Azilul capitalismului din Apulia
Postat la: 20.06.2024 |
După ce marii lideri ai planetei democratice s-au întâlnit într-un cătun din Elveția - să dea o bifă imperativei chemări a eroului Zele-Vogue la Opera bufă, numită Summitul Păcii, fără ca odiosului Putin să-i cadă vreo mini-f(l)ocoasă din nas, ariegarda bogaților lumii și-a aranjat venirea în Apulia, așa cum se prezintă copiii la azil, cu flori, jucărele și sufertaș.
Recenta întâlnire a liderilor G 7 (cele mai puternice economii ale lumii), desfășurată într-o regiune dintre Marea Ionică și Mareea Egee, nu departe de Albania lui Kadare, a arătat ca o petrecere a bătrânilor uitați de soartă. Aflați pe un câmp aviatic, într-o ceremonie de prezentare a steagurilor, șefii de state și de guvern ai Japoniei, Marii Britanii, Franței, Germaniei se pregăteau de o fotografie de grup, când Joe Biden a luat-o la vale. Distrat de modul în care un parapantist își aduna parașuta, președintele SUA a pornit cătinel, cătinel, către misteriosul personaj, cu o privire abulică. Extrem de vigilentă cu înaltul oaspete, precum o îngrijitoare bună, Georgia Meloni a observat momentul de absență și de derariere. S-a dus după el și l-a adus de mână în sânul grupului! Tacticos, bătrânul de 81 de ani și-a pus ochelarii și a privit în cadru, cuminte, scrutând eternitatea, ca și cum ar fi fost ultima figură aevea.
La câteva zile înainte, Papa Francisc, venit într-un cărucior, a fost suprins de apropierea președintelui Joe Biden, care și-a aplecat capul, ciocnindu-se cu al înaltului Pontif. Au șoptit câteva cuvinte neinteligibile.
G7 seamănă cu un azil al bătrânilor decrepiți de soartă. Reuniunea nu mai are nimic din măreția de altădată.
Senectutea este egală înțelepciunii, dar nu toți neuronii îmbătrânesc în căsuțele lor, astfel încât să i se confere personajului senzația de vitalitate. Căzut tâmp în atâtea ecrane de telefoane, auditoriul realizează greu diferența dintre cerebral și decerebrat. Mulți văd întâmplări, dar puțini percep stări, asta e o consecință a minunatei lumi a gadgeturilor, făcute doar pentru dresaj, nu pentru companie de viață.
Pentru cei care nu scot rădăcina patrată din miezul istoriei și nu-și încep ziua hrănindu-se cu lozincile și narativele Minunatei Lumi Noi, degringolada G7 este radiograma perfectă a sfârșitului capitalismului.
Apulia e o stațiune cu un climat extrem de torid. Însăși etimologia urbei evocă semnificația latină a zonei: "a pluvia = fără apă." Apluvia, Apulia, tot un drac: Erzsi, Beszyi mindeg.
Capitalismul e mort demult, dar e ținut în brațe de niște avataruri numite: "democrație," "progres," "avuție," "prosperitate." Apuria e locul perfect al cimitirul principiilor moarte, odată cu dispariția valorilor capitaliste,după jihadul generic numit 9/11. Amăgiți de speranța că dărâmarea gemenelor nu a fost o conspirație, timp de două decenii am refuzat să credem ce vedeam cu ochii minții: sfârșitul capitalismului și începutul Minunatei lumi a Progresului fără aspiranți.
G6 a apărut într-un moment de maximă inflexiune a capitalismului, în anii '70, când Acordul de la Bretton Woods a căzut din cauza apariției crizei petrolului. Practic, sistemul internațional al unui curs fix de schimb valutar, folosind aurul ca standard universal, s-a prăbușit peste noapte.
Marile puteri și-au pus economiștii și banii la lucru, creând premisele resuscitării capitalismului.
G 7 a apărut prin aducerea Canadei în clubul marilor economii mondiale.
Pe vremea când ascultam Europa liberă, savuram cuvântul, care în imaginația noastră era sinonim cu prosperitatea. Mâncam ciocolată albă și praline, aduse din pachet din Germania, fără a ști că expeditorii făceau muncile de jos, alături de turci, în fabricile germane, ei fiind tot proletari, dar mai bine plătiți.
Potrivit lui Karl Marx, cioclul imperialismului economic, capitalismul va eșua când muncitorii vor deveni atât de „turbați" împotriva regulilor sociale, încât vor stârni revoluții. Din alt unghi de vedere, economistul Joseph Schumpeter, cel care a prezis rolul antreprenorilor și al interconectării intereselor lor, ca fundamente ale economiei de piață, că cea mai prosperă societate din istoria lumii, capitalismul, va muri, nu prin mizerie, ci prin lux.
După plecarea lui Elțîn de la Kremlin, Rusia a compus ceea ce se numea G8, dar războiul din Ucraina, a retrogradat-o.
Lecturând temele discuțiilor: AI-ul, egalitarismul african, lupta împotriva încălzirii globale, esențe seci din eprubetele de propagandă, îți dai seama că cei mai grei șapte lideri ai lumii și-au pierdut busola și trebuie internați la azil.
Apuria poate rămâne un spațiu generic pentru înmormântarea, cel puțin virtuală, a ultimelor rămășițe ale capitalismului. Și așa zombilicii nu mai dau doi bani pe proprietate, sunt gata să intre în ghetourile orașelor de cincisprezece minute și să se predea lui Big Brother, cu toată identitatea biologică, fiindcă - nu-i așa? - n-au nimic de ascuns.
Marius Ghilezan
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu