• Tweet

Recent, un jurnalist elvețian s-a lăudat că nu o cunoaște pe Victoria Nuland, fostă secretar de stat adjunct și fostă nr. 2 al Departamentului de Stat american responsabil pentru Europa și Eurasia, care și-a părăsit mandatul în primăvara trecută.

Avea dreptate pentru că a o cunoaște și a recunoaște pe Victoria Nuland ar fi însemnat să recunoască că ea a fost șeful loviturii de stat care l-a răsturnat pe președintele legitim ucrainean Viktor Ianukovici în februarie 2014 și că ea a fost autoarea celebrei fraze „La naiba UE!" ("Fuck the EU") când i s-a obiectat că europenii, care tocmai semnaseră un acord cu Ianukovici, ar fi putut să dezaprobe acest mod de a face lucrurile.

Așa că doamna Nuland, care a fost, alături de soțul ei Robert Kagan, muza neoconservatorilor anti-ruși și anti-chinezi timp de treizeci de ani, tocmai a făcut dezvăluiri interesante în interviul pe care l-a acordat săptămâna trecută jurnalistului exilat din opoziția rusă Mikhail Zygar, redactor-șef al canalului anti-Putin Dozhd.

La finalul interviului, pe un ton aproape jucăuș, de parcă ar fi fost o chestiune anecdotică, ea abordează problema discuțiilor care au avut loc la Istanbul între Rusia și Ucraina după începerea intervenției militare ruse, în martie și aprilie 2022. Fiindcă, ea încearcă mai întâi să discrediteze Rusia spunând că aceasta din urmă a vrut să manipuleze opinia publică susținând că s-a găsit un acord atunci când nu a fost cazul.

Apoi ea recunoaște că după câteva săptămâni, ucrainenii au cerut sfatul aliaților lor care au descoperit apoi că adevăratul obiectiv al lui Putin era ascuns într-o prevedere anexă a acordului care urmărea neutralitatea militară a Ucrainei prin reducerea numărului de soldați și reducerea echipamentului armatei sale. Atunci s-ar fi ridicat voci, atât la Kiev, cât și printre aliații săi, pentru a spune că acest acord nu este bun și că, prin urmare, ar trebui abandonat.

Acest mod de a prezenta lucrurile este interesant pentru că arată că în 2022 Occidentului nu i-a păsat deloc de pierderea teritoriilor, de distrugerea economică și de zeci de mii de morți ucraineni (și ruși bineînțeles), dar că îi interesa doar capacitatea Ucrainei să lupte împotriva ruşilor. Acest lucru confirmă ceea ce observatorii imparțiali ai acestui conflict știu de mult, că singurul lucru care a contat pentru americani și europeni a fost faptul că Ucraina a acționat ca armă de distrugere în masă a Rusiei. Și acest lucru dă credibilitate tezei conform căreia avansul NATO către Est după 1991 și oferta de aderare făcută Ucrainei în 2008 au avut un singur obiectiv: să încolțească Rusia și să o reducă la neputință, indiferent de cost.

Această dezvălurie vine după mărturisirile lui Naftali Bennet, fostul prim-ministru israelian, și ale deputatului ucrainean David Arakhamia, fost negociator la Istanbul, care au recunoscut că Kievul și Moscova erau foarte aproape de un acord și că doar lipsea aprobarea țărilor garante ale Ucraina, Marea Britanie și SUA (The Telegraph, 3 aprilie 2022, și Financial Times, 28 martie 2022). Teză confirmată de articolul din Foreign Affairs publicat în aprilie anul trecut (Samuel Charap și Sergey Radchenko, Discuțiile care ar fi putut pune capăt războiului din Ucraina). Dar este pentru prima dată când marele arhitect al politicii americane din Ucraina își recunoaște implicarea în eșecul acestor negocieri. În orice caz, asta pune definitiv capăt dezbaterilor presei occidentale care au căutat întotdeauna să nege existența, apoi să minimizeze importanța acestor discuții de pace.

Victoria Nuland nu mai este la putere. Își monitorizează mai puțin limbajul și se poate exprima mai liber. De asemenea, vrea să-și afirme palmaresul. Ea vorbește așadar cu o anumită mândrie și este foarte mulțumită că a reușit să perturbe pacea. Ea sugerează, de asemenea, că Statele Unite, adică ea, au aflat foarte târziu că au loc negocieri.

Prostii curate! Nu cred nicio clipă că ucrainenii au purtat negocieri cu Rusia fără știrea mentorilor lor. Mai ales nu fără știrea ei, care a dedicat zeci de ani de muncă separării Ucrainei de Rusia și care, după ce a supravegheat lovitura de stat de la Maidan sub Obama, a revenit în afaceri în 2021 cu Joe Biden pentru a alimenta acest conflict și a purta discuții eșuate cu Putin, așa cum a fost cazul în timpul summitului eșuat de la Geneva din iunie 2021. Atât britanicii, cât și americanii au fost informați. Trebuie amintit că la începutul lunii martie 2022 unul dintre negociatorii ucraineni a fost ucis de serviciile secrete ucrainene care îl considerau prea favorabil Moscovei și că la 28 martie Zelenski însuși a făcut o declarație în care spune că discuțiile de pace progresau. Probabil că în acel moment sponsorii Ucrainei s-au speriat și și-au spus că țara este în pericol de a scăpa de ei, că miliardele investite în douăzeci de ani sunt în pericol de a se pierde și că trebuie luate măsuri grăbite pentru a-i face să eșueze. A urmat imediat după aceea campania media privind presupusele masacre de la Boutcha și vizita lui Boris Johnson la Kiev, cu consecințele binecunoscute.

Are pacea un viitor astăzi? Cancelarul Olaf Scholz a făcut recent declarații în acest sens. Dar trebuie să le iei cu un grăunte de sare. La început, el a încercat întotdeauna să reziste solicitărilor excesive ale regimului ucrainean. Dar, până la urmă, a cedat mereu. A tăcut când comandourile aliate au distrus gazoductul Nordstream, care era infrastructura germană! În cele din urmă, aliații săi Verzi sunt cei mai belicoși de pe continentul european, la un loc cu polonezii și balticii. Convertirea lui bruscă la pacifism este deci suspectă. În orice caz, ea rezultă mai puțin dintr-o convingere personală decât din eșecurile electorale ale coaliției sale, care a fost înfrântă de susținătorii unei încetări a ostilităților, AfD și Alianța Sarah Wagenknecht. Opinia publică germană se schimbă și domnul Scholz își dă seama puțin târziu că, după ce și-a ruinat economia, războiul total prin ucraineni nu era o opțiune bună.

Se apropie ziua în care europenii, inclusiv ucrainenii, își vor da seama că au fost jucăriile unor prieteni falși.

Guy Mettan