Nimeni nu ştie cu exactitate ce rol are o anumită parte a corpului uman care ne face unici si ne diferentiaza de regnul animal
Postat la: 01.11.2021 |
Omul este o fiinţă complexă inclusiv din punct de vedere anatomic. Specialiştii cunosc însă cum funcţionează organismul uman şi la cel folosesc părţile corpului. Ei bine, toate în afară de una.
Este vorba despre bărbie, o parte a craniului la care puţini s-ar gândi. Bărbia, această protuberanţă a craniului este un adevărat mister anatomic. Oamenii de ştiinţă deocamdată cum s-a format, având în vedere că utilitatea ei este incertă. Cert este că suntem singura specie de pe Pământ care are bărbie. În plus, homo sapiens sau omul modern, este singurul hominid cu această prelungire a craniului. Niciun al hominid nu a avut-o.
Ed Yong, un important cercetător spune că omul modern este singura fiinţă de pe Pământ şi din istoria Terrei care a avut şi are bărbie. De exemplu, niciun alt strămoş al omului modern nu a avut această prelungire a craniului, în partea sa inferioară. Nici măcar Omul de Neanderthal. Craniile acestora nu aveau această prelungire osoasă.
De asemenea, James Pampush de la Duke University precizează că bărbia este cea care evidenţiază omul modern în regnul animal şi chiar în sânul familiei sale, a primatelor. Bărbia a devenit semnul apariţiei omului modern. Nimeni nu ştie însă de ce, când şi pentru ce au oamenii moderni bărbie. Numeroşi specialişti şi-au dedicat cercetările acestei părţi, aparent banale, a corpului uman, dar care se dovedeşte a fi cea mai misterioasă ca funcţionalitate şi origini.
Sunt cercetători care cred că bărbia a apărut după milioane de ani de evoluţie, mai ales după ce omul a început să consume carne. La început crudă şi greu de mestecat. Atunci s-ar fi dezvoltat muşchii maxilarului iar pentru a susţine aceste efort, a apărut această prelungire a craniului.
Flora Groning, un antropolog de la Universitatea din York, Marea Britanie, împreună cu colegii săi au făcut mai multe teste privind capacitatea maxilarului de a face faţă masticaţiei, mai ales când este vorba despre carne şi alte alimente dure.
Raportul cercetărilor a fost publicat în " American Journal of Physical Anthropology" şi arată că bărbia ar ajuta, într-un anumit grad, maxilarul în timpul masticaţiei. Pe de altă parte, alţi specialişti printre care şi Nathan Holton, antropolog la Universitatea din Iowa, SUA, susţin că de fapt bărbia nu are nimic de-a face cu susţinerea maxilarului împotriva stresului provocat de mestecarea cărnii în special.
De altfel, hominizi precum Omul de Neanderthal sau Homo Erectus, care mâncau carne, inclusiv precar preparată termic, nu aveau bărbie. Alţi specialişti sunt de părere că bărbia a început să se formeze odată cu graiul articulat. Mai precis, a fost o reacţie anatomică la modul nostru unic de a comunica în lumea animală.
Conform acestei teorii, bărbia proteja maxilarul împotriva stresului provocat de contracţie anumiţilor muşchi ai limbii. Această teorie a fost publicată în revista "Medical Hypotheses" în 2007, de un grup de studenţi la doctorat, la aceea vreme, de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă.
Niciuna dintre teoriile mai sus menţionate nu au fost considerate pe deplin concludente de comunitatea ştiinţifică, la nivel mondial. O altă teorie care a câştigat mult teren este aceea că bărbia este de fapt o simplă reminiscenţă a evoluţiei, fără un rol extraordinar. Mai precis, este ceea ce a rămas după micşorarea feţei omului modern. Sau este o rămăşiţă anatomică a perioadei în care hominizii aveau craniile mai lunguieţe.
Nathan Holton de la Universitatea din Iowa, de exemplu, sugerează că bărbia este legată de reducerea facială a hominizilor în perioada Pleistocenului. Au fost efectuate şi studii, în acest sens, prin care s-a încercat observarea evoluţiei bărbiei pe categorii de vârstă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu