Un urs a intrat într-un restaurant în Harghita! Alte cinci intervenții pentru îndepărtarea urșilor în ultimele 24 de ore
Postat la: 27.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Jandarmii din Harghita au avut cinci intervenții, în ultimele 24 ore, pentru îndepărtarea unor urşi din oraşele Topliţa şi Băile Tuşnad, prezenţa unuia dintre animale fiind semnalată chiar într-un restaurant. Locuitorii din zonele respective au fost avertizaţi despre pericol prin mesaje RO-ALERT.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, citat de Agerpres, a fost vorba de patru apeluri primite prin 112. Primul apel a fost primit miercuri dimineaţa de la o femeie care semnala prezenţa unei ursoaice cu patru pui în apropierea locului de agrement Banffy din Topliţa. A fost trimis un echipaj de intervenţie, care a îndepărtat animalele în afara zonelor locuite. Al doilea apel a fost făcut, trei ore mai târziu, de un bărbat care anunţa prezenţa unui urs pe Aleea Sfânta Ana din staţiunea Băile Tuşnad, o patrulă de jandarmerie alungând animalul înspre zona împădurită.
Al treilea apel a fost primit miercuri seara de la un turist aflat pe balconul unui hotel din Băile Tuşnad, care semnala prezenţa ursului pe o stradă din localitate. Aceeaşi patrulă de jandarmi montani a trecut la îndepărtarea acestuia. În timpul desfăşurării acţiunii, jandarmii au observat la o distanţă nu prea mare o ursoaică cu pui ce ieşea din pădure, astfel că au îndepărtat-o şi pe aceasta. Ultimul apel, primit joi dimineaţă, a fost făcut de către un bărbat care a observat că uşa restaurantului unde lucrează este deschisă în mod forţat şi, bănuind că în interior se află un urs, a sunat la 112 pentru a solicita sprijin. La faţa locului a mers un echipaj de intervenţie, dar ursul nu se mai află în interiorul localului.
Din cele relatate de către toţi apelanţii, urşii se aflau, cel mai probabil, în căutare de hrană. Echipajele IJJ au rămas în apropiere pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu. Locuitorii din zonele respective au fost avertizaţi despre pericol prin mesaje RO-ALERT trimise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita. Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Monedele de Gambling: Un Nou Trend în Crypto
În ultimul deceniu, criptomonedele au revoluționat multiple industrii, iar una dintre cele mai afectate de aceasta ...
-
Antrenamentul de baschet: Depășește-ți limitele
Baschetul este mai mult decat un sport, este o disciplina care imbina forța fizica, rafinamentul tehnic și rezistența me ...
-
Operatiunea "Casa Iohannis": ANAF l-a notificat pe Klaus Iohannis sa plateasca aproape un milion de euro pentru proprietatea luata fraudulos
Am fost informati pe surse ca fostul presedinte Klaus Iohannis tocmai ce a fost notificat de ANAF sa plateasca in jur de ...
-
PREMIERA: "În interiorul vaccinurilor cu ARNm" - Filmul despre noua tehnologie care a omorât milioane de oameni si e pe cale sa mai ucida inca o data e in top pe internet
Patriot TV folosește astazi timpul nostru de difuzare pentru „Patriot TV Premieres" pentru a difuza „Î ...
-
O republicană din Congresul SUA descrie rapoarte credibile despre "ființe interdimensionale". Martorii susțin că au observat "mișcări în afara timpului și spațiului"
Reprezentanta din Congresul SUA Anna Paulina Luna (Republicana - Florida) a lansat o bomba in emisiunea The Joe Rogan Ex ...
-
Conspirația Genezei 6: Think Tank-uri, educație și ecologism
Cartea lui Gary Wayne - „Conspirația Genezei 6" - exploreaza existența descendenților moderni ai nefilimilor bibli ...
-
Incompetentii de la Hidroelectrica au reusit să piardă 41% din profit în prima jumătate a anului la cel mai mare producator de energie din România
Profitul net al Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie din Romania, a scazut cu 41% in primele șase luni din ...
-
Există o singură varianta ca sa supravietuim Aplocalipsei AI și ne-o spune cel care a contribuit decisiv la inventarea Inteligentei Artificiale
Geoffrey Hinton, cunoscut drept „nașul AI", se teme ca tehnologia pe care a ajutat-o sa o construiasca ar putea di ...
-
Un futurolog celebru face o profeție terifiantă: SUA se va rupe de Europa și începe al Doilea Război Rece al omenirii
Philip Cunliffe, profesor de relații internaționale la University College London, celebru futurolog, face o analiza prin ...
-
De la bătaia de joc la bătaia pe bune: Un bărbat și-a oprit brățara de monitorizare ca să își agreseze soția
Teoretic, odata instalata brațara de monitorizare, agresorul poate fi urmarit de oamenii legii și poate fi ridicat rapid ...
-
Printre initiații planetei avem si noi unul. Foarte important. Cine a fost, de fapt, Zalmoxis?
Zalmoxis. Un profet, un inițiat, un zeu coborat printre oameni sau doar un om ce a atins o treapta spirituala atat de in ...
-
Filmele SF-Horror devin realitate: Iepuri Frankenstein arată cu adevărat înfricoșător. Virusul care terifiază că poate trece la om
Niște iepuri din Colorado cu excrescențe grotești, asemanatoare cu coarne, ar putea parea desprinse dintr-un film de gro ...
-
Date oficiale Eurostat: România are cea mai fulminantă creștere a prețurilor din Europa, la bunuri și servicii
Economia Romaniei se bazeaza pe consum, iar potrivit datelor oficiale Eurostat, țara noastra a avut cea mai mare creșter ...
-
AI cucerește mediul de afaceri: majoritatea companiilor globale o folosesc pe scară largă
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (72%) au integrat si implementat la scara larga Inteligenta Artificiala ...
-
Austeritatea lui Bolojan: Să rămâna doar multinaționalele care jupuiesc țara - Firmele românești se mută în Bulgaria din cauza taxelor uriașe de la noi
Creșterea anunțata mult prea din scurt a taxelor in aceasta vara a declanșat un adevarat val de nemulțumire in mediul de ...
-
"Furtuna uscată", noul fenomen apocaliptic: Cerul se întunecă, fulgeră, dar nu plouă. Trăznetele produc masive incendii la sol
Un peisaj apocaliptic de canicula: peste care se abat nori negri și fulgere amenințatoare, dar fara ca vreo picatura de ...
-
Cum va arăta sistemul impenetrabil Golden Dome, cu care Donald Trump vrea să protejeze SUA. Are patru straturi, inclusiv unul spațial
Sistemul antiracheta Golden Dome, proiect emblematic al administrației Trump, va fi alcatuit din patru straturi integrat ...
-
Anularea alegerilor din 2024, consemnată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situaţia drepturilor omului în România
Departamentul de Stat al SUA consemneaza in raportul sau privind situatia drepturilor omului in Romania in anul 2024, pu ...
-
Andrei Caramitru anunță că 15% din români sunt retardați clinic: Problema se rezolvă cu iod! De asta votăm ce votăm
15% din romani sunt retardați clinic, iar 40% din populația țarii e analfabeta funcțional. Asta spune economistul Andrei ...
-
Înapoi la haiducie. O soluție din bătrâni pentru poporul român oropsit
Folclorul romanesc vechi este o fereastra spre adancurile mentalului colectiv al epocii sale, dar și a noastre, cei care ...
-
Inteligența artificială "generează" noi miliardari într-un ritm record
Potrivit CB Insights, in prezent exista aproape 500 de unicorni legați de inteligența artificiala, adica companii din se ...
-
Tensiune și suspans la masa de joc: Tehnici cinematografice folosite în scenele de jocuri de noroc
De-a lungul istoriei cinematografiei, jocurile de noroc au servit drept inspirație pentru explorarea emoțiilor umane ext ...
-
O companie ungară de familie vrea să deschidă o mină de sare în Transilvania. Concesiunea e în curs de autorizare
O companie de familie ungara se pregatește sa deschida o mina de sare la Valea Florilor, judetul Cluj, dupa ce a caștiga ...
-
Donald Trump șochează SUA: Anunță că va reduce prețul medicamentelor cu 1.500%
Excentricul președinte al SUA, Donald Trump, promite ca va reduce prețul medicamentelor cu 1.500%. Asta ar insemna pract ...
-
Austeritatea lui Bolojan ne duce la sapa de lemn din primele zile: Tot mai multe firme românești intră pe roșu; profitabilitatea scade vertiginos
Datele financiare publicate de Banca Naționala a Romaniei, dupa ce a primit raportarile de la Ministerul Finanțelor ale ...
-
CONTROL TOTAL. România renunță la cardul național de sănătate: Cartea electronică de identitate devine singurul validător al serviciilor medicale
Începand de anul viitor, cardul național de sanatate va fi scos definitiv din uz. Locul lui va fi luat de cartea e ...
-
OZN-urile nu mai sunt un mister: SUA confirmă existența a patru specii extraterestre distincte: Cenușii, Nordicii, Insectoizii și Reptilienii
O audiere recenta la Capitol Hill a readus in atenție misterul OZN-urilor, dupa ce un fizician implicat in proiecte secr ...
-
Speranța de viață la vârsta de 65 de ani în UE. România se afla la cea mai mare rata din istorie
În anul 2023 speranța medie de viața in UE a unei persoane de 65 de ani era de 20,2 ani. Speranța de viața tot cre ...
-
Alege salteaua ideală pentru un somn fără insomnii
Un somn odihnitor este fundamentul unei vieți sanatoase, iar alegerea saltelei potrivite joaca un rol crucial in preveni ...
-
DOCUMENT: Impozitele pentru mașini vor bubui. La Guvern se lucrează pentru noile tarife precum cele din tabel
Impozitul auto va crește conform principiului "Poluatorul platește", cel mai mult urmand sa plateasca cei cu mașini mai ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu