Dr. Cristian Socolov din Franța: "Rafila minte. Până în martie 2022 scăpăm de Covid. Virusul a ajuns la bătrânețe. Omicron e de la vaccinații fără restricții"
Postat la: 15.12.2021 |
Virusul a ajuns la "bătrânețe" și nu mai are puterea de a mai produce noi variante care să pună probleme, pune Cristian Socolov, doctor în științe medicale, care arată că cel târziu în luna martie a anului viitor pandemia se va sfârși. Până atunci însă medicul recomandă tratamente care se pot lua la domiciliu, tratamente folosite de acesta pentru pacienții vindecați din Franța.
"În mod sigur, pandemia este pe sfârșite. Coronavirusul va muri, că nu poate să reziste la infinit, e ca o bătrână de 80 de ani, nu mai poate să nască. Până în februarie sau cel târziu martie se termină pandemia, nu mai rămâne nimic din ea", a declarat dr. Cristian Socolov. Despre varianta Omicron acesta afirmă că există o opinie unanimă a lumii medicale referitoare la faptul că aceasta provoacă doar oboseală și că poate fi dusă pe picioare, cu aspirină și paracetamol.
"Medicul de familie trebuie să fie cel mai bun prieten al pacientului. Trebuie să-i scoatem pe amărâții ăștia de medici de familie din anonimatul în care trăiesc, ei trebuie să fie în prima linie și să urmărească pacienții, care să le spună că acum au febră, că acum tușesc. Eu nu am avut nicio problemă în Franța când am tratat bolnavi de Covid și nici nu știam ce e. Valurile astea nu au nicio logică medicală, doar voință politică. Eu îmi fac datoria de a lupta, de a-i face pe oameni să înțeleagă că se poate preveni și că nu este boală gravă. Mai mult nu pot să fac ca să-i apăr", mai spune dr. Cristian Socolov pentru Ziarul Național.
Măsurile medicamentoase de prevenție nu trebuie să lipsească, susține dr. Cristian Socolov, care recomandă vitamina D 2000 UI, Vitamina C 200, Aerius seara, Aspirina cardio 100-200 mg pe zi și Zinc 20 mg. Totodată, românii trebuie să aibă în casă paracetamol și un antibiotic, eventual Augmentin, picături de nas și sirop de tuse.
"Medicul de familie trebuie să fie în permanență în legatură cu ei. Dacă se dă Favipiravir pe piață, să nu ezite să îl ia prin medicul de familie, chiar dacă testul e negativ. Aici e o șmecherie pe care nu o înțeleg încă cu testele. Știm că dau fals pozitiv sau negativ 30 la sută, în rest se ascund niște probleme! Dacă au trecut 3 zile și nu au luat antiviral, trec direct la antibiotic și paracetamol. Medicul de familie hotărăște introducerea Dexametazonei și a bronhodilatatoarelor tip Salbutamol și, eventual, și Singulair, suplimentar, ca antihistaminic - antiastmatic. Astfel nu ajunge la spital. Tratamentul de bază la boala cronică să fie luat obligatoriu. Se protejează stomacul în orice variantă, Omez 20 mg de două ori pe zi. La copii ne abținem de la orice tratament, picături de nas și Panadol la nevoie. A se evita vaccinarea copiilor sub 12 ani! Se anunță urgent medicul de familie la mai mult de două zile febră și tuse care nu trece cu Panadol sirop și picături", a precizat Cristian Socolov, doctor în științe medicale.
Medicul Cristian Socolov este absolut convins că în România există o imunizare naturală de 80%, pentru că nu eram acum în zona verde dacă era altfel. "Că nu de la vaccin avem imunitate. Dacă vine cumva valul 5, cu Omicronul, va fi din cauza vaccinaților fără restricții, nu a nevaccinaților. Culmea este că cea mai mare rezistență la Covid au dovedit-o românii. Importante sunt infectările, nu morții de la ATI, că acolo se moare de altceva, nu de dispersia virusul în masă. Eu am sperat ca Rafila să fie un om de caracter și să schimbe rapid protocolul de la ATI, dar nu a făcut-o. S-a dorit ca infectările în România să ajungă până la 25.000 pe zi, dar nu au reușit decât într-o singură zi să le ridice până la 18.000 și atunci au ajuns la fundul sacului, că au scăzut apoi la 9.000. La noi infectarea maximă a fost cea mai mică din toate țările europene, ceea ce a scos în evidență rezistența în masă a românilor", a mai afirmat dr. Cristian Socolov.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu