Moment epocal: A fost descoperită cauza evoluţiei bolii Alzheimer
Postat la: 31.10.2021 |
Grupuri de proteine toxice, considerate responsabile pentru declinul cognitiv asociat bolii Alzheimer, ajung în diferite zone ale creierului unde se acumulează de-a lungul deceniilor, conform unei cercetari publicate vineri de oamenii de știință, relatează AFP.
Articolul ştiinţific, publicat în jurnalul Science Advances, este primul care se bazează pe date rezultate din cercetări efectuate pe subiecţi umani pentru a cuantifica viteza proceselor moleculare ce conduc la această boală neurodegenerativă şi ar putea influenţa modul în care sunt concepute tratamentele. Totodată, constatările contrazic teoria conform căreia aglomerările de proteine se formează într-un singur loc şi declanşează o reacţie în lanţ în alte zone, un model observat la şoareci. O astfel de răspândire se poate produce, dar nu reprezintă cauza principală, potrivit cercetătorilor.
"Două elemente au făcut posibilă această lucrare", a explicat pentru AFP Georg Meisl, chimist la Universitatea Cambridge şi unul dintre autorii principali ai articolului. "În primul rând, studiul datelor foarte detaliate rezultate din scanări PET (o metodă de examinare prin imagistică medicală, n.r.) şi a diferitelor seturi de date puse laolaltă, dar şi modelele matematice care au fost dezvoltate în ultimii zece ani", a spus el.
Cercetătorii au utilizat 400 de eşantioane de creier prelevate după decesul unor persoane cu Alzheimer şi 100 de examinări PET efectuate asupra unor persoane aflate în viaţă, diagnosticate cu această boală pentru a monitoriza acumularea proteinei tau. Aceasta din urmă, alături de o altă proteină numită beta-amiloid, se acumulează şi provoacă moartea celulelor cerebrale, la fel ca şi o contracţie a creierului. Astfel, se ajunge mai ales la pierderea memoriei şi la incapacitatea de a îndeplini sarcinile cotidiene.
Această boală reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate publică şi afectează peste 40 de milioane de persoane din întreaga lume. Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că cinci ani erau necesari aglomerărilor pentru ca numărul lor să se dubleze. O cifră "încurajatoare", potrivit lui Georg Meisl, deoarece demonstrează că neuronii au capacitatea de a lupta contra acestor acumulări. "Poate, dacă reuşim să îi îmbunătăţim puţin, putem întârzia semnificativ apariţia bolii grave", a precizat el.
Maladia Alzheimer este clasificată în funcţie de "stadiile Braak", iar oamenii de ştiinţă au descoperit că este nevoie de aproximativ 35 de ani pentru a trece de la stadiul 3, în care apar simptome uşoare, la stadiul 6, cel mai avansat. Aglomerările urmează o creştere exponenţială, ceea ce explică "de ce durează atât de mult pentru ca boala să se dezvolte şi de ce starea persoanelor are tendinţa să se agraveze rapid", potrivit lui Georg Meisl.
Echipa intenţionează să aplice aceleaşi metode pentru a studia leziunile cerebrale traumatice şi demenţa fronto-temporală, în care proteina tau joacă, de asemenea, un rol. "Sperăm că acest studiu şi altele vor permite orientarea dezvoltării unor viitoare tratamente care vizează proteina tau, astfel încât acestea să aibă mai multe şanse de a încetini boala şi de a ajuta persoanele afectate de demenţă", a declarat Sara Imarisio de la Alzheimer's Research UK, citată într-un comunicat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
"Dezertări" record în armata Ucrainei - Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române
Peste 200.000 de militari ucraineni sunt cautați de autoritațile din Ucraina fiind „absenți fara permisiune". Ei p ...
-
Românii emigrează masiv din Spania: El Pais și Institutul de Statistică spaniol prezintă cu uimire fenomenul
Candva condamnați fiindca vin in numar prea mare acolo, romanii din Spania parasesc țara in ritm accelerat. INE, adica u ...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
-
Ce efect are consumul de pâine cu maia asupra glicemiei, potrivit nutriționiștilor
Deși consumul de paine cu maia prezinta beneficii evidente (in special in locul painii albe obișnuite), exista numeroși ...
-
Renașterea Imperiului Roman: Latina să devină a 25-a limbă oficială a Uniunii Europene. Mișcarea care vrea să unească Europa printr-o limbă comună
O inițiativa culturala lansata la nivel european propune readucerea limbii latine in prim-planul vieții publice și trans ...
-
Cercetare nouă pune sub semnul întrebării rolul calciului și vitaminei D în prevenirea problemelor osoase
Suplimentele cu calciu și vitamina D, recomandate de ani de zile pentru menținerea sanatații oaselor, ar putea avea efec ...
-
Cercetătorii chinezi au identificat cauzele opririi dezvoltării embrionilor umani în stadii incipiente
Cercetatorii chinezi au captat primele imagini de inalta rezolutie ale unor embrioni umani aflati in primele lor cinci z ...
-
Dan Diaconescu despre senzaționala poveste a privatizării OLTCHIM și metodele folosite în SECURISTAN!
Într-o intervenție excepționala in emisiunea „CE-I ÎN GUȘA, ȘI-N CAPUȘA”, moderata de Cozmin Guș ...
-
No Peace without Justice - Decembrie ‘89 – Iunie ‘90 - Triumful Securității și controlul total al României de azi
Autor: George Roncea cu o postfața de Andrei Bistrean-Siupiur Cuprins I. Cuvant inainte II. Decembrie 1989 ...
-
Dan Puric: ÎNCOTRO POPOR ROMÂN? Curatorul sufletului românesc vs cei ”fătați în grabă”!
Ultima apariție editoriala al unuia dintre cei mai sensibili romani de vița Dan Puric, ”Încotro popor roman? ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu