Marea foamete care a lovit România in anii '40. Lipsa alimentelor i-a făcut pe oameni să mănânce leşuri de animale şi opinci

Postat la: 20.05.2021 |

În anii 1946 şi 1947, populaţia României, şi mai cu seamă cea din regiunile Munteniei şi Moldovei, s-a confruntat cu situaţia dramatică a crizei de alimente şi a foametei. Seceta şi lipsa alimentelor au dus la disperare, moarte, canibalism, necrofagie şi dezumanizare.

Acestea au fost determinate de verile extrem de secetoase, dar şi de livrările însemnate pentru întreţinerea armatei sovietice şi pentru îndeplinirea condiţiilor Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944, care consfinţea ieşirea României din războiul împotriva Naţiunilor Unite şi continuarea războiului alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei. În vara lui 1946 au fost înregistrate temperaturi record, ziarele vremii consemnând că termometrele arătau şi 61 de grade Celsius, la umbră. Pământul era pârjolit şi toată recolta pusă la pământ.

Zona Moldovei era cea mai afectată din ţară. Oricât de mult s-ar fi străduit, oamenii nu aveau nicio şansă de a se pune la adăpost în faţa celei mai groaznice crize alimentare care avea să lovească România vreodată. Două ediţii „Adevăruri despre trecut", difuzate de postul TVR 1 pe 18 şi 25 noiembrie 2020 au dezvăluit atrocităţile anilor 1946-1947. După 4 ani de război, cu economia strivită, cu 800.000 de morţi, sute de mii de răniţi şi cu infrastructura ciuruită, România era în colaps. Istoricii spun că ţara noastră contribuise cu o suma de 7,4 miliarde de dolari la cheltuielile de război, costul plătit de noi fiind cel mai mare după Germania.

Deşi terminaserăm războiul luptând alături de Aliaţii învingători, la conferinţa de pace din 1946 România a fost declarată ţară învinsă şi obligată la despăgubiri uriaşe faţă de câştigători. Am fost nevoiţi să livrăm ruşilor zeci de mii de vagoane de carne, produse lactate, cereale, leguminoase, fructe şi derivate. S-au adăugat cheltuielile de întreţinere ale trupelor sovietice rămase în ţară, sub pretextul iernării în cazarmele româneşti. Din cauza lipsei alimentelor, oamenii ajunseseră la gesturi extreme: mâncau humă, opinci, animale moarte, plante otrăvitoare. Vânduseră tot ce aveau prin case pentru un gram de mâncare. Mulţi au murit atunci de tifos exantematic sau de alte boli generate de înfometarea îndelungată şi de lipsa apei. Nu se ştie câţi morţi a secerat foametea.

Un prim episod de secetă s-a înregistrat încă din vara anului 1945, fiind afectate regiunile sudice şi răsăritene ale României. În vara anului 1946, Muntenia şi Moldova sunt bântuite de o mare secetă, cu consecinţe dezastruoase asupra recoltei. Lipsa alimentelor a dus la o creştere rapidă a preţurilor. Din vara anului 1946, au început să fie raportate şi primele cazuri de moarte prin înfometare, în special în rândul copiilor.

La 7 august 1946, generalul Constantin Sănătescu (care a prezidat două guverne, între 23 august - 4 noiembrie 1944, respectiv între 4 noiembrie - 2 decembrie 1944) nota, în ''Jurnalul'' său: ''Lucrările Conferinţei de la Paris merg încet (...). În ţară, iar secetă, care a compromis recolta de porumb şi fâneţele (...) Scumpetea creşte, a ajuns o varză să se plătească cu 5.000 lei''. (''Jurnalul generalului Sănătescu'', Editura Humanitas, Bucureşti, 1993).

La 31 august 1946, a fost creat Comitetul guvernamental pentru ajutorarea regiunilor afectate de secetă (C.A.R.S.), menit să acorde asistenţă populaţiei înfometate, copiilor sinistraţi şi pentru asigurarea viitoarei recolte. C.A.R.S. s-a ocupat astfel, îndeosebi, de copiii din zona Moldovei lăsaţi în grija statului sau rămaşi orfani ca urmare a situaţiei grele. Printre măsurile luate de C.A.R.S. s-a numărat şi deschiderea de cantine în numeroase localităţi, în special în mediul rural. Seceta prelungită a cuprins zone tot mai întinse, compromiţând recoltele. În cel mult şapte zile, anunţă ''Scânteia'' în numărul său din 1 septembrie 1946, fiecare judeţ va primi 40-50 de vagoane de grâu.