Ordin bombă emis de ANPC: Supermarketurile sunt obligate să afișeze adaosul comercial practicat
Postat la: 17.03.2025 |
ANPC a emis un ordin bombă care va obliga toți comercianții să afișeze adaosul comercial practicat la produsele pe care le cumpără de la producătorii locali.
Asta după ce ani de zile s-a scris că de exemplu litrul de lapte se cumpără cu maximum 3 lei de la producători și ajunge la raft la peste zece lei. Ca să se apere, supermarketurile spun că la mijloc e vorba de operațiuni de pasteurizare, ambalare, care sunt și ele costisitoare. Abia apoi se adaugă și adaosul comercial.
Direcția Generală Control și Supraveghere Piață din cadrul A.N.P.C., vă supune atenției propunerea de emitere a unui ordin cu caracter normativ privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate raportat la prețul de bază al producătorului, anexat.
Considerăm că prin proiectul de act normativ se asigură o mai bună informare a consumatorilor din România cu privire la drepturile pe care le au la momentul achiziționării produselor, informaţii menite să ajute consumatorii să facă alegeri raționale, în cunoștință de cauză.
Protejarea prin opoziție cu profesionistul a consumatorului, este atributul legislației privind protecția consumatorilor, de a se erija în garantul protejării cetăţeniilor în calitatea lor de consumatori, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale acestora împotriva unor practici incorecte.
Dreptul la informare al consumatorului este un drept fundamental al acestuia și un factor important în dezvoltarea unei piețe transparente. Prin informațiile care îi sunt puse la dispoziție, consumatorul are posibilitatea să-și optimizeze alegerea în funcție de propriile criterii economice, eliminând produsele care nu corespund acestora.
Asigurarea respectării efective a drepturilor consumatorilor este la fel de importantă ca existența acestor drepturi, considerent pentru care, nu putem vorbi despre o alegere rațională din partea consumatorilor atunci când aceștia nu dispun de informațiile necesare privind modul în care se formează prețurile, ceea ce ar asigura protejarea intereselor lor economice. Mai precis, ceea ce lipsește în prezent, este transparența modului în care sunt stabilite prețurile produselor de către operatorii economici pornind de la prețul de bază al producătorului. Pornind de la consecințele pe care o astfel de lacuna legislativă le generează, se evidențiază necesitatea adoptării unui mecanism eficient de informare a consumatorilor cu privire la modalitatea de formare a prețului final al unui produs comercializat.
Necesitatea reglementării unei norme care să oblige operatorii economici să afișeze lângă prețul final al produsului comercializat și adaosul comercial aplicat pentru produsul respectiv, în raport cu prețul de bază al producătorului, are drept scop informarea în mod clar, precis și neechivoc a consumatorilor cu privire la modul în care este stabilit prețul final al produsului sau al serviciului pe care dorește să îl achiziționeze, astfel încât, pe baza informațiilor necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, aceștia să aibă posibilitatea să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punct de vedere al nevoilor și al posibilităților lor financiare.
Având în vedere atribuțiile A.N.P.C., de supraveghere și control, precum și de informare corectă a consumatorilor, considerăm că este imperios necesar acest act normativ pentru informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate, în raport cu prețul de bază al producătorului.
Faţă de cele precizate mai sus, vă rugăm să avizaţi proiectul de act normativ anexat.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, vă rugăm să dispuneţi inserarea respectivului proiect pe pagina de WEB a A.N.P.C., afişarea la sediul instituţiei şi comunicarea către societatea civilă/mass-media a acestei iniţiative.
Ordin privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate în raport cu prețul de bază al producătorului
Având în vedere prevederile art. 18-20 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,
Referatul întocmit de Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă nr. 23411/17.03.2025 preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, emite următorul:
ORDIN
Art. 1. Prezentul ordin stabileşte modalitatea de informare a consumatorilor cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate de către operatorii economici în raport cu prețul de bază al producătorului.
Art. 2. În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin inscripționarea pe produs sau în imediata vecinătate unde produsul este expus a adaosului comercial aplicat produsului în raport cu prețul de bază al producătorului, în același câmp vizual în care este afișat prețul și utilizând aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici ca cele utilizate la evidențierea prețului produsului.
Art. 3. În cazul unei vânzări on-line operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin afișarea în același câmp vizual în care este expus prețul produsului, a adaosului comercial aplicat produsului în raport cu prețul de bază al producătorului, utilizând aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici ca cele utilizate la evidențierea prețului produsului.
Art. 4. Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu