 2019 a început să circule noul coronavirus
„Pentru a răspunde la această întrebare, am combinat trei informaţii importante: o înţelegere detaliată a modului în care SARS-CoV-2 s-a răspândit în Wuhan înainte de blocare, diversitatea genetică a virusului în China şi rapoarte despre primele cazuri de COVID-19 în China. Prin combinarea acestor probe, am putut stabili că mijlocul lunii octombrie 2019 a fost data-limită la care SARS-CoV-2 a început să circule în provincia Hubei", a adăugat acesta.
Potrivit cercetătorilor, dovezile arată cu tărie că virusul nu ar fi putut circula înainte. „Sunt destul de sceptic cu privire la afirmaţiile că virusul a existat în afara Chinei la acea vreme", a afirmat Joel Wertheim.
Studiul indică faptul că virusul a apărut în provincia Hubei din China şi nu în altă parte, mai susţin cercetătorii.
Studiul nu spune ce animal a fost sursa virusului. Dovezile genetice arată că liliecii sunt purtătorii unei variante apropiate de virus, dar o altă specie de animal a fost probabil infectată şi a transmis virusul către o fiinţă umană.
În modelele matematice ale cercetătorilor, virusul s-a dezvoltat în pandemie doar în 30% din simulări. În celelalte cazuri, virusul a dispărut pur şi simplu după ce a infectat câţiva oameni. „Ceea ce s-a întâmplat în acest caz a fost că virusul a infectat un număr foarte mic de oameni în octombrie, noiembrie, în decembrie şi apoi a ajuns în această piaţă de fructe de mare", a adăugat Worobey.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noul lider suprem al Iranului a scăpat de moarte cu câteva secunde înainte, ieșind să se plimbe prin grădina sa
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi scapat la limita dintr-un atac devastator, ieșind in gradina cu d ...
-
Analiza care zguduie Casa Albă: serviciile secrete ale SUA spun că Iranul supraviețuiește decapitării conducerii și devine o fortăreață impenetrabilă
Deși a trecut prin mai bine de doua saptamani de bombardamente intense, regimul de la Teheran nu pare gata sa cedeze. Co ...
-
Războiul intră într-o nouă eră: A apărut drona echipată cu AI care decide singură ținta și nu se știe de unde este lansată
O drona ruseasca dotata cu elemente de inteligența artificiala, care ar putea selecta singura ținta fara intervenția unu ...
-
Pariori care mizau pe Polymarket pe războiul din Iran au amenințat cu moartea un jurnalist din Israel
Pariori care mizau pe razboiul din Iran au amenințat un jurnalist in incercarea de a-l determina sa-și modifice un artic ...
-
Cât de pregătită este România să facă față unui atac cu rachete balistice din partea Iranului. Are sistemul de apărare autonomie?
Dupa ce Romania a permis Statelor Unite sa desfașoare trupe și echipamente la Baza Aeriana Mihail Kogalniceanu in spriji ...
-
Trump trimite prima unitate de elită în Războiul din Iran. "Force 911" se îndreaptă spre Strâmtoarea Ormuz
Securizarea Stramtorii Ormuz a devenit una dintre cele mai presante probleme pentru administrația americana. Dupa un wee ...
-
Polițistă din Ilfov, "vedetă" pe site-uri de videochat: Tânăra a fost "dezbrăcată" de uniformă și riscă să fie dată afară din Poliție
Dupa ce anumite informații au aparut in spațiul public, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Ilfov a transmis ca feme ...
-
Am devenit țintă directă: Iran amenință România după decizia de a permite SUA să folosească bazele militare pentru operațiuni din Orientul Mijlociu
Tensiunile dintre Teheran și București se amplifica dupa ce autoritațile romane au decis sa permita Statelor Unite sa ut ...
-
Rusia va extrăda în România un infractor căutat de peste 20 de ani
Procuratura Generala a Federației Ruse a decis extradarea in Romania a cetațeanului roman Vasile Rodideal, arestat in Ru ...
-
Care e treaba cu semnalul radio misterios apărut după bombardamentele din Iran: ce anume transmite de două ori pe zi vocea unui bărbat in eter
Un semnal radio misterios a inceput sa se transmita pentru prima data pe 28 februarie, la aproximativ 12 ore dupa ce Sta ...
-
Pușcașii marini ai Statelor Unite vor deveni invizibili din 2027. Deocamdata sunt "invizibili" de facto în războiul din Iran
În era dronelor cu termoviziune și a senzorilor infraroșu de inalta precizie, a fi invizibil ochiului uman nu mai ...
-
Pentru România e mai rău ca la un război: Ucraina bombardată a lui Zelenski crește mai repede decât economia detonată a lui Bolojan
Economia Ucrainei continua sa funcționeze in condiții de razboi, susținuta de sprijin financiar extern masiv și de mobil ...
-
O coaliție nucleară europeană se alătură lui Donald Trump pentru deblocarea strâmtorii Urmuz. Iran promite distrugerea flotelor inamice
Dupa ce Franța a deplasat in zona stramtorii Urmuz un portavion nuclear si mai multe ambarcatiuni militare, avand la bor ...
-
Următorul teatru de război. China a încercuit Taiwanul în timp ce atenția lumii e îndreptată pe războiul din Iran. După Urmuz, o nouă strâmtoare importantă va fi blocată
Ieri, armata Taiwanului a detectat 26 de avioane de lupta chineze in spațiul sau aerian. În același timp, 7 nave a ...
-
Vaticanul reacționează: Peter Thiel face conferințe secrete la Roma despre Antihrist și Apocalipsă
Miliardarul american de origine germana Peter Thiel, investitor in capitaluri de risc si unul dintre primii sustinatori ...
-
Tucker Carlson despre cele două grupuri care conduc acest război mondial și care sunt scopurile unui post-conflict apocaliptic
În introducerea la ultima sa emisiune, la care l-a avut invitat pe colonelul Douglas MacGregor, Tucker Carlson a f ...
-
Un australian a folosit ChatGPT pentru a-și crea propriul vaccin cu care și-a tratat de cancer câinele
Paul Conyngham, un antreprenor tech din Sydney, a folosit AI, ChatGPT si modelul AlphaFold, pentru a crea un vaccin pers ...
-
Israelul rămne fără muniție - alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
Guvernul israelian a aprobat un pachet de 827 de milioane de dolari pentru achizitii militare "de urgenta", a relatat du ...
-
Cum a ajuns o rachetă sofisticată să lovească o bază aeriană din Israel. Atacul a fost revendicat de Hezbollah folosind tehnologie iraniană
Gruparea Hezbollah a revendicat duminica responsabilitatea pentru un atac cu o "racheta sofisticata" asupra bazei aerien ...
-
Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
Guvernul Republicii Moldova a decis, duminica, instituirea starii de alerta de mediu pe raul Nistru, dupa ce in apa au f ...
-
Au ajuns primele avioane-cisternă ale SUA, dislocate în România, în contextul războiului din Orientul Mijlociu! Ministrul Apărării: "Urmează să mai vină și altele"
Au ajuns primele avioane-cisterna ale SUA, dislocate in Romania, in contextul razboiului din Orientul Mijlociu! Avioanel ...
-
Dependența de clipuri scurte: Cum ne „fură" atenția scrollul infinit de pe telefon
Un clip. Înca unul. Și inca unul. Degetul aluneca aproape reflex pe ecran, iar telefonul ofera instant urmatorul v ...
-
Revine în atenția lumii "Opțiunea Samson": Daca Israel pierde va arunca lumea-n într-un Război nuclear devastator
Mai putina lume stie despre "Opțiunea Samson" și ce inseamna ea. Pe scurt, ideea e ca daca Israel pierde lupta sionista ...
-
Se repetă scenariul și in cazul Dubai?!
Se speculeaza ca piața imobiliara din Dubai a pierdut, in cateva zile, 250 de miliarde de dolari, din cauza loviturilor ...
-
Sefa spiritismului de la Casa Alba revine cu un film absolut uluitor in care efectueaza o sedinta de exorcism
Sefa spiritismului de la Casa Alba revine cu o filmare uluitoare, dupa ce in precedenta s-a dat in spectacol vorbind in ...
-
A condus Chevron în Venezuela și a fost informator al CIA. Cine l-a sfătuit pe Trump înainte de operațiunea împotriva lui Maduro
În lunile dinainte ca liderul SUA, Donald Trump, sa acționeze pentru a-l captura pe președintele venezuelean Nicol ...
-
Românii încearcă să scape de vacanțele plănuite în Orientul Mijlociu. În ce condiții își pot primi banii înapoi
Tot mai mulți romani incearca sa iși vanda vacanțele planuite in orientul Mijlociu dupa izbucnirea razboiului cu Iranul. ...
-
Eroarea de calcul a lui Trump în războiul cu Iranul costă lumea întreagă
Președintele Donald Trump, convins ca Iranul va ceda rapid in fața presiunilor americane, ar fi ignorat in repetate rand ...
-
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
Armata indica faptul ca Israelul nu are o lipsa „critica" de interceptoare de aparare aeriana in contextul razboiu ...
-
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
Într-o schimbare notabila de retorica, liderul gruparii Houthi din Yemen, Abdul Malik al-Houthi, a dat de ințeles ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu