Horațiu Potra a fugit acasă în Dubai unde avea o locuință
Postat la: 25.09.2025 |
În februarie, temutul Horațiu Potra a fugit din țară după ce a fost pus sub acuzare într-un dosar privind acțiuni contra ordinii constituționale, evaziune, delapidare și spălare de bani. Cazul Potra este în sine un atentat împotriva ordinii unei gândiri organizate, logice.
Ca cetățean francez, Potra este veteran al Legiunii Străine. Cum în România legiunea de orice fel are alte conotații, la noi a fost catalogat drept legionar. În Congo a fost etichetat drept mercenar în slujba guvernului legitim, iar în Qatar, drept gardă de corp regală. Acțiunile contra ordinii constituționale urmau să se desfășoare de 22 de gealați, îmbarcați în 7 autovehicule, cu cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare și artificii din categoria F4. Este prima și cea mai flagrantă deraiere de la gândirea logică din rechizitoriul procurorului Marius Iacob. Celelalte trei, de speță fiscală, au legătură cu banii lichizi ascunși sub podea de Horațiu Potra.
Potra a justificat că nicio lege nu-l obligă să-și țină banii în bancă. Și a demonstrat cu documente că banii provin din contracte comerciale în Africa și Qatar. Un văr al emirului Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, a venit în România în iarnă şi a confirmat la notariat că Potra a fost plătit cu 45.000 $ pe lună pentru servicii de pază și protecție în slujba emirului qatariot și a familiei regale. Cu arsenalul descoperit în aceeași locație cu banii, lucrurile sunt mai nuanțate. Potra a mai fost acuzat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor în 2010.
Când a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, pentru aceeași infracțiune cât și pentru trafic de droguri, fiind acuzat că înființase o cultură de cannabis, la o fermă deținută în Mediaș și închiriată unui olandez. Lucrurile s-au tranșat repejor. Cânepa era cultivată de chiriașul olandez, iar pentru deținerea celor trei arme militare au fost depuse documente care au justificat că Potra este calificat pentru deținerea și utilizarea acestora. Asemenea documente nu puteau fi furnizate decât de DGIA, - direcția de informații a Apărării - cea care îl protejează și cea prin care a angajat zeci de militari ca mercenari în Congo, unii aflați în concediu prelungit pe perioada desfășurării contractului.
Potra nu a fugit în Dubai, s-a dus acasă în Emirate, unde avea o locuință. Și nu a fost arestat după o îndelungă căutare pe tot mapamondul. În martie, presa noastră de partid și de stat titra ostășește că Potra s-a întâlnit în ianuarie a.c., în holul hoteluiui Hilton Jumeirah din Dubai, cu rusoaica Anait Martirosyan, agent imobiliar în Emirate. O poză zdrobitoare a prins momentul flagrantului, când femeia îi dădea teancuri de bani. În rest, tăcere și mister. Or fi fost bani sau ilustrate cu flori de câmp? I-o fi restituit lui Potra o datorie mai veche?
De aici și legenda diseminată în media de cel mai deștept dintre procurori, Alex Florența, că Potra se pregătea să ceară azil politic în Rusia. Cel mai grozav azil îl are în Dubai, emirat cu care nu avem acord de extrădare. Restul este cancan de presă, iar o mare parte a media are contract de mercenariat cu puterea.
Cornel Ivanciuc
-
Civilizația care se clatină. Avertismentul pe care Europa n-a vrut să-l audă
Tot mai multe discursuri... Tot mai agramate și sarace, cultural. E semn clar ca in 50 de ani e posibil sa ajungem la i ...
-
Foarte departe de noi și de puterea noastră de decizie, începe negocierea secvențială privind Noua Ordine Internațională
Asta e, trebuie sa ne resemnam ca marile jocuri de putere au inceput sa fie negociate de mai mult timp intre super-puter ...
-
Asta așa, la spartul târgului...
A scris un consilier prezidențial o opinie in care a afirmat ca naziștii au fost socialiști. Babaiatuleeeeeee... s-a umf ...
-
STATUL GLOBAL UNIC: PACE PRIN „SĂNĂTATE”
Cine sunt dușmanii statului mondial unic este limpede și a fost de la inceput. În faimosul lui tom, „The Sec ...
-
Operațiunea psihologică numită Călin Georgescu e gândită la Ierusalim!
Acum ca avem dovada ca partidul lui George Simion e pilotat de consilierii lui Netanyahu, putem sa exprimam mai cu incre ...
-
Ce caută șefulul sistemului în ciberspațiu
Nu poți sa te lupți cu sistemul cand ești șeful sistemului, da? Nicușor Dan a recunoscut oficial ca este șeful sistemulu ...
-
Pablo Lulea Escobar sau când porcăria devine "artă politică"
Exista oameni care intra in politica pe ușa din fața, oameni care intra pe ușa din dos și oameni care, dupa o viața de i ...
-
Bulgaria ne-a predat o lecție exact în ziua din care avem guvern legitim din nou
Am discutat despre intalnirea celor trei granzi de peste o luna, din Shenzhen. Ma refer la Putin, Trump și Xi. Și am abo ...
-
O imigratie scapata de sub control, care se revolta impotriva tarii care i-a primit!
In loc de introducere: „Va veni o zi in care vom vedea mult mai multi radicali, extremisti si teroristi provenind ...
-
I se va schimba porecla din "Micul Ceaușescu" în "Lulea - cap de porc"!
Nu va mai redau detaliile incidentului de ieri dimineața, cu Lulea și jumatatea de cap de porc, pentru ca acestea sunt ș ...
-
De ce îl atacă dintr-o dată Trump și MAGA pe Zelensky? Pentru că vin alegerile!
Și indiferent ce elucubreaza mecanic elitele politice, oamenii știu exact ce vor. Dar mai ales ce nu vor. Adica pe Zelen ...
-
Europa vociferează, România tace!
Practic intreaga UE este cuprinsa de proteste, unele violente: Franța, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Germania. Mot ...
-
Trei adevăruri care ne distrug ca NEAM și ȚARĂ
Cel mai mare pericol pentru Romania este așa zisa „elita politica", reprezentata azi, la VEDERE, de Nicușor Dan, ...
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu