Milionar şi escroc. Caracatiţa afacerilor oneroase ale unui bihorean, în complicitate cu mama sa
Postat la: 14.04.2021 |
Un cunoscut om de afaceri din Oradea, patronul uneia dintre cele mai vechi firme de transporturi din judeţ, judecat pentru un tun imobiliar de 2,5 milioane de euro, a fost condamnat definitiv, luni, la o pedeapsă ca pentru o crimă, de 11 ani şi 6 luni de detenţie, judecătorii confiscând în favoarea statului şi câştigul ilicit.
Verdictul a fost pronunţat la Curtea de Apel Oradea într-un dosar care se află pe rolul instanţelor din Bihor încă din 2014, sub denumirea generică „Librarul", pentru că priveşte modul în care afaceristul orădean a preluat societatea cu acelaşi nume, proprietara librăriilor de stat din judeţ iar apoi a falimentat-o, închizând librăriile şi vânzând spaţiile acesteia.
Însă totul s-a întâmplat în folosul personal al lui Mudura: asta pentru că, întâi, vânzarea s-a făcut doar în acte şi sub preţul real, către firma proprie sau a unor rude, iar imediat după aceea le-a vândut la preţul de piaţă ori le-a lăsat gir pentru credite bancare niciodată returnate. Diferenţele de preţ au fost încasate de Gheorghe Mudura şi reintroduse în propria firmă, sub forma creditării.
Dosarul de 10 volume a fost trimis în judecată, cu un rechizitoriu întins pe 66 pagini ce descrie în detaliu ingineriile penale care au dus la dispariţia celor mai vechi şi cunoscute librării din Oradea. "Ca să afli care este potenţialul intelectual al unui popor, trebuie să vezi cât preţ pune pe educaţie. Ancheta desfăşurată în această cauză a evidenţiat însă că "preţul" pe "carte" a fost unul mic, în vădită disproporţie cu beneficiile realizate de inculpaţi din tranzacţiile oneroase cu cele 18 librării din municipiu", susţinea procurorul în preambulul acuzare.
Drept exemple, anchetatorul a dat cunoscuta librărie Luceafărul din Pasajul Vulturul Negru, în centrul istoric al oraşului şi , deci, printre cele mai scumpe. În martie 2005, imobilul de 208 mp a fost vândut cu 44.673 euro firmei Euromobex MC, pentru ca, după doar 6 luni, specialiştii chemaţi să-i stabilească preţul pentru un contract de împrumut bancar să-l evalueze la 400.000 euro. În martie 2012, spaţiul a fost închiriat firmei Marcosi pentru 1.000 euro/lună şi transformat într-un local, Green Pub.
Un spaţiu de 730 mp, cu subsol, parter şi etaj, tot din centru, a fost preluat chiar de Master contra sumei de 87.500 euro, pentru ca două săptămâni mai târziu să fie evaluat la 712.840 euro şi pus gaj pentru un credit bancar. Pentru un alt spaţiu, tot din centrul Oradei, Master a achitat 37.500 euro, deşi valoarea imobilului fusese stabilită la 140.000 euro. Librăria Unirea din Bulevardul Magheru nr. 44, evaluată la 171.589 euro, a fost vândută pe 25 martie 2005 cu 26.527 euro, în timp ce Colectura Bibliotecilor, un spaţiu din Piaţa 1 Decembrie nr. 2, a fost transferată de Mudura unui amic de-al său, Florin Chiş, pentru 21.000 euro, şi revândută în aceeaşi zi cu 120.000 euro.
"Preţuri absolut derizorii, caracteristice mai degrabă unor dughene decât unor clădiri din zona ultracentrală a municipiului", se precizează în rechizitoriul prin care Gheorghe Mudura a fost inculpat pentru delapidare, spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, iar mama sa, Floare Mudura, asociată în firmă şi director economic, a fost acuzată de delapidare în formă continuată şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţi
Câştiguri confiscate
În urma procesului, terminat, luni, la Curtea de Apel Oradea, doar Gheorghe Mudura a ajuns după gratii, fiind condamnat ca pentru un omor, la 11 ani şi 6 luni de detenţie. Mama lui a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Completul de judecată a luat o decizie la fel de „dureroasă" pentru protagoniştii poveştii şi în privinţa sumelor pe care le-au câştigat, dispunând confiscarea întregii sume de aproape 2,5 milioane de euro în favoarea statului. Pentru recuperarea pagubei, instanţa a dispus menţinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor aflate în proprietatea celor doi condamnaţi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu