După două secole, Munţii Făgăraş sunt repopulaţi cu zimbri. „S-au acomodat foarte bine în această zonă"
Postat la: 28.02.2021 |
În cadrul proiectului LIFE Carpathia, finanţat de Comisia Europeană prin programul LIFE şi de Endangered Landscapes Programme, în toamna lui 2019 au poposit în Munţii Făgăraş primii zimbri după mai bine de 200 de ani de la dispariţia lor din pădurile României. Zimbrii au venit dintr-o rezervaţie din Germania şi din Munţii Carpaţi din Polonia.
În 2020, la sfârşitul lunii mai, Fundaţia Conservation Carpathia a pus în libertate primii opt zimbri din programul de reintroducere a zimbrilor în Munţii Făgăraş, în zona lacului Pecineagu. Zimbrii au fost, iniţial, într-o zonă de carantină, după care au fost eliberaţi într-o zonă mai mare de aclimatizare.
În noiembrie 2020, s-a născut primul pui de zimbru în libertate în Munţii Făgăraş. „Suntem extrem de încântaţi să vedem că se confirmă faptul că Munţii Făgăraş sunt un loc foarte bun pentru zimbri, că aceştia s-au acomodat foarte bine în această zonă. Reproducerea în natură este unul dintre cele mai importante semne ce arată viabilitatea populaţiei unei specii. Îl monitorizăm constant pe cel mic împreună cu întreaga turmă de zimbri ce se simte tot mai acasă în Munţii Făgăraş", spun reprezentanţii Conservation Carpathia.
După cum precizează biologul Adrian Aldea, manager faună în cadrul Fundaţiei Conservation Carpathia, programul de reintroducere a zimbrilor în Munţii Făgăraş a început în 2019, când a fost construit primul ţarc, în zona Bunea (comuna Rucăr) şi a fost populat cu „primii 11 zimbri". Nu există date concrete când ar fi dispărut ultimul zimbru din Munţii Făgăraş, însă se apreciază că arealul lor cuprindea, în trecut, întreg lanţul carpatic. De pe teritoriul ţării ar fi dispărut cu circa 200 de ani în urmă. Ideea reintroducerii zimbrilor vine în contextul general al proiectului de creare a unei zone de natură sălbatică şi de completare a faunei din Carpaţii Meridionali.
Până în prezent, sunt funcţionale două zone de reintroducere a zimbrilor în Munţii Făgăraş, pe raza comunelor Rucăr şi Lereşti, din judeţul Argeş, unde au fost aduşi 20 de zimbri din România (Vânători Neamţ şi Vama Buzăului), dar şi din diverse centre şi rezervaţii din Europa (Germania, Polonia, Marea Britanie, Suedia).
Zimbri în captivitate există în multe ţări, însă adevărata provocare o reprezintă proiectele de reintroducere în sălbăticie a acestei specii, iar dintre ţările cu cele mai importante efective în libertate pot fi menţionate: Polonia, Ucraina, Belarus, România şi Bulgaria. Până la finalul proiectului (iulie 2024), Fundaţia Conservation Carpathia îşi propune să aducă un număr total de 75 zimbri în trei zone de reintroducere în Munţii Făgăraş.
În ceea ce priveşte valoarea proiectului, toate activităţile ce ţin de reintroducerea zimbrilor în Munţii Făgăraş ajung la 2 milioane de euro. Reintroducerea zimbrilor este realizată în cadrul proiectului LIFE Carpathia („Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munţilor Carpaţi, România"). Principalul scop al proiectului este reconstrucţia habitatelor degradate şi aplicarea unor măsuri de conservare care să permită refacerea proceselor naturale şi care, deopotrivă, să creeze beneficii comunităţilor locale din zona Munţilor Făgăraş.
Proiectul este implementat de Fundaţia Conservation Carpathia, în parteneriat cu Asociaţia Ocolul Silvic Carpathia, Asociaţia de Vânătoare Piatra Craiului Făgăraş Conservation, SC Carpathia Agro & Finance SRL, Conservation Capital Consulting Ltd., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş - Basarab I şi ProPark - Fundaţia pentru Arii Protejate, între anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene prin programul LIFE Nature (www.ec.europa.eu) şi al Fundaţiei Arcadia prin programul Endangered Landscapes Programme (www.endangeredlandscapes.org).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu