Marina rusă a efectuat trageri cu muniţie reală în Marea Neagră pe fondul manevrele Sea Breeze cu Ucraina
Postat la: 01.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Exerciţiul Sea Breeze, cu implicarea Ucrainei şi SUA, intervine pe fondul creşterii tensiunilor între NATO şi Moscova, după ce Rusia a declarat săptămâna trecută că a tras focuri de avertisment şi a lansat bombe de-a lungul rutei unei nave de război britanice pentru a o îndepărta din apele sale teritoriale din apropiere de Crimeea.
Londra a declarat că nu recunoaşte versiunea Moscovei cu privire la incidentul de lângă Crimeea, a cărei anexare de către Rusia în 2014 nu o recunoaşte. Moscova ceruse anularea exerciţiului Sea Breeze înainte de începerea acestuia, iar Ministerul rus al Apărării a declarat că va reacţiona pentru a proteja securitatea naţională, dacă va fi necesar.
Flota rusă din Marea Neagră a indicat joi într-un comunicat, citat de agenţia de presă Interfax, că echipajele a două nave mari de debarcare au efectuat tiruri asupra unor ţinte maritime şi aeriene în Marea Neagră. Acest exerciţiu a avut loc la două zile după ce Rusia şi-a testat sistemele de apărare antiaeriană instalate în Crimeea.
În plus, după cum a relatat Interfax, la exerciţiile de miercuri a participat şi submarinul diesel Kolpino, capabil să transporte rachete de croazieră Kalibr, despre care nu precizează dacă a rămas în largul mării sau s-a retras la bază. La exerciţiul Sea Breeze 2021, destinat să dureze două săptămâni, participă aproximativ 5.000 de militari din NATO şi ai ţărilor aliate, aproximativ 30 de nave şi 40 de avioane şi elicoptere. De asemenea, participă distrugătorul de rachete american USS Ross şi trupe de infanterie marină americane.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Foreign Affairs prezintă scenariile viitorului Iranului, cum se va administra puterea în țara musulmană cu aproape 100 de milioane de locuitori
Pentru prima data in aproape patru decenii, Iranul se afla in pragul unei schimbari de conducere - și poate chiar de reg ...
-
Ministrul Apărării refuză să explice de ce nu și-a satisfăcut stagiul militar. "Am 52 de ani. Ar fi un pic cam târziu şi statul nu m-ar folosi prea mult apoi"
Ministrul Apararii, Ionuț Moșteanu, a recunoscut ca nu și-a satisfacut stagiul militar, deși acum conduce instituția res ...
-
Zelinski trăieste intr-o lume a lui: Deși Trump a „înjurat tot timpul" și l-a presat să se înțeleagă cu Putin, ucraineanul vede cu totul altfel întâlnirea de la Casa Albă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris intalnirea lui de saptamana trecuta cu Donald Trump ca fiind un succ ...
-
RAPORT - Peste jumătate dintre articolele publicate pe internet sunt scrise de AI
Noile articole generate de AI au depașit numarul celor scrise de oameni online, potrivit unui nou raport al firmei de SE ...
-
CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă. Legea poate fi adoptată din nou cu aceleași prevederi dar cu respectarea formei
Curtea Constituționala Curtea Constituționala a admis, luni, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) ...
-
Rusia folosește pentru prima dată bombe modificate cu rază lungă de acțiune în atacul asupra regiunii Poltava
Rusia a lovit pentru prima data regiunea Poltava din Ucraina cu o bomba aeriana ghidata KAB asistata de un motor cu reac ...
-
OZN, meteorit, satelit, dragon sau inger căzut?! Un fenomen inexplicabil pe cerul Marii Britanii
Noaptea trecuta in Accrington, Lancashire (Marea Britanie), locuitorii au ramas uimiți in timp ce cerul s-a luminat cu u ...
-
Blackout pe internet. Zeci de site-uri și aplicații nu mai funcționează la nivel mondial. Inclusiv mai multe bănci sunt afectate
O pana masiva de internet a afectat zeci de site-uri și aplicații populare din intreaga lume, printre care Snapchat, For ...
-
Descoperirea de senzație ce ar putea confirma o importantă legendă biblică despre orașele păcatului
Arheologii care sapa in sud-estul Marii Moarte, in Iordania, au gasit dovezi ce ar putea corela „orașele pacatoase ...
-
Liceenii evadează din realitate cu ajutorul Inteligentei Artificiale cu care dezvoltă relatii intime de moment sau romantice de lungă durată
Un numar tot mai mare de liceeni din SUA dezvolta relații intime și/sau romantice cu inteligențe artificiale (AI). Acest ...
-
Marele plan al lui Donald Trump de reconstrucție a Fâșiei Gaza va avea un cost uriaș: Americanii deja și-au făcut calculele
Repararea distrugerilor din Fașia Gaza ar putea necesita aproximativ 50 de miliarde de dolari, potrivit trimisului speci ...
-
Românii au inlocuit cu YouTube și TikTok televiziunile tradiționale in care nu mai au incredere. Sunt primii in Europa la transmiterea de informatii false
In urma cu cateva zile a aparut stirea ca Romania ocupa primul loc in Europa la folosirea rețelelor de socializare ca su ...
-
„Toate datele prosumatorilor se duc acum într-un cloud din China". Se propun „reguli de securitate cibernetică" pentru românii care vor să își instaleze fotovoltaice
O propunere legislativa depusa in Parlament vizeaza condiționarea producției prosumatorilor și a tuturor producatorilor ...
-
Tot mai multe studii atrată că Dieta ketogenică, bogată în grăsimi, dar săracă în carbohidrați, protejează sănătatea creierului şi încetinește evolutia Alzheimer
Un nou studiu, realizat de cercetatori de la Universitatea din Missouri, Statele Unite, se adauga altora - din ce in ce ...
-
Muzeul Luvru din Paris a fost jefuit: Comorile lui Napoleon au fost furate. Actiunea hotilor a fost de tip comando si a durat doar 4 minute
Mii de parizieni și turiști nu au putut intra in faimosul Muzeu Luvru in dimineața zilei de 19 octombrie, deoarece cladi ...
-
Caz șocant și pentru politiști: Un bărbat a fost găsit spânzurat, iar soția sa decedată într-o fântână
Un barbat de 45 de ani a fost gasit spanzurat la locuința sa, iar soția sa, de 39 de ani, a fost descoperita decedata in ...
-
O versiune terifiantă a istoriei umane a fost descifrata de Inteligența artificială
Cercetatorii au folosit modele avansate de invațare automata pentru a reconstitui și traduce mii de tablițe sumeriene de ...
-
A scăpat miraculos: o tânără de 28 de ani a fost filmată cerând ajutor de sub dărâmături și a fost salvată
Explozia puternica produsa vineri dimineața intr-un bloc din cartierul Rahova a curmat viețile a trei oameni, dar exista ...
-
S-a aflat numele firmei care ar fi rupt sigiliul de la gaz în blocul care a explodat pe Rahovei
Numele firmei care ar fi rupt sigiliul de la gaz din blocul din Sectorul 5 care a explodat s-a aflat. Este vorba de o co ...
-
Americanii sunt pesimişti în privinţa economiei SUA: percepţiile negative au dus la o scădere semnificativă a ratei de aprobare a lui Donald Trump
Americanii devin tot mai pesimisti in privinta economiei, pe fondul inflatiei persistente, al temerilor privind locurile ...
-
După CNP, românii vor avea și CPS - Ce este Codul Personal de Sănătate și cum îți va schimba viața
Romania pregatește introducerea unui „Cod Personal de Sanatate" (CPS) - un identificator digital diferit de CNP, d ...
-
Progres major în domeniul neuroștiinței: oamenii de știință creează o vitamină capabilă să întârzie sau chiar să inverseze bolile neurodegenerative
Cercetatorii japonezi au realizat un progres major in domeniul neuroștiinței, reușind sa sintetizeze versiuni modificate ...
-
Cea mai veche fotografie cu un OZN misterios apare într-o fotografie realizată în jurul anului 1870
Imaginea stereoscopica din anul 1870 a fost analizata de experți in fotografie și a fost realizata in timpul unei expedi ...
-
Giorgia Meloni, reacție furibundă după ce a fost catalogată drept 'curtezana' lui Donald Trump
Giorgia Meloni l-a condamnat pe liderul celui mai mare sindicat din Italia dupa ce acesta s-a referit la ea drept &bdquo ...
-
Medicul Flavia Groșan se în comă la spital cu șanse minime de recuperare
Medicul pneumolog Flavia Groșan este internata in stare grava la Spitalul Județean din Oradea, in coma, dupa un stop car ...
-
ANAF îi dă în judecată soții Iohannis: Fiscul vrea să recupereze milioane de lei de la fostul președinte
Agenția Naționala de Administrare Fiscala (ANAF) va iniția, cel mai probabil saptamana viitoare, o acțiune in instanța i ...
-
Descoperirea Leagănului Omenirii agro-neolitice: Inca o dovada ca pe teritoriul României Mari au existat cele mai vechi si mai avansate civilizatii din Europa
Într-o zona rurala din județul Vrancea, arheologii au facut in vara aceasta una dintre cele mai importante descope ...
-
Gravida prinsă sub dărâmături la explozia din Rahova a murit: femeia nu poate fi scoasă de sub o placă de beton
O tanara gravida a murit in explozia din cartierul Rahova, confirma Raed Arafat. Femeia fusese prinsa intre daramaturi. ...
-
Cum s-a transformat Bătrânul Continent în spațiul revoltelor. Harta punctelor fierbinți din Occident. În Europa de est e "liniste si pace"
Protestele din ultimele cateva zile din Spania, Belgia și Grecia au fost doar ultimele dintr-o lunga serie care a zgudui ...
-
Trump a stabilit cu Putin să se întâlnească la Budapesta. Reacția lui Viktor Orban și pe unde va zbura cu avionul presedintele Rusiei ca sa fie in siguranta
Președintele SUA Donald Trump a declarat ca a avut joi, 16 octombrie, o convorbire telefonica „foarte productiva" ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu