Sucurile acidulate ar putea fi interzise prin lege în şcoli
Postat la: 29.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
Deputatul PSD, Ninel Peia, a depus un proiect de lege prin care elevii sub 16 ani nu vor mai avea de unde să-şi cumpere băuturi carbogazoase atunci când se află într-o unitate de învăţământ.
Senatorii au adoptat in aceasta saptamana proiectul de lege care interzice vânzarea băuturilor carbogazoase copiilor dub 16 ani în incinta şcolilor sau pe o rază de 200 de metri de aceste unităţi de învăţământ. În plus, producatorii acestor băuturi au obligaţia să scrie pe etichetă ce efecte au aceste sucuri asupra sănătăţii celor care le consumă. Potrivit proiectului de lege, cei care fac reclamă acestor produse trebuie să difuzeze şi avertismente. Amenzile pentru cei care ar încălca legea sunt cuprinse între 100 de lei şi 100.000 de lei. Ca să devină lege trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor, apoi să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Fost senator francez, condamnat la patru ani de închisoare pentru că a drogat o deputată pentru a o agresa sexual
Fostul senator francez Joël Guerriau a fost condamnat la 4 ani de inchisoare, dintre care un an și jumatate cu exec ...
-
Inteligenta Artificială a creat un virus de laborator complet nou care ucide E. Coli rezistentă la antibiotice
Oamenii de știința au facut un salt important in crearea vieții artificiale folosind inteligența artificiala. Au creat u ...
-
"Bestia" s-a prăbușit cu 15.000 de litri de combustibil la bord: Cea mai mare platformă de foraj din Alaska s-a făcut una cu pământul
Un accident spectaculos a avut loc in nordul Alaskai, unde cea mai mare platforma mobila de foraj terestru s-a prabușit ...
-
Vortexul polar va lovi România în weekend: Vom avea o lună februarie cu temperaturi greu de suportat și cu facturi uriașe
Meteorologii monitorizeaza o modificare semnificativa a circulației aerului la nivel european, care ar putea transforma ...
-
Culisele evadării afaceristului turc din Penitenciarul Rahova. Cine i-a dat permisia criminalului
Permisiunea acordata lui Atas Abdullah, cetațean turc condamnat la aproape 23 de ani pentru omor, a scos la lumina lacun ...
-
Cum rămâi activ ca părinte și după venirea pe lume a celui mic?
Fiind parinte de nou-nascut sau bebeluș, viața ta se schimba complet. Somnul e mai scurt, programul e imprevizibil, iar ...
-
Ai cumpărat o mașină din Germania? Iată cum o aduci rapid și legal în România
Tocmai ai gasit mașina perfecta in Germania, la un preț excelent și cu dotarile dorite. Felicitari! Dar urmatorul pas es ...
-
Copil de 3 ani, mort după o banală operație de polipi: Spitalul obligat la daune după ani de anchete și procese
Dupa aproape 12 ani de anchete și procese, Justiția a decis: Spitalul Clinic Județean de Urgența Sibiu este vinovat pent ...
-
Ce spun rușii despre arma secretă americană folosită in Venezuela
Rusia dispune de toate capacitațile și tehnologiile necesare pentru a identifica noile tipuri de armament ale statelor s ...
-
Un preot de origine română din nordul Bucovinei a fost reținut. Ucrainienii vor să îl trimită pe front
Lucratorii Centrului Teritorial de Recrutare și Sprijin Social (TCR-SS) l-au reținut pe protoiereul Oleg Ostafiuc, preot ...
-
UE lansează W Social: o rețea socială cenzurată din start, răspuns progresist la victoria lui Elon Musk pe X
În contextul in care Uniunea Europeana, dominata de elite progresiste, recunoaște tacit infrangerea in fața platfo ...
-
După Mercosur, Ursula von der Leyen anunță „mama tuturor acordurilor comerciale" cu India
Un acord de liber schimb dintre Uniunea Europeana (UE) și India ar putea sa fie semnat marți, in cadrul unui summit gazd ...
-
Argintul e o investiție cu mult mai valoroasă pe termen lung decat aurul. În 20 de ani raportul aur-argint se va inversa pe piata resurselor
Argintul a depașit pentru prima data in istorie 100$ pe uncie. Asta inseamna 2800 euro pe kilogram. Iar creșterea este a ...
-
Rivalii lui Florian Coldea mor pe capete. Decesul discret care a complicat lucrurile între-un dosar important
În luna noiembrie a anului trecut, unul dintre oamenii cheie din dosarul lui Florian Coldea a decedat. Este vorba ...
-
ONU publică un raport foarte grav: omenirea a atins un punct de cotitură ireversibil în ceea ce privește gestionarea apei potabile
Recent, un raport al ONU a tras un semnal de alarma de-a dreptul devastator cu privire la gestionarea globala a resursel ...
-
Criminalul în serie Marius Csampar spune că Mario Berinde a fost ucis pentru droguri și dezvăluie complicele ratat de anchetatori
Marius Csampar e unul din cei mai cunoscuți criminali in serie ai Romaniei, fiind eliberat in anul 2020, dupa ce a comis ...
-
Un bio-internet! Creierele noastre ar putea face parte dintr-o rețea vastă și invizibilă bazată pe unde electromagnetice
Cercetarii de la Princeton au gasit dovezi ca creierul uman emite unde electromagnetice de frecvența ultra-joasa, acțion ...
-
Misterul "Soarelui Albastru" a fost rezolvat după aproape 200 de ani de la producerea evenimentului care a înspăimântat Planeta
Evenimentul din 1831, in care Soarele a aparut albastru și temperaturile globale au scazut, a fost cauzat de o erupție m ...
-
În premieră o imagine la o rezoluție super-înaltă a unui atom cu detalii la scară cuantică
Oamenii de știința au dezvaluit imagini cu atomi la cea mai inalta rezoluție facuta vreodata care arata detalii la scara ...
-
S-a terminat! O baterie promite să schimbe regulile jocului în 2026: Încărcare în 5 minute și durată de viață de un secol
Industria vehiculelor electrice este obișnuita cu promisiuni ambițioase, insa rareori apar specificații care, cel puțin ...
-
Au fost desecretizate achizițiile României prin Programul SAFE. Miliarde de euro pentru apărare și infrastructură
Romania a obținut validarea integrala a primei tranșe de finanțare prin Programul SAFE, ceea ce deschide calea unor inve ...
-
Aici, Caramitru are dreptate: "Încă vorbim de bugetari, pensii speciale și de dosare cu șină. Nici nu își pot imagina ce se va întâmpla. E inimaginabil!"
Controversatul Andrei Caramitru are dreptate de data asta, in privinta impactului pe care-l va avea Inteligenta Artifici ...
-
Copernicus vine cu o profeție teribilă pentru România: Țara noastră va fi lovită de fenomene extreme și clima se va schimba radical
Conform noilor date Copernicus, 2025 a fost al treilea cel mai cald an inregistrat in Europa, martie stabilind un record ...
-
Un nou studiu susține că inteligența artificială dezvoltată în prezent se va lovi de un zid matematic
S-ar putea ca așa-zișii „agenți AI" pe care companiile din domeniul inteligenței artificiale pariaza miliarde de d ...
-
Noua șefă MI6 impune o zonă mai agresivă de acțiune, care ar putea merge până la operațiuni psihologice sau chiar stimularea panicii
Noua directoare a serviciului britanic de informații externe, Secret Intelligence Service (MI6), semnaleaza o schimbare ...
-
Cine este „Amelia", eleva virtuală care a devenit vedetă a extremismului online
Fenomenul ridica semne de intrebare privind raspandirea urii și manipularea digitala. „Amelia" este un avatar AI. ...
-
Experimentul care tâmpește: cum e să trăiești dacă temperatura din casă ar fi de 10 grade
Jurnalistul BBC James Gallagher a participat la un experiment pentru a ințelege cum reacționeaza corpul cand este expus ...
-
Ai simțit și tu vibrația fantomă? Știința explică misterul vibrațiilor inexistente ale telefonului mobil
Probabil ai simțit și tu acel tremur scurt in buzunar care te-a facut sa crezi ca ai primit un mesaj, doar ca sa descope ...
-
Cei mai bogați 12 miliardari ai planetei au o avere cât 4 miliarde de oameni din cei mai săraci
Într-un raport publicat in deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos, Oxfam a aratat ca averea miliardari ...
-
Adio șoferi șmecheri și dat la o parte cu flash-uri: 400 de camere radar pe autostrăzi. Când vor fi funcționale și cat de mari vor fi amenzile pentru "bombardierii" șoselelor
Traficul de mare viteza din Romania urmeaza sa fie supravegheat continuu. Autoritațile pregatesc implementarea unui ampl ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu