• Tweet

Cercetătorii egipteni au descoperit o structură ascunsă, veche de 2.600 de ani, de mărimea unui teren de fotbal, folosind sateliţi pentru a "privi" în subsol, însă ceea ce au găsit sub această structură ar putea fi la fel de remarcabil precum construcţia în sine, transmite marţi Live Science care citează un studiu publicat în revista revista Acta Geophysica.

Situl examinat este cunoscut sub numele de Buto (Tell el-Fara'in), o movilă vastă, stratificată istoric, situată în nord-vestul Deltei Nilului. Pentru egiptenii antici, acesta era lăcaşul sacru al lui Wadjet, zeiţa-cobră a Egiptului de Jos, fiind unul dintre cele mai importante oraşe din punct de vedere religios din epoca faraonilor.

Arheologii au excavat straturile superioare timp de decenii, descoperind vestigii din perioada dinastiei macedonene a Ptolemeilor (305 - 30 î.Hr.) şi din epoca romană (30 î.Hr. - 395 d.Hr.). Totuşi, straturile mai adânci şi mai vechi - inclusiv din profunzimea unui tumul numit Kom C, situat sub nivelul pânzei freatice, în argila saturată cu apă a deltei - au rămas, cu încăpăţânare, inaccesibile. Kom C se înalţă deasupra solului sub forma unei movile vizibile, dar săpăturile anterioare au ajuns doar până la straturile ptolemeice şi romane, înainte de a atinge nivelul apei subterane.

În prezent, cercetătorii au apelat la metode non-invazive, inclusiv imagini din satelit, pentru a explora misterioasele straturi subterane.

Mai întâi, au utilizat satelitul Sentinel-1 al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), capabil să genereze imagini radar prin emiterea unor impulsuri de microunde de pe orbită şi măsurarea modului în care acestea sunt reflectate înapoi. Semnalele recepţionate pot dezvălui diferenţe subtile în ceea ce priveşte umiditatea suprafeţei, altitudinea şi reflectivitatea, indicii care pot sugera prezenţa unor structuri îngropate în subsol. Analizând aceste imagini radar, echipa a identificat o anomalie mare, de formă ovală, situată sub Kom C, cu o lungime de 128 de metri şi o lăţime de 62 de metri.

Pentru a afla mai multe detalii fără a perturba situl, echipa a trasat 15 linii paralele de tomografie prin rezistivitate electrică (ERT) pe o suprafaţă de aproximativ 5.400 de metri pătraţi. Această tehnică dezvăluie peisajul din subteran prin transmiterea unor curenţi electrici prin sol, măsurând modul în care aceştia circulă şi creând o hartă pe care arheologii o pot interpreta.

Imaginea obţinută a relevat o structură stratificată. Între suprafaţă şi o adâncime de 3 metri, echipa a descoperit resturi dispersate din perioadele ptolemeică şi romană - inclusiv cărămizi din lut dislocate, fragmente de ceramică şi bucăţi de calcar - care indică o locuire continuă şi o reconstrucţie constantă a sitului de-a lungul secolelor. Locuitorii de mai târziu au dezasamblat structurile mai vechi pentru a le refolosi materialele, lăsând în urmă diverse elemente dislocate.

La o adâncime mai mare, între 3 şi 6 metri, cercetătorii au descoperit o structură amplă din cărămizi de lut, datând din timpul celei de-a XXVI-a dinastii (688-525 î.Hr.), cunoscută şi sub numele de perioada saită. Această descoperire a putut fi datată pe baza stratului în care a fost găsită, a formei specifice a cărămizilor de lut şi a altor artefacte - precum fragmente ceramice, a căror vechime a fost stabilită prin analizarea stilului şi a stratului arheologic - completată de datarea cu carbon-14 a materialelor organice asociate. Echipa a menţionat că această structură de mari dimensiuni ar putea fi un mormânt, o locuinţă a preoţilor sau un sanctuar religios.

Mai jos, la o adâncime cuprinsă între 6 şi 7 metri, cercetătorii au dat, în mod neaşteptat, peste un strat gros de nisip curat. Acest nisip reprezintă "descoperirea din cadrul descoperirii", au notat cercetătorii în studiu.

Argila din Delta Nilului este cunoscută ca fiind un teren extrem de dificil pentru construcţii. Aceasta absoarbe umiditatea şi se umflă, iar pe măsură ce se usucă, se contractă şi îşi modifică poziţia - reprezentând o ameninţare lentă, dar constantă, pentru orice structură grea amplasată deasupra. Constructorii din perioada saită cunoşteau acest aspect. Înainte de a pune bazele construcţiei, ei au aşezat dedesubt un strat de nisip curat. Acest strat avea rolul de a distribui greutatea clădirii, de a permite drenarea apelor subterane şi de a împiedica deplasarea argilei. Este aceeaşi logică din spatele fundaţiilor moderne de distribuţie a sarcinii - aplicată aici cu mai bine de două milenii şi jumătate în urmă.

"Combinând datele radar prin satelit cu profiluri ERT (tomografie de rezistivitate electrică) de mare adâncime, nu doar că am cartografiat zidurile acestei structuri masive din epoca saită, dar am reuşit să analizăm şi straturile de sub ea", a declarat pentru Live Science profesorul Abdelaziz Elfadaly, coautor al studiului şi cercetător asociat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Teledetecţie şi Ştiinţe Spaţiale din Egipt. "Identificarea unui strat consistent de nisip curat, aflat sub zidurile din cărămizi de lut, explică modul în care aceste structuri grele au rezistat în condiţiile unui nivel ridicat al pânzei freatice şi ale unui sol argilos instabil, specific zonei Buto", a adăugat el.

Stratul de nisip acţionează, practic, ca o barieră. Acesta împiedică apa subterană să urce prin fenomenul de capilaritate în cărămizile de lut, ceea ce ar fi dus la slăbirea şi în cele din urmă la dizolvarea acestora. De asemenea, nisipul permite apei să se scurgă lateral, în loc să stagneze lângă fundaţie, explică Elfadaly.

O săpătură de 10 pe 10 metri, cu o adâncime de aproximativ 6 până la 7 metri, a confirmat prezenţa unor ziduri groase din cărămizi de lut care se sprijină pe acest strat de nisip. În apropiere, a fost descoperită o zonă extinsă în care se află obiecte care sugerează funcţia sacră a sitului. Potrivit lui Elfadaly, aceste descoperiri au inclus figurine de tip "ushabti" şi "shawabti" - mici statuete reprezentând servitori, plasate de obicei în morminte pentru a-l servi pe defunct în viaţa de apoi - precum şi un altar din calcar, ale cărui canale sculptate conţineau reziduuri uscate compatibile cu sângele animal, indicând ritualuri de ofrandă desfăşurate în acest loc. Studiul a menţionat, de asemenea, o descoperire mai rară: o figurină din faianţă reprezentând un babuin, animal asociat cu Thoth, zeul înţelepciunii.

Perioada saită a reprezentat un moment de renaştere culturală în Egiptul Antic. După generaţii de dominaţie asiriană şi libiană, faraonii egipteni au recucerit tronul şi au investit resurse în restaurarea peisajului religios al Egiptului, în special în Delta Nilului, care constituise baza puterii lor. Buto, având legături profunde cu identitatea Egiptului de Jos, a devenit un punct de interes firesc. Regii saiţi au guvernat din Sais, un oraş din Delta Nilului situat în apropiere. Prin urmare, restaurarea sitului Buto le-a consolidat rădăcinile şi legitimitatea pretenţiei la tron.

"O construcţie monumentală de asemenea anvergură subliniază angajamentul puternic al faraonilor saiţi de a glorifica regiunea Deltei", a declarat pentru Live Science, într-un mesaj pe WhatsApp, Hussein Bassir - director al Muzeului Antichităţilor din cadrul centrului de cercetare culturală Bibliotheca Alexandrina, care nu a participat la studiu. "Utilizarea nisipului pur ca strat de stabilizare a fost o tactică genială şi deliberată. Constructorii antici înţelegeau profund mediul în care lucrau".

Echipa de oameni de ştiinţă plănuieşte o nouă cercetare in situ, de data aceasta folosind investigaţii de rezistivitate electrică cu o spaţiere mai mare, pentru a explora straturile şi mai adânci. La această acţiune vor participa şi specialişti în paleobotanică, capabili să analizeze modul în care caracteristicile geologice s-au modificat în timp. Contribuţia lor ar putea ajuta la reconstruirea aspectului peisajului din jurul sitului Buto în momentul în care au fost ridicate aceste ziduri, mai notează Live Science.