Titi Aur: "Avem foarte mult sânge pe șosea și autoritățile nu fac nimic!"
Postat la: 02.03.2021 |
Într-un interviu acordat Europa Liberă, fostul campion la raliuri, Constantin "Titi" Aur menționează că sistemul prin care în România sunt obținute permisele de conducere este unul învechit și ineficient.
Acesta nu are ca scop educarea celor care vor să obțină un astfel de document, ci doar facilitarea promovării unui examen. Din acest motiv, crede Titi Aur, permisul de conducere românesc nu dovedește întotdeauna că posesorul știe cu adevărat cum trebuie să se comporte pe șosea, ci mai degrabă că are dreptul să circule. Nu se pune accent pe conduita preventivă pe care șoferii ar trebui să o aibă pentru a preîntâmpina evenimentele nefericite. Această lipsă de educație, coroborată cu alte elemente - cum ar fi infrastructura sau inconștiența unor conducători - face ca România să ocupe primul loc în clasamentul persoanelor decedate în accidente rutiere. În medie, 5 persoane pe zi mor în România în accidente rutiere, în timp ce alte 25 sunt grav rănite. Un ultim accident grav a avut loc zilele trecute, la București, unde o șoferiță a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație, iar mașina sa a lovit mortal două tinere. Testarea sângelui a relevat că șoferița consumase alcool.
"Nu avem școli de șoferi, avem școli de luat permisul. Pentru a fi șofer trebuie să înveți mult mai mult decât se învață în programele de pregătire din școlile de șoferi din România. Am putea întreba cine este vinovatul? Instructorul, școala de șoferi ca instituție sau societatea în general? Instructorul și școlile de șoferi fiind într-o concurență directă: cine face prețul mai mic pentru a-și atrage clienții, sunt obligate să facă unele compromisuri, adică să predea doar strictul necesar încât cursantul să treacă de examen și să ia permisul de conducere. Pentru că problema pleacă mai dinainte puțin, ce vrea clientul când merge la școala de șoferi? Nu știu dacă e vreun client care a spus că vrea să învețe să conducă. Majoritatea, ca să nu spun toți, vin și spun că vor să ia permisul de conducere. Asta se cere, asta i se dă: permisul de conducere. Aici avem o problemă care vine din ultimii 30 de ani, de funcționare într-o concurență de preț a școlilor de șoferi. Și atunci apare acest compromis și programa unei școli de șoferi nu face dintr-un neșofer un șofer, ci dintr-o persoană fără permis, una cu permis de conducere", explica Titi Aur.
„Ar fi obligatoriu să facă pentru că din păcate suntem singura țară din Europa și din lumea civilizată în care nu se face nimic în acest sens. Se face o școală superficială, înveți și iei examenul relativ ușor și după aceea nu se mai face absolut nimic. Dacă ai luat permisul de conducere la 18, 19 ani sau la orice vârstă, până la adânci bătrâneți - când te lași de condus de voie, că de obligat nu te obligă nimeni - nu mai înveți, nu mai ești tras de mână, nu se mai întâmplă nimic. În toate meseriile lucrative, de la strungar la electrician, există programe de pregătire și protecția muncii. Asta înseamnă că muncitorul este tras de mânecă și i se aduce aminte de anumite reguli. El este învățat regulile noi și să facă anumite lucruri pentru a nu face accident de muncă. La condus nimeni nu mai învață nimic după ce a plecat de la școala de șoferi, unde și așa se face puțin din punct de vedere al programei și sistemului de pregătire. Se învață prea puțin la școala de șoferi, nu se mai face nimic după și suntem pe locul unu în lumea civilizată la sânge pe șosea", mai spune fostul pilot de raliuri Titi Aur.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu