Spion sub acoperire: Ce informaţii căuta să afle diplomatul rus expulzat din România
Postat la: 27.04.2021 |
Reprezentantul Ambasadei Rusiei în România declarat persona non grata desfăşura „activităţi de spionaj”, spun surse din proximitatea Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit unor surse din proximitatea MAE citate de România Liberă, Aleksei Grişaev, adjunctul ataşatului militar rus la Bucureşti, desfăşura activităţi de spionaj sub acreditare diplomatică. Grişaev ar fi fost spion GRU şi avea misiunea să recruteze cetăţeni români care să îl sprijine în colectarea de informaţii din interiorul Guvernului României. Este vorba de informaţii ce ţin în principal de politica externă a României, de armată şi de sistemul naţional de securitate energetică. Grişaev a fost interesat, de exemplu, să obţină informaţii legate de activitatea forţelor NATO, dar şi despre interesele aliaţilor europeni şi americani ai României. Însă activităţile şi acţiunile sale nu au avut succes.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a domnului Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, având în vedere că activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961. Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 26 aprilie 2021, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, domnul Valery Kuzmin", se arată într-un comunicat al MAE făcut public luni.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat luni, pentru agenţia TASS, că ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, cunoaşte bine procedura măsurilor reciproce. MAE de la Moscova a comentat astfel decizia României cu privire la expulzarea adjunctului ataşatului militar rus la Bucureşti. La rândul său, ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a catalogat decizia expulzării drept un gest „neprietenos", precizând că Moscova poate lua o măsură similară. Recent, Valeri Kuzmin a transmis o ameninţare voalată, insinuând că România ar trebui să fie îngrijorată dacă s-ar implica într-o „aventură militară" alături de NATO. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a răspuns ambasadorului rus că „orice ameninţare la adresa României este o ameninţare la adresa NATO".
„Faptul că România face parte din această alianţă este o garanţie pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi, fără niciun fel de dubiu, de aceea am şi spus că nu există niciun fel de pericol pentru România şi pentru cetăţenii ei în cursul acestei crize care a avut loc zilele trecute (mişcările de trupe ruse la graniţele Ucrainei - n.r.). Dar trebuie să fim foarte clari aici: orice ameninţare la adresa României este de fapt o ameninţare la adresa NATO şi luăm în serios aceste aspecte", a declarat ministrul Bogdan Aurescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rusia neagă lovirea catedralei ortodoxe din Kiev: a fost vorba despre o rachetă Patriot fabricată în SUA, posibil expirată
Rusia a declarat luni ca nu a lovit manastirea istorica Lavra Pecerska din Kiev in timpul unui atac nocturn asupra fabri ...
-
Israelul se opune acordului dintre SUA și Iran. Refuză retragerea trupelor și proclamă: 'Suntem o țară independentă!'
Acordul recent incheiat intre Statele Unite și Iran a declanșat un val de critici pe scena politica din Israel. Atat rep ...
-
Descoperire rară într-un oraș antic din Bulgaria. Arheologii cred că au găsit-o pe zeița Artemis
Un fragment de marmura gasit in sud-vestul Bulgariei ar putea aparține unei statui dedicate zeiței Artemis. Descoperirea ...
-
Epidemia de Ebola se agravează în RD Congo: noi cazuri și un bilanț mortal tot mai ridicat
În ultimele 24 de ore au fost inregistrate 21 de noi cazuri. Epidemia a provocat moartea a 149 de persoane in tara ...
-
Keir Starmer anunță interceptarea unui petrolier din „flota fantomă” a Rusiei în Canalul Mânecii
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat ca a ordonat duminica forțelor armate ale Regatului Unit sa intercepteze un pe ...
-
Secretul ascuns al naturii și al Universului: ce spune profesorul Daniel Onofrei despre ecuațiile care guvernează tot ce ne înconjoară
De la cochiliile melcilor și semințele florii-soarelui pana la galaxii, aceleași tipare matematice apar in natura. Profe ...
-
Franța fierbe: Mii de tineri protestează la Paris și Bordeaux împotriva legii care amenință petrecerile libere
Mii de oameni protesteaza in Paris și Bordeaux impotriva unui proiect de lege ce pune in pericol petrecerile libere. &nb ...
-
Cu totul "Altceva"! O importantă minune din Biblie explicată prin matematică de un român care lucrează pentru Departamentul Apărării al SUA
Daniel Onofrei, profesor de matematica la Universitatea din Houston, spune ca o celebra teorema matematica deschide cel ...
-
Pedeapsă cu închisoarea pentru doi părinți care și-au lăsat copiii în camera de hotel și s-au dus la petreceri. Cel mai mic, un bebeluș de șase luni, a fost testat pozitiv la cocaină
Un cuplu britanic care și-a lasat cei trei copii mici singuri intr-un hotel din Spania pentru a ieși „la petrecere ...
-
De ce 165.000 de milionari în dolari fug din țările lor? Destinația nr. 1 din lume care îi atrage ca un magnet
O noua analiza a firmei de cercetare New World Wealth arata ca in anul 2026 am putea asista la migrația a 165.000 de mil ...
-
Cum a câștigat familia Trump 2,3 miliarde de dolari din criptomonede, în timp ce investitorii au pierdut sume uriașe
Familia Trump a caștigat 2,3 miliarde de dolari din tranzacții cu criptomonede, anunța Reuters, dupa ce a studiat mii de ...
-
Spania marchează o premieră energetică: Un motor uriaș pe hidrogen a alimentat rețeaua națională de energie electrică
Un motor gigant alimentat cu hidrogen a alimentat cu succes rețeaua naționala de energie electrica a Spaniei, intr-o ini ...
-
Lumea are primul ei trilionar: Averea lui Elon Musk se ridică la 1.100 de miliarde de dolari
Elon Musk tocmai a devenit primul „trillionar” din istoria lumii. Acțiunile SpaceX au inceput sa fie tranzac ...
-
Simptomul specific celor care mor subit: Apare cu câteva luni înainte și ar putea fi un semnal de alarmă care să salveze vieți
Moartea subita cardiaca este una dintre cele mai dramatice urgențe medicale, deoarece apare fara avertisment aparent și ...
-
Rușii instruiesc tinere pentru a seduce soldații ucraineni. Cine cade în capcană sfârșește într-un mod cumplit
Serviciile secrete rusești au inceput sa vaneze adolescente pe internet. Le ademenesc cu bani, iar apoi le pun sa le int ...
-
Misterul din Atlantic îi neliniștește pe oamenii de știință: Fenomenul 'găurii de răcire' ar putea preceda unul dintre cele mai grave scenarii climatice
În sudul Groenlandei și Islandei exista o regiune uriașa a Oceanului Atlantic care sfideaza tendința globala de in ...
-
Planul „StormWall” - Cercetătorii propun un sistem capabil să apere Pământul de furtunile solare
O echipa de cercetatori din Statele Unite propune dezvoltarea unui sistem capabil sa reduca impactul furtunilor solare p ...
-
Avertismentul oamenilor de știință: O substanță chimică „eternă” se acumulează pe Pământ
Substanțele chimice introduse pentru a contribui la refacerea și protejarea stratului de ozon al Pamantului ar putea fi ...
-
Gafă de proporții în armata rusă: documente secrete, parole și ordine operative, publicate din greșeală pe 'Organizația dracului'
Militari din Regimentul 143 Garda Motorizata al armatei ruse au publicat, timp de aproape un an, documente interne, ordi ...
-
Documente declasificate: laboratoare biologice finanțate de SUA, inclusiv în Ucraina. Rusia reacționează vehement
Kirill Dmitriev, reprezentantul special al presedintelui Rusiei pentru investitii si cooperare economica internationala ...
-
Controale ANPC de amploare în București și Ilfov. Pesticide și nereguli la peste jumătate din legumele verificate
Reprezentanții Autoritații Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunța ca, din 200 de tone de legume verific ...
-
Inflația a explodat la aproape 11%, iar puterea de cumpărare s-a prăbușit. Analist economic: "Suta de lei valorează acum 70"
Romania economica se intoarce vertiginos in timp, iar buzunarele cetațenilor deconteaza direct deciziile politice recent ...
-
România este efectiv pe marginea prăpastiei: un blocaj legislativ devastator pentru buget
Pe fondul unui climat politic tensionat, economia Romaniei se confrunta cu un blocaj major cauzat de disfuncționalitați ...
-
Procurorii au pus sechestru pe o casă şi două terenuri deţinute de influencerul Makaveli, acuzat de evaziune fiscală
Procurorii au pus sechestru pe o casa si doua terenuri detinute de influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli. ...
-
Fenomenul care schimbă vremea la nivel global și-a făcut apariția: El Niño a început și se va intensifica
Meteorologii americani au confirmat: El Niño a inceput și se va intensifica. Seceta in Asia, recolte in pericol, ...
-
Medicamentele viitorului, fabricate pe orbită: Industria farmaceutică intră în cursa spațială
Industria farmaceutica ar putea intra intr-o noua era, odata cu extinderea producției de medicamente in spațiu, pe orbit ...
-
Tabla magnetică sau flipchart: ce e mai eficient pentru prezentări interactive? Top produse în 2026 pentru spații de lucru moderne
O prezentare buna nu se bazeaza doar pe slide-uri sau pe discursul celui care vorbește. Conteaza și felul in care ideile ...
-
O confuzie privind denumirea unei proteine a dus la o eroare în alegerea anticorpilor, afectând sute de lucrări științifice
Sute de oameni de știința care studiaza cancerul și imbatranirea au comis o greșeala ușor de evitat, dar semnificativa, ...
-
Descoperire uluitoare: Conștiința ta apare dintr-o vastă rețea „invizibilă”, sugerează un studiu revoluționar
De decenii, neuroștiința a cartografiat harta conștiinței. A identificat neuroni, a cartografiat regiunile creieru ...
-
Fenomen fără precedent: a început să plouă în Antarctica, iar temperaturile ating valori record
Peninsula Antarctica a inregistrat la inceputul lunii iunie temperaturi neobișnuit de ridicate, cu valori care au depași ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu