Noaptea creierului la Spitalul de plămâni din Călăraşi!
Postat la: 05.12.2022 |
La spitalul de Pneumoftiziologie din Călăraşi, a avut loc un episod care ar fi trebuit să semene mult cu una dintre infracţiunile comise de Traian Băsescu pe vremea când era primar al Capitalei. Respectiv, Băsescu în calitate de primar, şi-a apobat lui, cetăţeanului Băsescu, o locuinţă. Este vorba despre scandalul cu casa din Mihăileanu, dosarul rămânând în coadă de peşte, deşi faptele sunt cât se poate de clare. Băsescu a semnat în calitate de primar, că este de acord să-şi dea o casă mare şi frumoasă, într-un cartier select al Bucureştiului, lui însuşi. Aşa că la predare, din partea Primăriei Bucureşti apare semnătura lui Traian Băsescu, iar la primirea imobilului, apare tot semnătura lui Traian Băsescu, în calitate de locuitor al Capitalei.
Doar că la Călăraşi, nu s-a întâmplat aşa, medicul primar Spiridon Dumitrescu, fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Călăraşi, a refuzat să-şi semneze pentru el, prelungirea contractului de muncă. De altfel, în sesizarea pe care medicul a adresat-o Ministerului Sănătăţii, acesta arată: „Pe fondul unor imixtiuni grosolane în actul de management al spitalului, una dintre ele fiind cea că preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi nu a respectat Ordinul de ministru privind organizarea de examene pentru angajaţi în timpul pandemiei, în data de 6 iunie 2022 mi-am dat demisia din funcţia de manager de spital."
Medicul primar Spiridon Dumitrescu, nu a dorit însă să părăsească spitalul, ci a vrut să lucreze în continuare ca medic în secţie. Iniţial i s-a aprobat acest lucru de către noul manager, numit de şeful Consiliului Judeţean Călăraşi. După două luni de zile, surpriză. Medicul primar Dumitrescu este anunţat că nu mai poate lucra nici ca medic. Pentru că a împlinit 65 de ani şi trebuie să iasă la pensie. Asta în condiţiile în care legea stabileşte că medicii pot lucra până la vârsta de 67 de ani. Mai mult, în Călăraşi există un deficit de medici cu această specialitate. La policlinică este unul singur, în loc de trei, iar în spital, cinci în loc de şase.
Înlăturarea doctorului Spiridon Dumitrescu s-a făcut pe un motiv hilar. Acela că nu a adresat managerului unităţii medicale, o cerere de reactivare a contractului său de medic cu spitalul, contract datând din anul 2005 şi suspendat, conform legii, pe perioada manageriatului, când a intervenit noul contract de manager. Această nebunie este de altfel subliniată şi de medic în sesizarea adresată Ministerului Sănătăţii: „Absurdul acestei situaţii este că au considerat că eu ca medic, nu mi-am cerut mie ca manager să continui să lucrez până la 67 de ani, iar eu ca manager nu mi-am aprobat mie ca medic să continui activitatea". Să recunoaştem, deşi este vorba despre un spital de plămâni, speţa este de competenţa unui spital de altă specialitate. Cu obiectul muncii ceva mai sus de plămâni.
De ce a trebuit de fapt să fie înlăturat managerul Spiridon Dumitrescu
Povestea cu faptul că nu şi-a aprobat sieşi, în calitate de manager, reactivarea contractului lui în calitate de medic este, desigur, de noaptea minţii. Şi în nici un caz nu poate fi motivul real pentru care medicul trebuia înlăturat din funcţia de manager. Şi nici nu este. Motivul este cu totul altul. Banii. Să o luăm cu începutul.
În aproape toate judeţele ţării, spitalele, mai ales cele judeţene, sunt canalele prin care se scurg cei mai mulţi bani din fondurile consiliilor judeţene. De la angajări fictive, la medicamente sau servicii supraevaluate, nimic nu lipseşte din acest veritabil arsenal de jumulire a bugetului statului, până la urmă, pentru că aceste consilii judeţee, în afară de dările pe care le primesc de la locuitorii unităţii teritoriale respective, mai primesc bani şi de la bugetul centralizat.
Încredinţarea directă, mama sifonării banilor
La un anumit interval de timp, în funcţie de profilul spitalului (de regulă acest ciclu este de 4 ani), spitalele, chiar dacă sunt de stat, trebuie să se acrediteze. Organismul care le acreditează este Autoritatea Naţională de Management a Calităţii Serviciilor Spitaliceşti (ANMCS). Pentru acreditare, acest organism de stat cere nişte evaluări. Aşa au înflorit şi în acest domeniu tot felul de firme de consultanţă. Unele dintere ele, până să li se încredinţeze astfel de contracte, nici nu aveau vreo legătură cu medicina.
La Spitalul de Pneumoftiziologie din Călăraşi, o firmă de consultanţă a făcut, în luna mai a acestui an, o ofertă de astfel de audit, în valoare totală de 50.000 de lei. Oferta a fost primită la spital. Există dovezi în acest sens. Nu s-a semnat nimic însă. În luna iulie, medicul Spiridon Dumitrescu pleacă din funcţia de manager al spitalului. Iar noul manager vine cu propria iniţiativă în domeniul acreditării. Ignoră prima ofertă din mai, cu oferta în valoare totală de 50.000 lei şi impune o nouă firmă. Oferta acesteia este formulată şmechereşte: 18.000 de lei plus tva, pe timp de cinci luni.
La prima vedere, desigur că a doua ofertă este mai avantajoasă. 50.000 fiind mult mai scump decât 18.000. Numai că, la prima ofertă, suma era în total, iar la cea de-a doua, 18.000 este pe fiecare lună. Ceea ce de fapt înseamnă, în cinci luni 107.100. La care se mai adaugă, formulată tot şmechereşte, o sumă de 42.220 lei. Facând totalul, ajungem la 152.300 de lei, ceea ce este cam de trei ori mai mult decât prima ofertă.
De aceea trebuia înlăturat medicul primar Spiridon Dumitrescu din funcţia de manager, dar şi din cea de medic, în ciuda deficitului de personal calificat. Trebuia, pur şi simplu să dispară din spital. Firma impusă de noul manager, nu a venit din neant. Este a unei foste colaboratoare de la Olteniţa a actualului manager. Şi uite aşa se sifonează banii pentru sănătatea călărăşenilor. Pe nimic.
Cine este medicul care nu mai are loc în spitalul călărăşan
Dincolo de lipsa de doctori pneumologi din Călăraşi, medicul primar Spiridon Dumitrescu nu este un profesionist oarecare. În Ordinul de ministru nr. 2173/12.07.2022, medicul figurează ca făcând parte, la nivel naţional, din Subcomisia pentru asigurarea controlului tuberculozei, din cadrul Ministerului Sănătăţii, ordin semnat de către ministrul Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila.
La rândul lor, medicii din spitalul călărăşea, au adresat un memoriu în care susţin că activitatea medicului primar Dumitrescu este indispensabilă pentru buna funcţionare a secţiei. De asemenea, medicul Spiridon Dumitrescu este şi cetăţean de onoare al municipiului Călăraşi, „în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru întreaga activitate depusă în interesul comunităţii", după cum scrie pe diplomă. De astă dată însă, interesul comunităţii nu mai coincide cu interesul lui Vasile Iliuţă, preşdintele CJ Călăraşi, cel care l-a și impus pe noul manager.
Sorin Ovidiu Bălan
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu