Scandalul măștilor falsificate îl lovește pe cancelarul austriac Kurz: Firma sa de casă a vândut "Made in China" pe post de "Made in Austria"
Postat la: 05.03.2021 |
Principalul producător austriac de măşti FFP2, apropiat de cancelarul Sebastian Kurz, care a generalizat utilizarea lor, este suspectat că a vândut exemplare venite din China sub eticheta "Made in Austria" folosindu-se muncă fără forme legale, relatează AFP, citat de Agerpres. Unul dintre cei trei membri ai consiliului de administraţie al Palmers este căsătorit, conform presei, cu şefa de cabinet a cancelarului conservator Sebastian Kurz, transmite Ziarul Românesc de la Viena.
"Măşti FFP2 produse în străinătate ar fi fost recondiţionate (...) şi vândute ca mărci confecţionate în Austria, la un preţ mai ridicat", a anunţat miercuri parchetul, care a desfăşurat două percheziţii în două locaţii diferite ale companiei, fără a preciza numele firmei. "Persoane fără înregistrarea necesară la serviciile de securitate socială ar fi fost angajate" pentru a duce la final această sarcină, a adăugat instituţia (WKStA) într-un comunicat. Contactat de presa austriacă, grupul în chestiune, Hygiene Austria, "a respins cu fermitate" acuzaţiile care i se aduc. Conform agenţiei de presă APA, măştile incriminate sunt de origine chineză.
Fondată în aprilie 2020 de două branduri bine instalate în peisajul industrial al ţării, Lenzing şi Palmers, această companie de producţie precizează pe pagina sa de internet că produce 12 milioane de măşti FFP2 pe lună. De asemenea, unul dintre cei trei membri ai consiliului de administraţie al Palmers este căsătorit, conform presei, cu şefa de cabinet a cancelarului conservator Sebastian Kurz. Cu ocazia inaugurării centrului de producţie al Hygiene Austria, Kurz a mulţumit Palmers şi Lenzing pentru crearea de locuri de muncă ce ar permite să se ajungă la o suveranitate austriacă asupra acestui sector devenit strategic.
La sfârşitul lunii ianuarie, Austria a fost una dintre primele ţări din lume care a făcut obligatorie purtarea măştii FFP2 în mijloacele de transport public, în locurile de prestare de servicii, în şcoli şi în magazine. Opoziţia liberală a denunţat "absenţa procedurilor de licitaţie corespunzătoare" privind producţia masivă de măşti în Austria, în timp ce extrema-dreaptă a cerut precizări asupra numărului de măşti achiziţionate de stat de la compania în chestiune.
Acest nou caz survine în contextul în care cancelarul Sebastian Kurz este deja sub presiune, după o percheziţie la domiciliul ministrului de finanţe într-o afacere de finanţare politică presupus ocultă. Kurz a provocat indignarea magistraţilor declarând că au existat "atât de multe erori profesionale" în cadrul parchetului, încât este nevoie "să îi fie aduse schimbări de urgenţă".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Licitație trucată la Institutul Clinic Fundeni de Alexandru Rogobete: aproape 300 de milioane de euro deturnate pentru Maricel Păcuraru
Fostul ministru al Sanatații, Alexandru Florian Rogobete, a acționat ca o unealta a gruparii criminale patronate de Mari ...
-
Operațiunea SAPE și manevrele de culise la Ministerul Energiei: Controlul politic asupra unei companii strategice din energie și ce miza fuziunii cu Electrocentrale Grup
În culisele Ministerului Energiei se desfașoara, in aceste saptamani, una dintre cele mai sensibile și controversa ...
-
Ritualuri secrete: Tehnologia antică a transferului demonic. Sunt liderii mondiali posedați?
Vaticanul tocmai a declarat o stare de urgența globala. Tucker Carlson l-a numit pe președinte „Anticristul". O is ...
-
La centrala de la Cernavodă oare s-au gândit olimpicii și generalii sau trebuie să le explice cineva?!
Avem doua incidente deja, unul la Galați, celalalt la Constanța, la o distanța de doar cateva zile intre ele. În t ...
-
Cazul Digi-SAFE devine tot mai bizar: SRI își nuanțează poziția, dar totul s-a derulat sub umbrela Cancelariei lui Bolojan
Serviciul Roman de Informații (SRI) a revenit, vineri, cu noi precizari despre contractul de 196 milioane euro atribuit ...
-
Lista miniștrilor lui Nicușor Dan din viitorul guvern Tomac. Pe cine a impus seful statului în portofoliile de la Palatul Victoria
Președintele Nicușor Dan a anunțat, in aceasta seara, la ora 18:00, numele lui Eugen Tomac drept viitor premier, iar num ...
-
Șeful Consiliului de Supraveghere de la Hidroelectrica, suspendat. Este judecat într-un dosar DNA, iar următorul pas depinde de Ilie Bolojan
Adunarea Generala a Acționarilor Hidroelectrica a decis suspendarea lui Silviu Razvan Avram din funcția de președinte al ...
-
Atac "sub steag fals: "AI a decis că explozia dronei care a cazut pe blocul din Galați s-a produs cu cateva sute de grame de TNT si nu cu zeci de kg cum a anuntat MApN
Initial, in informarile de la MApN s-a spus ca nu se stie incarcatura exacta a dronei care a lovit la etajul superior al ...
-
Cum au transformat companiile private vizele pentru Europa într-o afacere de miliarde
Obținerea unei vize pentru UE a devenit, pentru milioane de oameni din intreaga lume, un proces tot mai scump și mai dep ...
-
Emil Constantinescu dezvăluie că a fost la un pas să fie asasinat de un om de încredere al lui Iliescu. Cine a oprit „execuția"
Fostul președinte al Romaniei Emil Constantinescu a vorbit intr-un interviu acordat recent despre un eveniment din 1999, ...
-
Nicușor Dan va fi "consultat strategic" și asistat în relațiile cu SUA în baza unui contract de 565.000 de dolari pe lună cu Eversheds Sutherland
Administrația Prezidențiala a anunțat luni ca a incheiat un contract de consultanța strategica și asistența in relațiile ...
-
Ciudata șpagă de la Bagdasar-Arseni: Pacientă condamnată după ce a dat bani unui medic neurochirurg. DNA anchetează un dosar uriaș de mită
O pacienta care a oferit 1.000 de lei unui medic neurochirurg de la Spitalul Clinic de Urgența „Bagdasar-Arseni" d ...
-
Strada Ba'al: Egregorul de la numărul 120 de pe Wall Street - Lucis Trust și mașinăria ocultă care transformă logo-urile în sigilii și „voințele mici" în Plan
Dr. Heather Lynn La porțile lumii financiare americane se afla un taur. Se afla langa Bowling Green, in Lower Manhattan, ...
-
Pandemia de Covid a fost o operațiune militară - Kennedy Jr: "Vaccinurile nu au fost dezvoltate de Moderna și Pfizer ci de subcontractanți din armată"
Autor: Shannon Joy Robert Kennedy Jr: "Vaccinurile nu au fost dezvoltate de Moderna și Pfizer. Ele au fost puse la punct ...
-
Donald Trump vrea sa puna în aplicare un plan vechi de aproape 100 de ani. O doctrină din 1930 dorea unirea Statelor Unite, Canadei, Mexicului și Groenlandei
O doctrina care dorea sa uneasca America de Nord intr-o singura națiune și sa-și extinda granițele pana la Canalul Panam ...
-
Fascinația înfricoșătoare a lui Putin pentru ocultism
Autor: Mark Hollingsworth Îmbracat cu o eșarfa lunga alba și pantaloni militari de culoare kaki, ținand in mana un ...
-
Distrugătorul pe care Planul îl așteaptă, 250 de dosare active ale FBI-ului și numele pe care Peter Thiel l-a văzut la Stanford
Autor: Dr. Heather Lynn Acest articol descrie mecanismele de recrutare ale unei rețele transnaționale care face in preze ...
-
Sebastian Ghiță e devoalat ca agent rusesc într-o ampla dezvaluire despre Maia Sandu și Călin Georgescu în contextul anulării alegerilor prezidențiale
Cu cateva zile in urma portalul FIP AM din Armenia a publicat o ampla investigație. O spargere masiva de comunicari și d ...
-
Clanul Cârpaci a cumpărat Palatul Marshall de sub nasul lui Dominic Fritz: Imobilul istoric s-a vândut cu 2.3 milioane de euro, printr-un terț
Mai știți povestea cu recuperam patrimoniul Timișoarei de la clanurile de romi, spusa cu atata emfaza de adminisrația co ...
-
De ce crede lumea despre Papa Negru de la Vatican și Nobilimea Neagră de la Roma că e de fapt la conducerea Imperiilor Occidentale
Mai ales in ultima vreme lumea pare ca are de a face din ce in ce mai mult cu teoriile conspiratiei. Se si spune in folc ...
-
Operațiune împotriva pornografiei infantile pe navele Disney Cruise: 28 de angajați arestați în urma unei acțiuni sub acoperire la San Diego
Între 23 și 27 aprilie 2026, agenții federali au urcat la bordul a opt nave de croaziera in San Diego și au reținu ...
-
O dezvăluire șocantă a unui expert în economie: "Salariul real al românilor este cu mult mai mic decât cel indicat oficial"
Salariul mediu net din Romania a ajuns in decembrie 2025 la 5.914 lei, insa aceasta suma nu reflecta realitatea pentru c ...
-
"Planul" și "Vițelul de Aur" - Cele Nouă Postulate de Bază ale Noului Grup al Servitorilor Lumii - "Guvernul spiritual interior al Planetei"
Autor: Dr. Heather Lynn „Omenirea nu urmeaza un drum intamplator sau necunoscut. Exista un Plan." Aceasta est ...
-
Adevăratul Zelenski dezvăluit de fosta sa purtătoare de cuvânt: De la consum de droguri, la actorie politică și dorința de a continua un război devastator
Iulia Mendel, fosta purtatoare de cuvant a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acordat un interviu jurnalistul ...
-
Raport cu nereguli grave la RAR: firma care a primit peste 10 milioane de lei, în timp ce auditorii vorbesc despre contracte divizate și plăți fără drept
Un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor finalizat inainte de demisia fostului ministru al Trans ...
-
Guvernul Bolojan mai dă un "tun" de sute de milioane în dauna industriei locale: cum a fost ignorată oferta internă pentru prețuri duble din străinătate
În septembrie 2025, la capatul a doi ani de discutii cu Fortele Navale Romane, Damen Galati se angaja sa construia ...
-
Ilie Bolojan este anchetat oficial pentru intervențiile făcute asupra Hidroelectrica
Acțiunile prim-ministrului interimar și Ministru al Energiei, Ilie Bolojan, au devenit obiectul unei analize riguroase d ...
-
Un nou guru spiritualo-sexual: Cazul "vizionarului Reiki" acuzat de șapte cliente de agresiuni intime în timpul terapiilor: "În realitate sunt de ordinul zecilor!"
Poliția Capitalei anunța ca s-a sesizat din oficiu și a demarat verificari dupa apariția in spațiul public a informațiil ...
-
Biblia și inventarea istoriei Israelului care nu se regăsește în nicio dovadă arheologică. Personajele religioase nu au lăsat vreo urmă reală nicăieri
Autor: Aline de Diéguez 1. Nihil sine ratione Nimic nu este fara motiv. Acest principiu enunțat de Leibniz și pre ...
-
Ilegalitate gravă a Guvernului Bolojan - OUG adoptată de guvernul demis, deși inclusiv avizele interne spuneau că se încalcă legea
Un document transmis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene catre Ministerul Economiei și Secretariatul Gen ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu