Bătălia pentru controlul strâmtorilor strategice

Postat la: 04.08.2024 |

Bătălia pentru controlul strâmtorilor strategice

De mai mulți ani se știa că un conflict intens în Orientul Apropiat riscă să se extindă în cercuri concentrice , cu riscuri enorme pentru stabilitatea planetară. În acest sens existau date extrem de detaliate prezentate de analiștii de risc ai unor servicii de informații.

Se indica acolo care sunt punctele de tensiune unde există stări de tensiune care pot să escaladeze în conflicte militare cu consecințe globale. Se știa, erau măsurate și consecințele. Și totuși, din rațiuni cel puțin ciudate, lucrurile au fost lăsate să ajungă în situația de acum, alimentând temerile legate de un război cel puțin regional cu o primă etapă care, după un atac al Israelului asupra Libanului, să vizeze sau să implice Iranul.

În acest context, sunt scoase de la sertar scenariile - unele sunt prezentate public - care implică planuri operaţionale extrem de ample pentru a face faţă unor foarte posibile situaţii conflictuale într-una sau în mai multe dintre punctele cele mai critice ale planetei: strâmtorile cu valoare strategică.

Cu o frecvenţă de-a dreptul neliniştitoare, sunt transmise public avertismente privind mişcări militare cu rol decisiv asupra echilibrului de securitate al planetei, aşa cum ar fi orice încercare sau reuşită de a prelua controlul sau/şi de a condiţiona cu mijloace militare circulaţia în zonele respective. Caz în care, foarte rapid, poate chiar instantaneu, ar intra în joc, de o parte sau alta a baricadei, toate statele a căror economie ar fi foarte grav afectată de o asemenea situaţie şi s-ar considera îndreptăţite să intervină, cu orice mijloace, asumându-şi orice nivel de intensitate a conflictului, singura sau în alianţe ad-hoc, pentru a răspunde la ceea ce va fi considerat ameninţare directă la securitatea naţională.

Aceasta ar fi harta clasică a zonelor în care conflicte de înaltă intensitate ar putea să afecteze, să schimbe sau chiar să distrugă liniile de comunicaii amritime și, ca atare, să ducă multe dintre economiile lumii în stare de pre-faliment:

Acestea sunt punctele care, odată atacate sau aflate sub ameninţare iminentă, justifică lansarea cu prioritate, în diverse cabinete militare, a unor pregătiri intense pentru a avea la îndemână planuri pentru orice tip de situaţie şi, totodată, trupe la îndemână pentru a fi proiectate la mare distanţă, în timp util şi, eventual, înainte ca adversarul să poată institui o blocadă eficace.

Patru dintre acestea ne interesează în imediat: Dardanelele aflate sub controlul Turciei în termenii Convenției de la Montreux plus, în acest moment, Strâmtoare Ormuz, Strâmtoarea Bab ea-Mandeb (acolo unde acționează rebel;ii Houthi) și, evident, Canalul de Suez.

Fiecare dintre el reprezintă puncte cheie pe liniile de transport şi care, din nefericire, pot fi blocate extrem de uşor prin scufundarea unor nave de mare capacitate, în câteva ore fiind oprit întreg traficul comercial şi militar, posibil a fi reluat cu costuri foarte mari materiale şi în condiţiile expunerii la un risc sever a vaselor care ar participa la asemenea operaţiuni ce pot dura, în cel mai bun caz, luni de zile. Şi asta nu este teorie.

Fiecare dintre aceste puncte strategice este sun amenințarea unei tehnici extrem de primitive de purtare a războiului: sepre exemplu, Strâmtoarea Ormuz poate fi blocată pe termen foarte lung doar prin scufundarea unui singur super-tanker exact în zona cea potrivită, ceea ce, la nevoie, iranienii ar putea face şi cu una din propriile lor nave. Pe de altă parte, este în creştere presiunea în ce priveşte Strâmtoarea Bab al-Mandeb, fiind absolut imposibil de estimat care este forţa reală de atac de care dispun rebelii Houthi din Yemen despre care se spune că deţin în rezervă un număr nedeterminat de rachete de croazieră şi drone de atac de provenienţă iraniană pentru a acţiona rapid şi a bloca strâmtoarea respectivă sau a ataca navele care ar mai îndrăzni să circule în zonă.

Economica mondială, deja afectată de consecințele conflictului din Ucraina, ar fi supusă unei presiuni enorme deoarece iată hărțile care vă spun de ce Canalul de Suez controlat de Egipt (țară membră în BRICS) este atât de importantă pentru stabilitatea comerțului și economiei mondiale:

Blocarea unei strâmtori strategice este deja o temă de studiu care depășștelogica proprie de răspuns imaginată de ofițerii de stat-major ai diferitelor armate deoare implicațiile politice și militare pot fi deja prezentate ca un casus belli care să implice super-puterile care, în niciun caz, nu-și pot imagina că le va fi restricționat accesul la zona de resurse - acestea chiar strategice pentru toat lumea - din Orientul Apropiat.

Deocamdată (oare pentru cât timp?) iranienii au btransmis mesajul că încurajează forțele proxy ale Hezbollah să trecă la stadiulo superior, adică să lovească adânc pe tritoriul Israelului și nu numai ținte militare, evoluție previzibilă semn al unui conflict care poate oricând exploda în toate direcțiile. Antrend, foare probabil, reacția unor țări din regiune, cea care și-a anunțat intențiile în acest sens fiind Turcia. De cealaltă parte, avem angajamenbtul SUA de a sprijini fără ezitare Israelul dacă țara se va afla sub amemnințare majoră de război.

Acestea sunt perspectivele imediate. Și sunt extrem de îngrijorătoare. Nu am niciun fel de explicație pentru liniștea, tăcerea și indiferența la nivelul reacțiilor publice a responsabililor noștri politici. Nu mai vorbesc despre militarii noștri, căci ar fi pierdere inutilă de timp.

Dar poate ar fi util să auzim dacă avem scenarii naționale de reacție, măcar la consecințele economice ale unui conflict care ar implica schimbări fundamentale inclusiv în ceea ce înseamnă capacitatea de aprovizionare a Europei fie și numai în domeniul energetic. Oare de ce tace toată lumea?

Cristian Unteanu

loading...
PUTETI CITI SI...

Bătălia pentru controlul strâmtorilor strategice

Postat la: 04.08.2024 |

0

De mai mulți ani se știa că un conflict intens în Orientul Apropiat riscă să se extindă în cercuri concentrice , cu riscuri enorme pentru stabilitatea planetară. În acest sens existau date extrem de detaliate prezentate de analiștii de risc ai unor servicii de informații.

Se indica acolo care sunt punctele de tensiune unde există stări de tensiune care pot să escaladeze în conflicte militare cu consecințe globale. Se știa, erau măsurate și consecințele. Și totuși, din rațiuni cel puțin ciudate, lucrurile au fost lăsate să ajungă în situația de acum, alimentând temerile legate de un război cel puțin regional cu o primă etapă care, după un atac al Israelului asupra Libanului, să vizeze sau să implice Iranul.

În acest context, sunt scoase de la sertar scenariile - unele sunt prezentate public - care implică planuri operaţionale extrem de ample pentru a face faţă unor foarte posibile situaţii conflictuale într-una sau în mai multe dintre punctele cele mai critice ale planetei: strâmtorile cu valoare strategică.

Cu o frecvenţă de-a dreptul neliniştitoare, sunt transmise public avertismente privind mişcări militare cu rol decisiv asupra echilibrului de securitate al planetei, aşa cum ar fi orice încercare sau reuşită de a prelua controlul sau/şi de a condiţiona cu mijloace militare circulaţia în zonele respective. Caz în care, foarte rapid, poate chiar instantaneu, ar intra în joc, de o parte sau alta a baricadei, toate statele a căror economie ar fi foarte grav afectată de o asemenea situaţie şi s-ar considera îndreptăţite să intervină, cu orice mijloace, asumându-şi orice nivel de intensitate a conflictului, singura sau în alianţe ad-hoc, pentru a răspunde la ceea ce va fi considerat ameninţare directă la securitatea naţională.

Aceasta ar fi harta clasică a zonelor în care conflicte de înaltă intensitate ar putea să afecteze, să schimbe sau chiar să distrugă liniile de comunicaii amritime și, ca atare, să ducă multe dintre economiile lumii în stare de pre-faliment:

Acestea sunt punctele care, odată atacate sau aflate sub ameninţare iminentă, justifică lansarea cu prioritate, în diverse cabinete militare, a unor pregătiri intense pentru a avea la îndemână planuri pentru orice tip de situaţie şi, totodată, trupe la îndemână pentru a fi proiectate la mare distanţă, în timp util şi, eventual, înainte ca adversarul să poată institui o blocadă eficace.

Patru dintre acestea ne interesează în imediat: Dardanelele aflate sub controlul Turciei în termenii Convenției de la Montreux plus, în acest moment, Strâmtoare Ormuz, Strâmtoarea Bab ea-Mandeb (acolo unde acționează rebel;ii Houthi) și, evident, Canalul de Suez.

Fiecare dintre el reprezintă puncte cheie pe liniile de transport şi care, din nefericire, pot fi blocate extrem de uşor prin scufundarea unor nave de mare capacitate, în câteva ore fiind oprit întreg traficul comercial şi militar, posibil a fi reluat cu costuri foarte mari materiale şi în condiţiile expunerii la un risc sever a vaselor care ar participa la asemenea operaţiuni ce pot dura, în cel mai bun caz, luni de zile. Şi asta nu este teorie.

Fiecare dintre aceste puncte strategice este sun amenințarea unei tehnici extrem de primitive de purtare a războiului: sepre exemplu, Strâmtoarea Ormuz poate fi blocată pe termen foarte lung doar prin scufundarea unui singur super-tanker exact în zona cea potrivită, ceea ce, la nevoie, iranienii ar putea face şi cu una din propriile lor nave. Pe de altă parte, este în creştere presiunea în ce priveşte Strâmtoarea Bab al-Mandeb, fiind absolut imposibil de estimat care este forţa reală de atac de care dispun rebelii Houthi din Yemen despre care se spune că deţin în rezervă un număr nedeterminat de rachete de croazieră şi drone de atac de provenienţă iraniană pentru a acţiona rapid şi a bloca strâmtoarea respectivă sau a ataca navele care ar mai îndrăzni să circule în zonă.

Economica mondială, deja afectată de consecințele conflictului din Ucraina, ar fi supusă unei presiuni enorme deoarece iată hărțile care vă spun de ce Canalul de Suez controlat de Egipt (țară membră în BRICS) este atât de importantă pentru stabilitatea comerțului și economiei mondiale:

Blocarea unei strâmtori strategice este deja o temă de studiu care depășștelogica proprie de răspuns imaginată de ofițerii de stat-major ai diferitelor armate deoare implicațiile politice și militare pot fi deja prezentate ca un casus belli care să implice super-puterile care, în niciun caz, nu-și pot imagina că le va fi restricționat accesul la zona de resurse - acestea chiar strategice pentru toat lumea - din Orientul Apropiat.

Deocamdată (oare pentru cât timp?) iranienii au btransmis mesajul că încurajează forțele proxy ale Hezbollah să trecă la stadiulo superior, adică să lovească adânc pe tritoriul Israelului și nu numai ținte militare, evoluție previzibilă semn al unui conflict care poate oricând exploda în toate direcțiile. Antrend, foare probabil, reacția unor țări din regiune, cea care și-a anunțat intențiile în acest sens fiind Turcia. De cealaltă parte, avem angajamenbtul SUA de a sprijini fără ezitare Israelul dacă țara se va afla sub amemnințare majoră de război.

Acestea sunt perspectivele imediate. Și sunt extrem de îngrijorătoare. Nu am niciun fel de explicație pentru liniștea, tăcerea și indiferența la nivelul reacțiilor publice a responsabililor noștri politici. Nu mai vorbesc despre militarii noștri, căci ar fi pierdere inutilă de timp.

Dar poate ar fi util să auzim dacă avem scenarii naționale de reacție, măcar la consecințele economice ale unui conflict care ar implica schimbări fundamentale inclusiv în ceea ce înseamnă capacitatea de aprovizionare a Europei fie și numai în domeniul energetic. Oare de ce tace toată lumea?

Cristian Unteanu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE