De ce anumite persoane dezvoltă "degetul covid". O fată de 13 ani a ajuns în scaun cu rotile din cauza acestei complicații
Postat la: 07.10.2021 |
Pe lângă simptomele comune ale coronavirusului, există și unele mai atipice, ce afectează mai puține persoane, cum ar fi ceea ce specialiștii au numit "degetul covid". Deși, la prima vedere, par doar niște vezicule care apar pe degetul mare de la picior în special, pot să apară diverse complicații.
Oamenii de știință au descoperit, în cel mai recent studiu, care sunt cauzele ce duc la afecțiunea bizară, potrivit BBC. Sofia, o fată de 13 ani din Scoția, a dezvoltat "degetul covid". Abia reușea să meargă sau să poarte pantofi, iar pentru plimbările mai lungi avea nevoie de scaun cu rotile. Cu toate că nu a fost niciodată testată pozitiv pentru coronavirus, aceasta a povestit în iulie 2021 că a dezvoltat "degetul covid" încă din octombrie 2020.
"Picioarele mele se umflă, am vezicule pe degete și își schimbă culoarea de la roz la violet foarte rapid. Veziculele sunt inclusiv pe buricele degetelor, așa că îmi e foarte greu să stau în picioare mult timp. Pot purta doar șlapi", a declarat Sofia pentru BBC Scotland The Nine. Adolescenta nu a mai putut să meargă la școală și a avut nevoie de scaun cu rotile pentru a se deplasa pe distanțe mai lungi.
Pediatrul Martin McCafferty a avut mai multe cazuri la clinica sa din Dunbartonshire. "Vedem această afecțiune cel mai adesea la pacienții tineri, care nu prezintă alte simptome ale virusului și care au rezultate negative la testele covid", explică Martin McCafferty. La nouă luni de la debutul bolii, familia fetei povestește că nu s-au schimbat prea multe.
"Am fost la dermatologi, am făcut toate testele, am încercat medicamente, creme, dar nimic nu pare să funcționeze", a declarat mama Sofiei. "Îmi bag picioarele în apă caldă cu săruri și asta ajută uneori. E cam înfricoșător pentru că nu știu ce se întâmplă. Nu știu dacă voi mai putea face lucrurile care îmi plac în viitor", mai spune Sofia.
"Degetul Covid" pare a fi un efect secundar al activării sistemului imunitar care încearcă să combată virusul. Se poate întâmpla la orice vârstă, dar afectează mai frecvent copiii și adolescenții. Pentru unii este nedureroasă, dar în alte cazuri erupția cutanată poate cauza foarte multe durere, mâncărime, vezicule și umflături. De regulă afectează degetele mari de la picioare, dar se poate extinde și la celelalte degete de la picioare, care devin roșii sau mov.
Pot să apară umflături dureroase, zone de piele aspră și puroi. Poate să persiste câteva zile, câteva săptămâni sau chiar câteva luni în cazuri extreme. Adesea, nu vor avea niciunul dintre simptomele clasice ale bolii, cum ar fi tusea persistentă, febra și pierderea sau schimbarea mirosului sau a gustului. Ultimele descoperiri ale studiului, bazate pe teste de sânge și piele, sugerează că două părți ale sistemului imunitar pot fi în joc.
Ambele implică mecanisme pe care corpul le folosește pentru a combate virusul. Este vorba despre o proteina antivirală și despre un tip de anticorp ce atacă în mod eronat propriile celule și țesuturi, nu doar virusul. Sunt implicate și celule care acoperă vasele de sânge mici care alimentează zonele afectate, spun cercetătorii de la Universitatea din Paris, Franța.
Aceștia au studiat 50 de persoane suspecte de "deget covid" în primăvara anului 2020 și alte 13 persoane cu leziuni similare, dar care nu erau asociate cu COVID-19 deoarece au apărut cu mult înaintea pandemiei. Ivan Bristow, pediatru în Marea Britanie, susține că leziunile dispar, adesea, de la sine. Totuși, anumite persoane ar putea avea nevoie de medicamente și creme.
Veronique Bataille, dermatolog, a declarat că afecțiunea a fost mai frecventă în faza incipientă a pandemiei, dar că sunt mai puține cazuri de când Delta a devenit varianta predominantă. O posibilă explicație ar fi că sunt mai mulți oameni vaccinați, sau care au anticorpi deoarece au trecut deja prin boală.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
-
Ce efect are consumul de pâine cu maia asupra glicemiei, potrivit nutriționiștilor
Deși consumul de paine cu maia prezinta beneficii evidente (in special in locul painii albe obișnuite), exista numeroși ...
-
Renașterea Imperiului Roman: Latina să devină a 25-a limbă oficială a Uniunii Europene. Mișcarea care vrea să unească Europa printr-o limbă comună
O inițiativa culturala lansata la nivel european propune readucerea limbii latine in prim-planul vieții publice și trans ...
-
Cercetare nouă pune sub semnul întrebării rolul calciului și vitaminei D în prevenirea problemelor osoase
Suplimentele cu calciu și vitamina D, recomandate de ani de zile pentru menținerea sanatații oaselor, ar putea avea efec ...
-
Cercetătorii chinezi au identificat cauzele opririi dezvoltării embrionilor umani în stadii incipiente
Cercetatorii chinezi au captat primele imagini de inalta rezolutie ale unor embrioni umani aflati in primele lor cinci z ...
-
Dan Diaconescu despre senzaționala poveste a privatizării OLTCHIM și metodele folosite în SECURISTAN!
Într-o intervenție excepționala in emisiunea „CE-I ÎN GUȘA, ȘI-N CAPUȘA”, moderata de Cozmin Guș ...
-
No Peace without Justice - Decembrie ‘89 – Iunie ‘90 - Triumful Securității și controlul total al României de azi
Autor: George Roncea cu o postfața de Andrei Bistrean-Siupiur Cuprins I. Cuvant inainte II. Decembrie 1989 ...
-
Dan Puric: ÎNCOTRO POPOR ROMÂN? Curatorul sufletului românesc vs cei ”fătați în grabă”!
Ultima apariție editoriala al unuia dintre cei mai sensibili romani de vița Dan Puric, ”Încotro popor roman? ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu