Când doamnele serioase se gândesc doar la aplauze, riscă să se facă de râs. Alina Mungiu și Oana Pellea
Postat la: 03.11.2022 |
Cele două doamne evocate în titlu s-au făcut de râs ieri în mod voluntar, fiind limpede că ele căutau doar aplauze pentru ceea ce au făcut sau zis.
Oana Pellea s-a filmat noaptea pe bancheta din spate a unui taxi ce-o ducea acasă de la teatru, apoi s-a declarat oripilată de faptul că șoferul se răcorea ascultând unul dintre discursurile lui Ceaușescu în care acesta decripta strategia Occidentului, pe care noi n-o pricepeam atunci, fiind confuzi și disperați de lipsa de libertate și frigul din case, dar care decriptare azi apare ca fiind valabilă, analizând ce s-a întâmplat în ultimele decenii sau ce trăim în prezent.
Actrița Oana Pellea știe că e așa, ea n-a făcut parte din categoria celor ce-au suferit în timpul dictaturii din pricina lipsurilor, talentul și faima tatălui ei i-a asigurat o existență lipsită de griji, dar a vrut aplauze în plus de la publicul ei de pe facebook, cu prețul eludării adevărului pe care l-am expus mai sus. S-a făcut de râs deci pentru categoria oamenilor ce gândesc și care îi apreciază talentul (mă număr și eu printre aceștia), deci a trecut ușor în categoria cabotinilor.
Alina Mungiu a fost invitata lui Ionuț Cristache și, printre altele, a făcut o radiografie corectă a felului în care Statul Paralel a distrus presa și societatea civilă, uitând în mod intenționat să explice contribuția ei certă la această distrugere programată. Dac-ar fi fost doar asta nu era mare problemă, sunt puțini cei care acționează public și cu partea de ''mea culpa'', pentru asta trebuie să ai resurse interioare pentru a fi corect, nu e cazul Alinei Mungiu.
Invitata de la EVZ i-a făcut însă un ''laudatio'' grețos Laurei Codruța Kovesi, prezentând-o ca pe un viitor președinte providențial pentru România, ce ne-ar rezolva și Schengen-ul și problemele de credibilitate internațională. Poate Mungiu chiar crede asta, însă din demonstrația ei, susținută prin prisma statutului ei de profesor validat internațional, lipsește faptul că Kovesi ar reuși asta tocmai pentru că este susținută în mod special de către Factorul Extern, deci ar acționa ca președinte pentru susținerea intereselor sponsorilor săi, în detrimentul celor naționale.
În plus, Mungiu n-a pomenit deloc despre marile greșeli din cariera lui Kovesi, rămase nedecontate și nepedepsite, și-a făcut asta tot pentru că dorește aplauze de la tefeliști, iar dac-ar fi fost corectă în expunere e clar că nu le-ar mai fi primit. S-a făcut și ea de râs pentru cei ce-i apreciază expertiza (și nu sunt puțini!), a trecut astfel în categoria minoră a propagandistelor.
Întâmplările cu cele două doamne ce cer aplauze anunță și faptul că s-a declanșat deja înrolarea pentru viitorul război intern din România, deci și celor două li s-a dat de înțeles că deviza va fi de tipul ''cine nu e cu noi, e împotriva noastră'', iar cei din categoria Pellea și Mungiu nu vor cu nici un chip să rămână pe dinafară. Și plătesc chiar prețul de a se face de râs, fiind șmechere au priceput că e condiție de recrutare.
Cozmin Gușă
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
-
Vaticanul își întărește rândurile de exorciști
Vaticanul iși intarește slujirea de exorcizare. Faptul e real și verificabil. Restul, partea cu apocalipsa iminenta, e i ...
-
Micul Goe de la Cotroceni s-a auto-identificat drept șef al sistemului!
Turnurile Babel pe care le construim mereu, constant, irațional, impinși de Zeitgeist-ul malefic al unor epoci blestemat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu