Laurent e micul geniu care dorește să obțină nemurirea pentru oameni
Postat la: 03.08.2021 |
Laurent Simons are doar 11 ani, dar are deja o diplomă în inginerie electronică şi a absolvit Universitatea de Fizică, aspirând să obţină doctorate şi alte diplome în Chimie şi Medicină. Obiectivul său? Nu îl interesează atât de mult titlurile, cât cunoştinţele pe care le acumulează, pentru a reuşi ca oamenii să devină nemuritori.
Tocmai a absolvit ‘summa cum laude' într-un singur an Fizica la Universitatea din Anvers, unde va continua studiile pentru a obţine un master şi doctoratul, dar colaborând şi cu universităţi din Israel şi SUA. Care sunt acum aspirațiile sale? Răspunde fără ezitare că dorește să găsească un mijloc prin care să obțină nemurirea, în special datorită organelor artificiale, scrie Le Soir. "Am totul în cap. Fizica cuantică este prima piesă dintr-un puzle", mărturisește acesta. „Nu contează titlurile, ci cunoştinţele căpătate la aceste materii. A fost o experienţă interesantă. Am început cursurile în aprilie anul trecut în timp ce eram implicat în diferite proiecte. Însă materiile au devenit tot mai interesante şi voiam să ştiu mai multe despre fizica cuantică", a spus el.
În prezent se concentrează mai ales pe fizică, despre care vorbeşte cu aceeaşi pasiune ca un adult având în spate decenii de carieră. „Cursurile îţi oferă o idee generală despre fizică, iar eu vreau să învăţ detaliile iar pentru aceasta îmi trebuie un master", a explicat Laurent Simons. „Este foarte interesant şi vreau să folosesc cunoştinţele pentru a-mi atinge obiectivul: să obţin nemurirea. Vreau să fiu capabil să pot înlocui toate organele corpului cu organe create artificial. Disciplinele sunt ca un puzzle uriaş, cu multe piese, dar dacă parcurg materiile, le voi putea interconecta şi genera noi idei", a spus băiatul. Laurent Simons nu ştie cum va obţine nemurirea, dar crede că acest lucru poate fi realizat. Una dintre piesele acestui puzzle este fizica, despre care el a învăţat suficient pentru a obţine o diplomă cu o medie de 9.
Anterior a absolvit ingineria electronică la vârsta de 10 ani, însă un dezacord dintre părinţii lui şi Universitatea din Eindhoven l-au obligat să părăsească facultatea când era „pe sfârşite". Însă acest lucru nu i-a schimbat planurile de a-şi continua studiile ştiinţifice. Nici măcar pandemia nu a avut un efect negativ supra carierei sale academice. „Nu s-au schimbat multe pentru mine pentru că eu deja învăţam acasă", a explicat el. „A fost chiar mai bine pentru că am urmărit online cursurile şi am continuat să merg la laboratorul universităţii", a mărturisit Laurent. La întrebarea ce îi place să facă atunci când nu studiază, răspunsul său a fost clar: „Nu pierd prea mult timp cu studiile", a spus el senin, fiind conştient de dotările sale de geniu care i-au permis să urmeze o facultate de trei ani într-un singur an.
"Dacă ceilalţi copii nu au şcoală sau teme, organizam împreună jocuri video, mai ales în lunile de pandemie când nu puteam să ne vedem. Sau ne uitam împreună la filme, fiecare de la el de acasă. Ne sunăm prin apel vido şi facem toţi click pe acelaşi film. Înainte de pandemie îmi plăcea să alerg la carting", mărturiseşte el. Asemeni altor copii de aceiaşi vârstă cu el, are propriul smartphone, reţele de socializare şi un computer. Neagă faptul că părinţii îl ţin sub control pentru că, spune el, este „un băiat responsabil".
Acum aşteaptă ca „maman" şi „papa" să se vaccineze pentru a putea pleca în vacanţă, cum făceau şi înainte de pandemie, la Marbella (Spania), unde părinţii săi au o casă în care au stat ani de-a rândul chiar şi atunci când el era mic. A învăţat şi câteva limbi străine pentru a-şi putea urma visul. Bunicii lui suferă de probleme cardiace, de aceea vrea să capete cât mai multe cunoştinţe ştiinţifice care să-i permită să creeze în laborator "organe artificiale". Cu ajutorul lor el vrea să obţină nemurirea pentru bunicii lui dar şi ai altor copii, "pentru ca niciun copil să nu fie nevoit să ducă dorul bunicilor lui", asigură el.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trei explicații științifice care răcesc scenariile hollywoodiene: Dacă extratereștrii există, de ce nu ne vizitează?!
Publicarea recenta in Statele Unite a unor sute de cazuri de fenomene inexplicabile, odata clasificate, care acopera per ...
-
Ce trebuie să ai în vedere dacă faci mult sport pentru a-ți proteja sănătatea
Practicarea regulata a activitaților fizice și adoptarea unui stil de viața dinamic reprezinta unele dintre cele mai bun ...
-
O asociație fantomă de sorginte useristă spală bani publici printr-o grupare paramilitară
Astazi, Asociația Patria Prima a depus sesizari simultane la DIICOT, Parchet, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțe ...
-
Cum trebuie să bei ceaiul ca să aibă cu adevărat efect asupra sanatatii si longevitătii
Deși beneficiile consumului de ceai pentru sanatate și longevitate sunt susținute ferm de știința, o noua analiza averti ...
-
Muntele Erebus aruncă în aer zilnic praf de aur în valoare de 8.000 de dolari care se dep-une pe gheața din Antartica
Muntele Erebus, cel mai sudic vulcan activ de pe glob situat in Antarctica, nu este doar un gigant de gheața, ci și o su ...
-
Cercetătorii de la Stanford regenerează cartilajul pierdut și inversează evoluția artritei
Dupa decenii in care medicina a oferit preponderent soluții pentru gestionarea durerii, un tratament nou pentru artroza, ...
-
Val de căldură în Europa: Zece zile de "cuptor" atmosferic
Începand de astazi, valorile termice vor inregistra o creștere susținuta și semnificativa in partea de vest a cont ...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu