Impostura. Vremea impostorilor

• Tweet

Impostura - vast subiect. Mai ales în epoca noastră și mai ales în România de azi. Să urmăm Wikipedia, ea însăși o impostură foarte în vogă, o enciclopedie a prostiei și nebuniei contemportane:

"O impostură este acțiunea deliberată de a trece pentru ceea ce nu ești (când ești impostor) sau de a face să treacă un lucru pentru ce nu este (șmecherie, mistificare, escrocherie, o farsă). Natura unui lucru sau identitatea unei persoane se  dovedește până la urmă diferită de ce se lăsa să pară sau să se creadă că ar fi. O formă de înșelăciune". (Imposture - Wikipedia, 25.09.2024)

Originea cuvântului impostură: latinul impondere. Bineînțeles vorbim de manipulare. Iar cuvântul are o conotație negativă, este chiar insultător. Escrocheria și propaganda se încadrează perfect în impostură.

Urmăm în continuare Wikipedia, noua "biblie" a impostorilor intelectuali de azi, acolo unde nu sare peste cal prin generalizări abuzive. De exemplu, Wikipedia ne spune că impostura caracterizează de o manieră cvasi antropologică cele mai multe din faptele și acțiunile umane. Așa o fi pentru transumaniștii contemporani, dar e un "ideal" încă neatins. Nu toți oamenii sunt impostori și nu toate faptele și acțiunile lor sunt niște imposturi. Nu încă. Nu toate faptele și acțiunile umane sunt simulacre măști, discursuri neverificabile și nu toate participă la un joc continuu, la o reprezentație, un joc organizat câteodată inconștient, care opune și confundă adevărul cu minciuna, profanul cu sacrul. Sunt citați René Girard și Jean Baudrillard ("Simulacre și simulare") sau Guy Debord, "societatea spectacolului generalizat". În context creștinii și preoții lor care rezistă încă și nu sunt niște creștini "zombi" își vor aminti de primii creștini, de "creștinismul de grotă" din cauza persecuțiilor, de "grota celor șapte adormiți".

Nu întâmplător scriem acest articol, o comandă, la intrarea în ultimul act al piesei de teatru al alegerilor, prezidențiale și parlamentare, care se vor încheia în luna decembrie în România. Comedia alegerilor "democratice" a luat niște dimensiuni necunoscute în tranziție și în "democrația" ultimilor 30 de ani. Într-adevăr, totul e simulacru, șmecherie, mistificare, escrocherie, o imensă farsă. Și nu întâmplător politicienii și oamenii de presă, de media, sunt cei mai detestați dintre pământeni. Nu numai în România, dar și în toată Europa și, după cum putem vedea pe toate ecranele, în America.

Tot în Wikipedia (în franceză) se consemnează că de-a lungul istoriei au apărut o puzderie de "pretendenți", numeroși indivizi care s-au prezentat pe scena publică pretinzând că sunt o personalitate cunoscută despre care toată lumea știa că decedase. Astfel, la capătul revoluției franceze, au apărut numeroși Ludovic al XVII-lea (decedat copil, la 10 ani, fiul lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta), falși Dimitri, în locul lui Ivan al IV-lea, cel Groaznic și nenumărate prințese Anastasia (fiica cea mică a ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea).

În ultimii ani s-au făcut cunoscuți doi comici ruși care reușesc să obțină interviuri cu diverși șefi de stat sau importanți lideri politici care le răspund la întrebări la modul cel mai serios din lume.

În România, o țară din Europa de Est, fostă comunistă, aproape toată lumea e de acord că noi facem parte din Occident și deci trebuie neapărat să trăim "occidental". Și dacă occidentalii, în primul rând Marea Britanie, S.U.A. și Franța, au o lungă tradiție democratică, astăzi aparent total apusă, s-ar fi intrat de multișor în postdemocrație pe care nimeni nu reușește să o definească (o "oligarhie liberală"?), și România e o "democrație" și se preocupă în exces de "votul democratic". Dar realitatea "are colțuri și prezintă multiple umflături", inadecvarea la realitate poate produce multă suferință și chiar disperare.

Care dintre candidații de anul acesta, la prezidențiale și la parlamentare, nu poate fi taxat de impostor? Câți "doctori" nu își câștigă veniturile și mărirea din doctorate plagiate adică furate? A avut cineva de pătimit pentru că a furat grosolan și nesimțit în teza sa de doctorat? Și câți plutonieri nu au stele de general pe umeri? Subiectul e vast și nu putem decât să il schițăm.

S-au scris capodopere nemuritoare pe tema imposturii. Să amintim aici două clasice: "Tartuffe" de Molière în secolul al XVII-lea și "Impostorii" de Carlo Goldoni în secolul al XVIII-lea. Din 1918 încoace s-au făcut zeci de filme care poartă titlul "Impostor" sau "Impostorii". În limba română avem superba scriere "Ciocoii vechi și noi" a lui Nicolae Filimon, dar Caragiale rămâne maestrul absolut al acestei teme. Parvenirea și arivismul revin obsesiv și la alți autori. "Tănase Scatiu", romanul lui Duiliu Zamfirescu "se concentrează în jurul personajului titular, incult, bădăran și violent, ce-i întruchipează pe arendașii îmbogățiți care dobândesc o tot mai mare influență în politica românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se strecoară brutal în clasa boierilor" (tot după Wikipedia, noua "biblie" a impostorului postmodern și transumanist). Candidații de anul acesta de pe toate listele se pot recunoaște cu ușurință în sumara prezentare a lui Tănase Scatiu.

În România, dar și în Occident, impostura nu poate avea decât un viitor de aur (nu e vorba doar de partidul AUR...). 

Petru Romoșan