Ce spune singura cercetătoare străină care a lucrat la laboratorul de la Wuhan până la declansarea pandemiei: "Nu e cum se scrie prin presă!"
Postat la: 29.06.2021 |
O cercetătoare australiană a lucrat la un proiect de cercetare finanţat de laboratorul înalt securizat de la Institutul de Virusologie din Wuhan până în noiembrie 2019, înainte să apară primele cazuri cunoscute de îmbolnăvire de COVID-19 în China.
Danielle Anderson este expert în coronavirusuri purtate de lilieci şi este singurul cercetător străin care a lucrat la laboratorul de nivel 4 din Wuhan unde sunt studiaţi agenţi patogeni periculoşi şi care a devenit centrul unor polemici intense legat de originile pandemiei care a ucis milioane de oameni pe tot globul. Izbucnirea unei epidemii în acelaşi oraş în care se situează acest laborator care studiază coronavirusuri transmise de la lilieci a născut speculaţii privind un posibil accident de laborator de la angajaţi sau obiecte contaminate.
SUA au pus la îndoială protocoalele de siguranţă şi au susţinut că laboratorul efectuează cercetări controversate prin care virusurile sunt manipulate pentru a deveni mai contagioase şi cu un potenţial ridicat de mortalitate. Anderson a dezvăluit însă că activităţile laboratorului sunt o muncă de cercetare de rutină departe de tabloul spectaculos conturat de presă. „Nu că era plictisitor dar activităţile aici se derulau ca în orice astfel de laborator înalt securizat. Oamenii prezintă o altă imagine decât aveau loc lucrurile în realitate", a spus Anderson.
Cercetătoarea a început să colaboreze cu acest laborator în 2016 după ce fusese directorul unui laborator înalt securizat din Filipine, iar domeniul ei este studiul virusurilor letale precum Ebola sau Nipah care provoacă îmbolnăviri grave la om, dar nu şi la lilieci. Anderson, 42 de ani, un cercetător cu o carieră în ascensiune, a studiat virusul Ebola la laboratorul din Wuhan. Absolventă a unei universităţi din Geelong, Australia, a fost tehnician de laborator la institutul de cercetare a cancerului Dana-Farber din Boston şi a revenit în Australia pentru un doctorat supervizat de virusologi proeminenţi. A realizat cercetare la Montreal, înainte să se mute la Singapore unde a lucrat alături de unul din conducătorii săi de doctorat, Linfa Wang.
„Ambele (Shi Zhengli, „Femeia cu lilieci", şefa secţiei de boli infecţioase a Institutului de Virusologie din Wuhan) sunt foarte serioase şi cu standarde etice foarte ridicate", a spus Wang, director al programului de cercetare a bolilor infecţioase emergente la Duke-NUS Medical School din Singapore. Anderson a fost la Wuhan în perioada în care experţii cred că virusul a început să se răspândească mergând zilnic la laborator în toamna anului 2019 alături de un grup de cercetători care făcea naveta de la Academia Chineză de Ştiinţe, un drum de circa 30 de kilometri. Anderson era singura străină dar grupul era unit.
„Mergeam la dineuri împreună, luam masa şi ne întâlneam în afara laboratorului", spune ea care spune că chiar înainte de deschiderea oficială a laboratorului, în 2018, a fost impresionată de nivelul înalt de securizare, cel mai ridicat din China, şi de protocoalele sanitare stricte. Cercetătorii trebuiau să treacă printr-un program laborios de certificare de 45 de ore prin care să demonstreze cunoaşterea procedurilor şi abilitatea de a lucra cu echipamentul presurizat.
„Este extrem de cuprinzător", spune Anderson. La intrare şi ieşire se făceau duşuri de dezinfectare şi acestea erau mai riguroase la părăsirea instalaţiei, la intervale planificate. Anderson spune că, deşi în mare protocoalele sunt aceleaşi în laboratoarele înalt securizate unde a mai lucrat, laboratorul din Wuhan avea o metodă specială prin care monitoriza zilnic sistemul de dezinfectare. Ea se afla în permanent contact prin căşti cu centrul de comandă care asigura respectarea paşilor de siguranţă în interiorul laboratorului.
Institutul de la Wuhan e singurul laborator din China specializat în virusologie şi tehnologie virală din cele circa 20 de institute biomedicale ale Academiei Chineză de Ştiinţă. Teoria că noul coronavirus ar fi scăpat din acest laborator a prins contur pe fondul tensiunilor administraţiei Trump cu China în privinţa pandemiei de COVID-19, pe fondul suspiciunilor internaţionale că statul chinez a ascuns în primă instanţă epidemia iar apoi nu a furnizat date directe despre primii pacienţi trataţi în spitalele de la Wuhan.
Virusologii şi experţii au respins iniţial o astfel de ipoteză notând faptul că transmiterile coronavirusurilor de la animale la om sunt frecvente şi nu s-au găsit indicii clare în structura genetică a virusului SARS-CoV-2 cum că ar fi fost manipulat sau că laboratorul ar fi deţinut tulpini din acest virus. Totuşi faptul că China a refuzat accesul oamenilor de ştiinţă internaţionali la Wuhan la începuturile pandemiei şi întârzierea cu un an a anchetei OMS, în urma căreia a rezultat un raport considerat neconvingător, a dus la suspiciuni şi speculaţii tot mai ample. Între timp, China şi-a lansat propria teorie favorită şi anume că virusul ar fi fost transportat în alimente congelate.
Luna trecută însă un număr de 18 cercetători au cerut într-o scrisoare deschisă o investigaţie aprofundată a originilor pandemiei, care să ia în seamă inclusiv teoria scăpării din laborator. Directorul OMS însuşi a admis în cele din urmă că ipoteza nu a fost examinată suficient de minuţios. După ce Wall Street Journal a dezvăluit că angajaţi ai laboratorului din Wuhan au mers la spital în luna noiembrie cu simptome de răceală ce ar fi putut fi date de gripă, dar şi de COVID-19, Joe Biden a cerut serviciilor de informaţii să reia eforturile de investigare a originilor pandemiei.
Anderson afirmă însă că niciunul dintre angajaţii pe care îi cunoştea nu a fost bolnav în toamna lui 2019 şi că laboratorul are o procedură de raportare a simptomelor ce corespund agenţilor patogeni cu care lucrează cercetătorii. Acesta spune că dacă ar fi fost angajaţi bolnavi s-ar fi contaminat la rândul ei, or ea nu a avut virusul, a fost testată în Singapore când a plecat din Wuhan în noiembrie 2019, iar apoi s-a vaccinat. La sfârşitul lunii decembrie, colaboratorii ei din Wuhan au mers în Singapore pentru o întrunire privind virusul Nipah şi nimeni nu a spus nimic despre vreo boală răspândită printre angajaţii laboratorului.
„Nimeni nu a pomenit nimic, or cercetătorii sunt oameni care se entuziasmează şi au tendinţa să răspândească imediat zvonuri. La acel moment nu era nimic ciudat din punctul meu de vedere care să dea senzaţia că se întâmplă ceva, pentru că toţi se purtau normal", a spus Anderson. „Nu sunt atât de naivă încât să exclud categoric (o scăpare din laborator)", a spus Anderson referindu-se la faptul că virusuri au mai fost scăpate din instalaţii biosecurizate şi că e familiarizată cu modul în care ar fi acest lucru posibil.
Anderson e de părere că virusul este natural şi că există o dificultate recunoscută de a descoperi sursa primară a declanşării unei epidemii - a durat un deceniu până să fie găsită originea naturală a virusului SARS. Ea spune că e la curent cu studii publicate de laborator cu privire la componente virale şi capacitatea lor de a infecta celulele umane şi admite că este posibil teoretic ca un cercetător să se fi infectat şi transmis apoi virusul, dar probabilitatea este extrem de mică. Cât despre experimentele de adăugare de funcţii, care ar fi creat un virus precum cel pandemic, acestea ar trebui să treacă prin procese îndelungate de aprobare şi oricum sunt limitate strict de standardele de bune practici ştiinţifice.
Admiţând că ar fi fost aprobate, tehnica geneticii inverse este ceva foarte complicat şi dificil realizat chiar dacă cercetătorii şi-ar propune acest lucru. Laboratorul lui Anderson din Singapore s-a numărat printre primele în lume care a izolat virusul SARS-CoV-2 de la un pacient şi apoi l-a cultivat, iar procesul a fost dificil chiar şi pentru o echipă familiarizată cu coronavirusuri şi caracteristicile lor biologice, precum şi cu receptorul uman vizat. Un nou virus ar trebui conceput pornind de la structura sa de proteine şi de la genele sale care nu-i dau neapărat contagiozitate, iar apoi cultivat în suficientă cantitate încât să fie infecţios pentru oameni.
Anderson spune însă că ar trebui să se facă lumină în privinţa originii virusului şi s-a declarat năucită de cum a fost înfăţişat laboratorul în afara Chinei şi cât de atacaţi au fost oamenii de ştiinţă ce fac cercetare acolo. În calitate de expert însărcinat să cerceteze originile virusului alături de experţi internaţionali, Anderson a primit ameninţări de persoane cu vederi extremiste din SUA şi în aceeaşi situaţie s-au aflat colegi ai săi care din această pricină au evitat să facă declaraţii publice.
Wuhan este un mediu de interacţiune intensă între oameni şi specii sălbatice, care favorizează epidemiile, însă spune Anderson, proporţiile pandemiei declanşate în 2019 sunt enorme. „Pandemia e ceva ce nimeni nu şi-ar fi imaginat la o asemenea scară. Virusul a fost la locul şi timpul potrivit şi totul s-a aliniat pentru a provoca un dezastru", a spus aceasta.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu