Traseul pe care se fuge de război. Cum a devenit România noul "El Dorado" al ucrainenilor

• Tweet

În lipsă cruntă de oameni pe Frontul de Est, unde armata sa se retrage în fața atacurilor rusești, Kievul a adoptat în luna mai o lege a mobilizării pentru a reînnoi rândurile. Nemaifiindu-le permis să părăsească țara, mii de bărbați cu vârsta de înrolare au încercat să traverseze Tisa în vestul țării, uneori cu prețul vieții.

„La fiecare 24 de ore, vedem pe câte unul care încearcă să traverseze", spune Oleg Selezniov, mângâindu-și câinele din rasa Malinois din brigada canină, în apropierea satului de graniță Velili Bicikiv. Acest polițist de frontieră în vârstă de 32 de ani, care cunoaște râul Tisa ca pe propriile buzunare, știe că încercările de traversare pot fi extrem de periculoase, mai ales noaptea. „I-am salvat pe mulți care credeau că traversarea va fi ușoară".

De-a lungul râurilor care străbat regiunea sălbatică și muntoasă a Transcarpatiei, grănicerii nu se zgârcesc cu mijloacele de a-i opri pe fugari: drone de supraveghere cu termoviziune, turnuri de veghe, santinele postate permanent la afluenți... Puncte de control mobile traversează, de asemenea, regiunea pentru a verifica actele militare ale bărbaților, pentru a-i mobiliza pe cei care nu se conformează și pentru a-i identifica pe cei care încearcă să evadeze.

Puțini oameni trec frontiera cu succes, asigură grănicerii ucraineni. Și, potrivit acestora, cel puțin 39 de persoane și-au pierdut viața în aceste încercări. Totuși, pe de altă parte, poliția de frontieră română spune că a înregistrat aproape 15.000 de treceri ilegale de la începutul războiului și până azi. Pentru că Oleg și echipa lui urmăresc indivizi care cunosc zona la fel de bine ca ei. „Călăuzele sunt adesea foști contrabandiști", observă bărbatul, care lucrează în regiune de la vârsta de 18 ani. „Ei folosesc aceleași rute, aceleași mijloace."

Traficul de țigări și alcool abundă în pădurile din Transcarpatia, poroasa graniță dintre Ucraina, România și Ungaria. Deși malurile Tisei sunt acum un No man's land protejat de sute de kilometri de sârmă ghimpată, contrabandiştii se bazează pe o reţea de contacte pentru a localiza grănicerii. „Folosim și localnici, avem informatorii noștri", replică Oleg. „Ei ne urmăresc, noi îi urmărim... dar ajungem să-i suspectăm pe toți."

Pe străzile din Veliki Bicikiv, vile opulente și kitsch se aliniază de-a lungul drumului care formează granița. Aici nu este neobișnuit să dai peste mașini cu numere de înmatriculare românești sau maghiare. „Zvonurile spun că există țigări de contrabandă ascunse în fiecare garaj", ne spune unul dintre gardieni. Pentru contrabandiști, activitatea de călăuză este „mai profitabilă și mai puțin riscantă decât traficul de țigări".

Prețul mediu de trecut granița? 15.000 de dolari, potrivit lui Oleg. Totuși, în parcarea unui mic supermarket din Veliki Bicikiv, un munte de paleți permite sărirea sârmei ghimpate fără nicio pază. 50 de kilometri mai încolo, Vasil, în vârstă de 58 de ani, stă pe o bancă, la umbra gării din Rakiv. Are barbă, o pălărie de pânză fixată pe cap, e în așteptare de clienți. „Îi aduc pe băieți pe pod cu mașina mea, ei trec, le fac cu mâna și nu ne mai cunoaștem", ne spune acest fost traficant de țigări.

Vasil se laudă că are „patru până la cinci clienți pe zi". La câțiva metri de el, doi acoliți stau la pândă într-o mașină neagră cu geamuri fumurii. „Este mai bine să treci duminica", crede el. „În România, paznicii sunt deja beți." Se laudă că cunoaște fiecare colț al regiunii, dar și... poliția, al cărei 4x4 este parcat la câțiva metri mai încolo. „Le dau mită o dată pe lună și atât, ei au treaba lor, eu o am pe a mea", spune el zâmbind.

Pe telefonul său, gardianul Oleg ne arată o fotografie cu un bărbat arestat de brigada sa, plinuț, cu un colac în formă de flamingo roz. „Călăuzele nu sunt aici ca să ajute", explică el, cu ochii pierduți în depărtare. „De îndată ce își primesc banii, oamenii sunt pe riscul lor. Vesta de salvare nu este inclusă în prețul traversării graniței. Exploatându-le frica, călăuzele le cer clienţilor să-şi arunce cartelele SIM sau chiar îi conving să-şi lase banii la hotel, pe care îi vor fura tot ei apoi. „Sincer, este mai bine să mori pe front decât să ajungi pe fundul Tisei", rezumă Oleg.