Teoria "Dunsworth": S-a găsit răspunsul la întrebarea - de ce ne naștem atât de incapabili?

Postat la: 21.07.2026 |

Dintre toate mamiferele, și chiar și între primate, oamenii sunt printre puținii care se nasc extrem de imaturi din punct de vedere al dezvoltării. Alte animale sunt gata, de când ies la lumină, să-și urmărească mama și sursa de hrană. Oamenii sunt capabili doar să plângă pentru a fi găsiți de mama lor, dar nu pot să o urmeze, depinzând complet de ea pentru a fi purtați și ținuți în viață. Un cimpanzeu se naște cu un creier deja la 40% din mărimea lui adultă. Un bebeluș se situează la 25%.

O întrebare pusă de știință încă din anii '60 a fost: de ce ne naștem atât de incapabili? Inițial, argumentul oamenilor de știință a fost că, fiind bipezi din punct de vedere evolutiv, corpul nostru a avut nevoie de un pelvis strâmt pentru a putea alerga și merge ușor. În același timp, creierul uman este foarte mare încă de la naștere, iar capul, neavând cum să treacă printr-un pelvis atât de îngust, a făcut ca bebelușii să se nască cu mult înainte de a fi maturi neurologic. Acest argument a fost explicația de manual obstetric și de antropologie evoluționara până recent și poartă numele de dilema obstetrică originală (original obstetric dilemma) și a fost propus de antropologul Sherwood Washburn.

Cercetătorii au pus însă sub semnul întrebării dilema obstetrică originală. Șoldurile femeilor sunt foarte mobile și variază mult de la o persoană la alta, iar o distanță mai mare între șolduri nu ar fi îngreunat atât de tare mersul sau alergatul pe cât s-ar crede. În plus, mulți bebeluși au capete de mărimi foarte variabile și, deși unele mici căpățâni sunt foarte mari, se nasc fără probleme pe cale vaginală. În final, oamenii nu sunt singurele primate cu capete atât de mari.

Așa că, în jurul anului 2012, antropologa Holly Dunsworth și colegii ei au propus o altă ipoteză, legată de nevoile energetice ale gestației și creșterii copilului. Ați văzut vreodată femei însărcinate care, în ultimele zile, se simt de parcă ar avea o sută de ani? Corpul deja duce greu nevoile a două persoane (sau chiar mai multe), darămite să mai reziste încă un an, până când copilul ar deveni matur neurologic ca să o poată urma. Chiar și o săptămână, două în plus, atât cât variază firesc o sarcină, e greu de suportat.

Ipoteza lui Dunsworth - energetics of gestation and growth - este că resursele energetice sau metabolice ale mamei ajung la capacitate maximă în jurul săptămânii 40. Creierul copilului din pântec e "vinovatul", căci are nevoie de foarte multă energie. Corpul face tot ce poate și e "turat" la maximum: inima bate cât mai tare, respirația se accelerează, volumul de sânge crește cu aproape 50%, iar rinichii și placenta sunt puși la treabă. Un nou-născut are un creier care reprezintă doar 13% din greutatea corpului, dar care consumă până la 60% din energia zilnică a organismului.

La sfârșitul sarcinii, energia depusă de femeie ajunge să fie de două ori mai mare decât rata ei metabolică de bază. Dincolo de acest punct, devine periculos ca sarcina să continue. E puțin ca separarea etajelor unei rachete: mama nu abandonează misiunea, doar predă ștafeta chiar în momentul în care combustibilul ei intern nu mai ajunge, iar restul drumului se face cu resurse din exterior. Atleții de înaltă anduranță au un plafon de cost energetic la 2,1 din rata metabolică de bază.

Pentru ca un copil să atingă aceeași maturitate neurologică pe care o are un cimpanzeu la naștere, sarcina ar trebui să dureze 18 până la 21 de luni — mai lungă decât a girafelor, rinocerilor sau cașaloților (15 luni), aproape cât a elefanților (22 luni).

În acele luni în plus, creierul copilului ar continua explozia de creștere pe care o are acum in primul an de viață: la naștere cântărește în jur de 370 de grame, iar la 18 luni trece de 1 kg. Copiii așa de mici au o viteză de dezvoltare a creierului fulminantă, ceva ce nu se va mai repeta aproape niciodată în restul vieții lor. Nevoile energetice ale unui creier care se dezvoltă atât de rapid sunt însă transferate în afara pântecului.

În țările occidentale s-a conturat conceptul celui de-al patrulea trimestru (fourth trimester), în care, deși nevoile copilului sunt maxime și el trebuie să rămână aproape de mama lui, aceasta își poate reface resursele energetice și poate fi ajutată de comunitate să se odihnească și să-și crească familia.

În realitate, adevărul e probabil undeva la mijloc: teoria energetică are foarte mult sens, dar există și limite mecanice, evolutive, care contribuie la nașterea relativ prematură a copiilor. Un efect secundar interesant e că oamenii au una dintre cele mai lungi copilării dintre mamifere. Copiii se nasc mai mici, deci mai în siguranță, iar creierul câștigă astfel timp să se dezvolte în comunitate și societate.

Prin expunerea la limbile vorbite, la fețele familiei și ale celor din jur, cultura și interacțiunea socială ne ajută să învățăm foarte multe lucruri și să ne bazăm pe aceste învățături, nu numai pe instinct.