Suspendarea sau recredibilizarea președintelui?

Postat la: 13.09.2021 |

Tot mai insistent, reprezentanții a trei partide politice vorbesc despre scenariul suspendării președintelui. Afirmând că sunt gata să o facă. Inițial, tema a fost lansată de AUR. După care a fost preluată de către președintele Klaus Iohannis. Iar acum s-au alăturat și voci din USR. Probabil există motive diferite. Și obiective diferite. Dar, în toate situațiile, o întrebare nu-mi dă pace: nu cumva o asemenea tentativă este de natură să-l recredibilizeze pe Klaus Iohannis?

Din nefericire, Klaus Iohannis se manifestă ca un președinte doar la apogeul unor crize politice. Sau în momente cheie când nu mai are încotro. Sau făcând figurație în diplomația externă. În rest, el își abandonează fișa postului. Și statutul constituțional. Nu previne crizele. Nu arbitrează. Nu mediază. Nu se ocupă nici măcar de proiectul său, „România educată", care a eșuat lamentabil. De ce să suspenzi un figurant?

Este adevărat că motive există. Domnul Klaus Iohannis se face vinovat în mod constant de partizanat politic. Intervine, uneori chiar brutal, în lupta dintre partidele politice și chiar în bătăliile interne ale acestora. Și atacă la baionetă, rând pe rând, cele trei instituții fundamentale ale statului: Parlamentul, Executivul, când nu este al său, și Justiția, atunci când nu decide conform dorințelor sale. Deci motive există și ele sunt generate de acțiunile președintelui. Motive există însă și dacă luăm în calcul inacțiunile acestuia, care pun în pericol stabilitatea statului.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, toți președinții pe care i-a avut România au comis aceleași erori. Desigur, cele mai flagrante pot fi trecute în dreptul lui Traian Băsescu, care a și fost suspendat de două ori. Și vine la rând Klaus Iohannis, care îi copiază fără prea mult succes modelul. Dacă toți președinții comit erori asemănătoare, cu sau fără rea credință, motivul trebuie căutat în altă parte și nu neapărat în profilul acestora. Cred că ambiguitățile din Constituție, care obligă CCR să lucreze la foc continuu, sunt cauza. Conform Legii Fundamentale, România este o struțo-cămilă. Nu este nici republică prezidențială și nici republică parlamentară. Președintelui îi sunt conferite drepturi, dar nu și îndatoriri pe măsura acestora. De aici apetența locatarilor de la Cotroceni, împinși de camarila prezidențială, de a-și depăși în momente cheie atribuțiile. De a abuza de funcție, iar în momente obișnuite de a fi delăsători.

Cetățenii României, prea des acuzați de lipsă de educație politică, de lipsă de acomodare la rigorile democrației, nu sunt în realitate atât de proști. Ei intuiesc sau înțeleg cu claritate propozițiile de mai sus și acționează în consecință. De aceea, chiar dacă Traian Băsescu, care a sărit excesiv peste cal, a fost demis în realitate prin cel de-al doilea referendum și salvat in extremis de partenerul nostru euroatlantic, în general cetățeanul nostru, turmentat sau lucid, nu se împacă prea bine cu ideea suspendării unei persoane care, atunci când a venit în fruntea statului, a beneficiat de votul său direct. Consecința este că tentativele de suspendare nu numai că măresc gradul de instabilitate politică și sunt privite cu rezerve și suspiciuni mari de către factorul extern, dar se lovesc și de un zid intern, ridicat de populație.

Ce putem înțelege din raționamentul de mai sus, dacă acesta este corect? Înțelegem că, în general, tentativele de a suspenda un președinte sau chiar enunțarea unui asemenea proiect în loc să-l depuncteze, îi aduc acestuia un plus de simpatie. În cazul lui Klaus Iohannis, dacă partidele care fac actualmente frondă ar insista pe această temă, el nu ar avea nimic de pierdut. Ci doar de câștigat. Ar fi recredibilizat în mod artificial în aceeași proporție cu care el se decredibilizează în mod real. Și insist asupra faptului că nici măcar presiunea psihologică pusă asupra lui, dacă cumva asta se urmărește, nu este de natură să-l determine pe Klaus Iohannis să devine mai atent, atunci când finalmente va fi pus în situația să găsească soluții pentru o criză pe care tot el a generat-o în cea mai mare măsură.

PSD, care conform rezultatului alegerilor parlamentare și conform tuturor sondajelor de opinie este de la distanță cel mai mare partid politic din România, ar trebui să se gândească de o sută de ori înainte să mai agite această temă. La fel cum ar fi trebuit să se gândească și nu a făcut-o atunci când, prin vocea lui Marcel Ciolacu, a lansat tema pericolului de a avea doi premieri, în eventualitatea în care moțiunea de cenzură se votează acum și nu după verdictul Curții Constituționale. Și, în fine, la fel cum ar fi trebut să-și înghită vorbele atunci când a încercat să amăgească populația legat de perspectiva unor alegeri anticipate.

Sorin Rosca Stanescu