De ce drapelul României flutură sub semnul lui Zamolxes?

• Tweet

Potrivit Legii nr.75 din 16 iulie 1994-privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, roșu, galben și albastru sunt culorile steagului național. Însă, ceea ce se știe mai puțin este de ce drapelul țării nostre este roșu, galben și albastru și când a fost arborat oficial pentru prima dată.

Începând cu anul 175 după Hristos, stindardul dac s-a impus ca stindard al majorităţilor legiunilor romane, triumfând şi în a doua jumătate a secolului al IV-lea, cu prilejul vizitei la Roma a împăratului Flavius Iulius Constantinus, fiul împăratului Constantin I (după istoricul Ammien Marcellius). Ce-i interesant de abia de acum apare. Conform datelor cuprinse în Notitia Dignitarium, un document militar al arhivelor imperiale romane, stindardul de luptă al dacilor purta culorile roşu, galben şi albastru, aceleaşi culori de la primele legiuni geto-dace, cantonate în Bretania şi Capadocia, în care fuseseră recrutaţi ca mercenari luptătorii daci.

Dar, după căderea Imperiului Roman de Apus, stindardul dacilor a fost preluat şi folosit de armatele bizantine până la finele secolului X. Împăratul bizantin Justinian a înfinţat, în anul 535 după Hristos, două cetăţi dunărene, Recidava şi Literatta, locuite de luptători descendenţi ai dacilor, care şi-au păstrat emblema stindard de luptă a strămoşilor. Ca un semn de preţuire a efectului moral exercitat asupra războinicilor, stindardul folosit în legiunile romane şi ulterior bizantine era împodobit cu aur şi pietre preţioase. În anul 1185, fraţii valahi Petru, Asan şi Caloian, au condus o armată contra bizantinilor, ai cărei oşteni aveau pe suliţe flamuri cu reproducerea dragonului-lup al dacilor, plus cele trei culori. De atunci, culorile stindardului au străbătut veacurile fără nicio altă menţionare documentară, părând pierdute pentru totdeauna.

Dar iată că în anul 1821, culorile roşu, galben şi albastru se regăseau pe drapelul de luptă al lui Tudor Vladimirescu, când i se atribuie pentru prima oară semnificația: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)". Practic, prezența celor trei culori în canafuri și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu atestă pentru prima dată tricolorul. Ulterior, in 1834, tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de luptă. Acest model era un „steag cu fața roșie, albastră și galbenă, având și acesta stele și pasăre cu cap în mijloc".

Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. Însă culorile erau pe orizontală. În 1840, ca să diferențieze drapelul de luptă de cel de război, domnitorul Ghica a adoptat un nou model pentru cel dintâi: tricolor roșu-galben-albastru, cu roșul în partea superioară și lățimi egale ale benzilor. În centru se afla un scut alb bordat cu aur și mobilat cu acvila valahă, încoronată princiar și cruciată. În 1848, steagul adoptat de către revoluționari ca drapel al Țării Românești a fost tricolorul albastru-galben-roșu (cu albastrul sus, deci, conform semnificației „Libertate, Dreptate, Frăție").

Acest tricolor apare atunci de asemenea în Moldova, în Ardeal (de exemplu la Adunarea de la Blaj) și până la Paris, unde este arborat la 26 aprilie 1848 de către studenții români care salutau noul guvern revoluționar cu un tricolor „ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii". Până în 1848, tricolorul a avut culorile dispuse pe orizontal, însă prin Decretul 252 din 13/25 iulie 1848 se stabilește ca cele trei culori ale steagului să fie dispuse pe verticală, posibil sub influența modelului francez. Nuanțele erau „albastru închis, galben deschis și roșu carmin". În ceea ce privește ordinea, „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind". Practic și astăzi, tricolorul flutură sub semnul lui Zamolxes, chiar dacă unii dintre noi nu avem habar de asta!

Ion Teleanu