America n-a mai câștigat un război de foarte mult timp!
Postat la: 29.08.2021 |
Vorbim aici despre accepțiunea clasică a unui război, aia în care o armată organizată și numeroasă este deplasată pentru a înfrunta un inamic pe măsură. Nu bombardamente asupra unor țări neputincioase, cum ar fi Iugoslavia, Irak etc., nu războaie asimetrice, nici războaie duse prin terți ș.a.m.d.
În fapt, se poate spune fără dubiu că America nu a mai câștigat un război în luptă directă de la al Doilea Război Mondial. Două mari evenimente de acest tip s-au mai petrecut de atunci - războiul din Vietnam, despre care nu are sens să vorbim și, anterior, cel din Coreea, care s-a încheiat în cel mai bun caz cu un armistițiu. În realitate, însă, el a fost pierdut de americani și forțele susținute de ei, din moment ce scopul său a fost controlul asupra întregii peninsule coreene.
Cât despre momentul actual, deși probabil că există tendința de a fi văzut ca fiind ceva separat, ceva ce a început, în cel mai rău caz, în 2001, el nu este altceva decât ecoul nefericit al operațiunii Desert Storm din anii 90. Tot ce s-a petrecut de atunci pe scena respectivă a lumii se înscrie în seria de evenimente generate de războiul primordial care a ieșit din mintea bătrânului Bush și care, într-un fel sau altul, le-a influențat pe cele de după ele.
Moment în care se pune întrebarea: de ce nu au mai câștigat americanii niciun război din 1946? Pentru că nu pot? Nu, bineînțeles că pot, deși asta e și în funcție de inamic, după cum o arată exemplul războiului din Coreea. Problema este alta, și anume că moralmente vorbind, toate războaiele de după WWII au fost, să spunem așa, „incorecte", cu alte cuvinte nejustificabile din punct de vedere al unui principiu superior, cum ar fi nimicirea răului suprem, sau sprijinirea celui mai slab etc. O acțiune militară de amploare care să fie dincolo de dubii, în care motivația „pozitivă" să depășească suficient de mult urâciunea în sine a războiului încât să apară ca fiind intrinsecă și publicul să spună, „da, bă, ăia au dreptate".
Dar poate fi un război corect, sau drept, sau justificabil? se vor întreba, pe bună dreptate, unii. Asta e o discuție complicată și e greu de dat un răspuns. Recomand spre lectură un interviu excelent din Dilema Veche, din 2016, cu Jeff McMahan, profesor de filozofie la Universitatea din Oxford, unde omul răspunde aplicat la această întrebare. Poate fi găsit pe net.
Revenind la discuție și privind din perspectiva unui arc de timp mai larg, se poate remarca de altfel cum motivele îndoielnice care au dus la intervențiile din Irak, Siria, Libia, Afganistan, au debutat la finalul unei alte confruntări câștigate de americani și lumea susținută de ei - Războiul Rece. Un conflict, însă, tranșat fără luptă directă, ceea ce face ca, de fapt, cum spuneam mai sus, WWII să fie singurul război câștigat pe bune de americani în ultimii aproape 80 de ani. Pare, cu alte cuvinte, că tot ce a fost corect, sau justificabil, în gândirea politică de peste Ocean, s-a încheiat în 1990, iar în cea militară - cu mult timp înainte.
Luca Dinulescu
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
-
Vaticanul își întărește rândurile de exorciști
Vaticanul iși intarește slujirea de exorcizare. Faptul e real și verificabil. Restul, partea cu apocalipsa iminenta, e i ...
-
Micul Goe de la Cotroceni s-a auto-identificat drept șef al sistemului!
Turnurile Babel pe care le construim mereu, constant, irațional, impinși de Zeitgeist-ul malefic al unor epoci blestemat ...
-
Nicio șansă ca PSD să formeze un cabinet condus de Grindeanu
Nu poți sa-l condamni pe Grindeanu la locul de munca dupa ce este autorul distrugerii coaliției și rasturnarii guvernulu ...
-
Ordinea mondială post americană se naște la obârșia lumii
La Versailles, in holul oglinzilor in care se pot vedea cu ochii minții imaginile maririi și decaderii monarhiei francez ...
-
Despre dosarul Nordis, la timpul său…
Dosarul penal de la DIICOT, deschis la cererea a nu mai puțin de 300 de pagubiți, contra acționarilor, managerilor și so ...
-
Ipocrizie fără margini. Dai vot unui pesedist, dar acum două zile ai blocat un liberal
Sancționați pentru pact de guvernare cu social-democratii deoarece țara avea și are nevoie urgent de un Guvern, iar noi ...
-
Culisele formării partidului prezidențial al lui Nicușor Dan
Eminența cenușie a crearii facțiunii conservatoare din PNL nu este Hubert Thuma, ci Catalin Predoiu. El este cel care a ...
-
Lui Nicușor Dan nu i s-a permis să aibă "Guvernul Meu"!
Daca vreți sa pricepeți cumva, cat de cat, ce se intampla in Romania, nu uitați niciun moment ca traim in SECURISTAN, ia ...
-
PUTIN S-A SĂTURAT! – Aviz României: Ursul a rupt lanțul!
Consilierul pe probleme de politica externa al lui Putin, Iuri Ușakov, a facut o declarație exploziva: Citat de TASS, el ...
-
Mare grijă, oameni buni!
OMENIREA: OMG, AI este atat de deștept, nu mai putem deosebi o poza creata de el de una reala, o sa preia puterea mondia ...
-
De ce PNL nu trebuie să devină sluga USR
Ar fi culmea ca azi, la Congres, colegii mei sa inlocuiasca și sageata noastra liberala cu o trotineta și eventual un ru ...
-
Bolojan va fi aruncat în ghearele DNA
Armele politice cu care lupta zmeul impotriva lui Bolojan sunt soft. N-au avut aproape niciun efect. Urmeaza jalonul 2: ...
-
Îți place sala, riști să-ți bați nevasta!
Am pierdut ceva timp și am citit ceva studiu despre masculinitatea toxica in randurile tinerilor romani. Și am aflat așa ...
-
ERA JIGODIEI NUCLEARE
Spre incantarea lui alde Macron, Merz, Starmer și a neoconilor belicoși din America, Donald Trump și-a pus semnatura pe ...
-
Dilema AUR. Forțează mâna lui Nicușor Dan spre a intra la guvernare sau chiar joacă partida soroșistă?!
În cursul zilei de ieri, au fost doua momente, binevenite, dupa parerea mea, in urma carora atitudinea asta ciudat ...
-
Crapă hârdăul PNL. Prin gaură s-a prelins toxina Predoiu
Este foarte bine ca a inceput sa crape PNL exact pe falia Predoiu, prin mijlocul caracterului sau semeț și suplu, pliat ...
-
Ticăloșie - da, tâmpenie - ba!
În clipa de fața am o singura certitudine: Nicușor Dan nu e prost. O dovedesc nu doar olimpiadele la matematica, c ...
-
Știința guvernanței cibernetice va rescrie regulile competiției corporative în Europa
Despre apariția Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), in urma cu opt ani (2018), se poate aprecia ca ...
-
Minciuni, minciuni, minciuni…
Asta ni se ofera și azi pe scena politica aproape din toate parțile. Cum poți sa le depistezi? Trebuie neaparat sa citeș ...
-
Preluare ostilă, da. Dar invers. Soroșiștii sunt cei care preiau PNL, pentru viitoarele alegeri
Pentru ca odata ce a ramas fara Nicușor Dan, Partida Soroșista e disperata sa-și asigure un nou exponent. Un vehicul pen ...
-
Veștea proastă: A înviat Baba Vanga la Cotroceni!
Cea mai proasta veste pentru noi, Romanii de rand, e ca și guvernul Veștea e pus de Statul Paralel, ce a uzurpat Statul ...
-
Nicușor Dan, lovitură de baros cu Veștea, în capul lui Bolojan. De ce PNL e-n poziție de șah-mat!
9 dimineața, duminica de 14 iunie, cu cateva ore inainte de expirarea termenului pana la care Eugen Tomac trebuia sa se ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu