Încălcarea drepturilor persoanelor transgender: România amendată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Postat la: 19.01.2021 |
CEDO constată, în decizia sa, că obligarea persoanelor transgender din România la realizarea unor intervenţii chirurgicale asupra organelor genitale ca pas obligatoriu înainte de modificarea indicatorilor de gen din actele de stare civilă (prenumele, sexul şi prima cifră a codului numeric personal) încalcă viaţa privată şi autonomia personală.
„CEDO a luat această decizia în cauzele X împotriva României şi Y împotriva României: doi bărbaţi transgender care au fost obligaţi de instanţă să parcurgă intervenţii chirurgicale înainte de modificarea actelor de identitate, operaţii care nu se pot efectua în siguranţă în ţara noastră. Cei doi au primit o compensaţie morală în valoare de 15.000 de euro în total, 9.755 euro cheltuieli de judecată şi 1.153 euro daune materiale", se arată într-un comuicat transmis redacţiei.
CEDO explică astfel violarea drepturilor persoanelor transgender în România: „În [speţă], a existat o încălcare a articolului 8 din convenţie din cauza absenţei unei proceduri clare şi previzibile pentru recunoaşterea juridică a identităţii de gen care să permită schimbarea sexului şi, prin urmare, a prenumelui sau a codului numeric personal, în documente oficiale, de o manieră transparentă şi accesibilă".
Asociaţia ACCEPT a transmis, marţi, că salută decizia CEDO care obligă Guvernul României la dezvoltarea unei proceduri clare şi transparente pentru modificarea genului în actele de stare civilă.
În instanţele naţionale, între 2006 şi 2017 s-au derulat doar 48 de cazuri, iar judecătorii condiţionau modificarea actelor de identitate de efectuarea unor intervenţii chirurgicale asupra organelor genitale în 32 dintre acestea.
Unul dintre cei care au sesizat CEDO are 45 de ani, este de profesie avocat, a demarat procesul pentru modificarea actelor de identitate în 2013. Soluţionarea definitivă a dosarului de către instanţa naţională a durat trei ani, deşi au fost doar două termene de judecată, unul la fond şi unul în apel.
„Din motivarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond am înţeles că mă aflu într-o situaţie paradoxală şi fără ieşire. Orice aş fi făcut, tot îmi lipsea un document, tot exista o adeverinţă medicală pe care nu aş fi putut să o prezint - mă învârteam în aceleaşi coordonate şi nu puteam ajunge la o situaţie favorabilă. În apel, procurorul de caz a făcut susţineri absurde, în care mă prezenta ca un risc pentru societate, clamând că ar avea loc revolte în stradă dacă instanţa mi-ar admite cererea de recunoaştere a genului în actele de stare civilă. M-a frapat obtuzitatea magistraţilor, faptul că aceştia nu cunoşteau nimic despre existenţa persoanelor transgender, deşi astfel de dosare sunt prezente în jurisprudenţa CEDO de peste 30 de ani. Pentru o parte dintre magistraţi, persoanele transgender sunt nişte anomalii, ei nu pot înţelege faptul că persoanele trans sunt oameni obişnuiţi al căror scop nu este să provoace tulburări sociale, ci doar să li se permită să ducă o viaţă normală", a declarat cel numit în speţă „domnul X".
„Lipsa documentelor de identitate care să reflecte identitatea reală a unei persoane transgender creează fricţiuni în viaţa de zi cu zi pe care majoritatea oamenilor nu le pot înţelege. Ce m-a determinat să merg la CEDO a fost nedreptatea, nedreptate care nu e limitată în timp la ziua procesului, ci este o nedreptate cu care te confrunţi permanent: când te duci la bancă sau la doctor, când eşti în autobuz sau când ai un accident rutier şi mergi la poliţie. Peste tot îţi este pusă la îndoială identitatea şi trebuie să dai explicaţii şi să răspunzi la întrebări de genul „Al cui e buletinul? Al cui e permisul?". Sper ca decizia CEDO să ducă la adoptarea unei legislaţii clare şi coerente pentru recunoaşterea identităţii de gen, astfel încât persoanele transgender din România să poată avea o viaţă obişnuită, iar actele de identitate în acord cu aspectul şi identitatea persoanei sunt un element esenţial din această viaţă", a adaugat acesta.
Asociaţia ACCEPT estimează că în România trăiesc în jur de 120.000 de persoane transgender, majoritatea neavând posibilitatea să îşi realizeze tranziţia juridică. Însă, mai puţin de 50 de persoane au reuşit să îşi modifice actele de identitate în instanţă.
Cealaltă persoană care a sesizat CEDO este „Domnul Y", care a petrecut peste 10 ani încercând să obţină modificarea actelor de identitate.
„De mai bine de 10 ani viaţa mi-a stat în loc şi asta pentru că altcineva a decis pentru mine. Sunt ani pierduţi, ani pe care nu o să îi mai primesc înapoi, ani plini de umilinţe şi jigniri, ani de tortură psihică şi fizică, ani în care nu am fost auzit, ani de zile petrecuţi prin săli de judecată unde aşteptam ca altcineva să decidă pentru mine şi mă rugam să fiu lăsat să-mi văd de viaţa mea. E dureros să vezi cum îţi trec zilele, săptămânile, lunile, anii. De astăzi sunt liber şi tot ce îmi doresc e ca nimeni să nu mai treacă prin ce am trecut eu", a declarat el.
„Aceasta este prima cauză în care CEDO găseşte România vinovată de încălcarea drepturilor omului prin modul abuziv în care tratează persoanele trans. Suferinţa domnilor X şi Y nu poate fi în totalitate răscumpărată de hotărârea CEDO, pentru că nimeni nu îţi dă înapoi anii pierduţi şi oportunităţile ratate. În ciuda acestui fapt, Guvernul României are obligaţia morală şi legală să remedieze situaţia de fapt şi trebuie să ia măsuri imediate pentru adoptarea unui cadru legal clar şi previzibil în care persoanele trans să aibă acces la modificarea actelor de identitate," a declarat Iustina Ionescu, avocat de drepturile omului care l-a reprezentat pe Y.
„CEDO transmite un mesaj clar instanţelor din România că nu pot impune persoanelor transgender să efectueze proceduri chirurgicale ca pre-condiţie la schimbarea actelor de identitate. Acest tip de cerinţe obligă persoanele transgender să aleagă între două drepturi fundamentale - integritatea fizică şi recunoaşterea egală în faţa legii - ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la respect pentru viaţă privată. În aceste condiţii, este evident că procedurile administrative ce ţin de evidenţa populaţiei trebuie separate de procedurile medicale ce ţin de alegerile intime ale persoanei," a declarat Constantin Cojocariu, avocat de drepturile omului şi reprezentantul lui X.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu