• Tweet

A trecut, iată, pe neobservate, "Ziua Inimii". Ocazie cu care s-a vorbit iarăși doar despre boli, fumat și celelalte statistici cunoscute, conform cărora reiese că cei mai mulți dintre noi vom muri.

De una sau mai multe boli ale acestui organ esențial, în lăuntrul căruia, se presupune, s-ar naște floarea celui mai frumos sentiment uman: dragostea. Dar despre asta nu s-a prea vorbit de ziua inimii... Și nici despre cum spuneam altădată, că cineva suferă sau a murit „de inimă rea". În ultimii 50 de ani au fost desfăşurate mai multe studii şi proiecte de cercetare care au arătat că factorii de risc psihosociali contribuie la riscul dezvoltării bolii coronariene şi la un prognostic nefavorabil în ceea ce priveşte calitatea vieţii şi evoluţia evenimentelor cardiace.

Tulburările depresive şi cele anxioase sau alte tipuri de tulburări psihice cresc enorm riscul de apariţie al evenimentelor cardiace şi riscul de mortalitate. Vorbesc din perspectiva unuia care am trecut printr-un infarct miocardic masiv, un purtător a trei stenturi, deci nu pot fi bănuit că arunc cuvinte din auzite. Tocmai de aceea îndrăznesc să cred că schimbările Lumii din ultimii ani stau la baza sindromului de "inimă rea", care omoară, în liniște, milioane de oameni anual. Dictatura prostiei face ravagii, oprind viețile oamenilor, mult înainte de vreme... Iată ce mărturisește Paul Craig Roberts, fost secretar al Trezoreriei, în timpul lui Ronald Reagan, despre o americă pe care toată lumea o iubea.

"Am crescut în vremuri liniștite și prospere. În acele vremuri, oamenii nu trebuiau să fie strălucitori sau să aibă conexiuni la vârf pentru a reuși. Opinia populară era ca acest lucru deosebea America de restul lumii. Americanii trăiau pe un tărâm al oportunităților. Iar lucru acesta era adevărat, nu o închipuire. În Altanta, copiii de 5 ani puteau să se plimbe singuri sau cu prietenii din vecini în drumul spre școală și înapoi, fără să fie molestați sau răpiți. Băieții se puteau încăiera pe terenul de joacă fără să fie arestați. Părinții și profesorii erau cei care se ocupau de puținele probleme care apăreau. Profesorii erau extraordinari. Nu existau specializări în educație, ca acum. Profesorii aveau specializări în engleza, matematică, chimie, fizică, istorie. Își iubeau materiile și transmiteau asta și elevilor.

Purtarea urâtă, care era rară, ducea la trimiterea unui bilețel acasă, care trebuia să fie semnat de părinți și trebuia adus la școală a doua zi. Să vii cu un asemenea bilet acasă era ultimul lucru pe care ți-l doreai. Nu exista un număr de la protecția copilului unde să suni și să te plângi că ai fost pedepsit pentru obrăzniciile tale.

Ne înțelegeam cu americanii de culoare. Erau parte din familiile albilor din clasa de mijloc. Pe vremea aceea nu existau electrocasnice care să-ți facă treaba. Hainele erau spălate manual și uscate pe frânghie. Mâncarea se pregătea de la zero, cu produse nechimice. Dacă mama era plecată, șefa era Carrie, o negresă, nu noi, "albii privilegiați". Carrie stătea cu noi la masă și dacă avea probleme financiare pe care nu le putea gestiona, părinții își mobilizau puținele resurse pentru a o ajuta.

Am crescut în Atlanta fără să-mi fie frica de negri. Acum lucrurile nu mai stau așa în Atlanta. Mulți locuitori pleacă din oraș. Nu s-au deteriorat doar relațiile dintre rase. Totul s-a stricat. America de azi nu mai are nicio legătură cu America în care am crescut. Desigur, replica la modă astăzi este că am crescut în perioada „privilegiului albilor". De fapt, am crescut într-o comunitate în care oamenii aveau alte roluri și erau judecați după performanțe. Performanța implica și comportamentul moral. Daca aveai moralitate, aveai o slujbă bună și te țineai de cuvânt, erai respectat. Punct.

Acum, dacă nu ești vreun „progresist" care să se lege de genul pronumelor și dacă nu crezi că albii din clasa muncitoare sunt „rasiști sistemici", ești anulat, ești ostracizat. Albii sunt demonizați de alți albi, iar celui demonizat nu i se permite să se apere. Orice „persoană de culoare" poate să-și distrugă șeful, colegul de la serviciu, profesorul de la facultate sau decanul, spunând că s-a simțit „insultat".

N-am uitat doar de "Ziua inimii". Am uitat chiar de ea, de inimă. Ne-am lăsat prinși în vâltoarea prostiei celor care ne conduc. Începem să nici nu ne mai mirăm că prostia crasă conduce poporul român. Deși e atât de vizibil, lumea s-a obișnuit și moare fără să facă mare deranj. De inimă. Am uitat că am avut, și noi, vremuri în care copiii se urcau în pomi și pe garduri. Vremuri în care cei obraznici luau câte o nuia pe fund sau cîteva la palmă, de la niște dascăli cărora le păstrăm, deși au murit de mult, o amintire sfântă. Erau vremurile în care un copil inteligent din orice sat neînsemnat al româniei avea aceleași șanse de devenire, ca și un copil din București...

Săliște, din Mărginimea Sibiului e un sat din România. Aici s-au născut și au făcut școala primară, 11 academicieni: Dionisie Romano, devenit şi episcop de Buzău (1806-1873), Ioan Lupaş, istoric (1880-1965), Onisifor Ghibu, pedagog (1883-1972), D. D. Roşca, filosof (1895-1980), Axente Banciu, filolog (1875-1959), Ionel Pavel, medic (1897-1991), Andrei Oţetea, istoric (1894-1977), George Topârceanu, poet (1886-1937), Ivan Nicolae (1915-1991), Mircea Banciu, chimist, Mircea Ioan Valentin Săndulescu, geolog. Cum naiba o fi ajuns să aibă așa minți luminate, acest amărât popor român, când școala din Săliște a avut, până recent, toaleta în curte? Unde mai pui că "Ziua mondială a toaletei" avea să se inventeze doar la 19 noiembrie 2019...

"Depresia şi stresul cronic sunt asociate cu modificări biologice la nivelul sistemului nervos autonom, ale funcţiei axului hipotalamo-hipofizar şi ale altor markeri endocrini, care influențează procesele hemostatice şi inflamatorii, funcţia endotelială"- spun cardiologi de renume. Principalele forme ale bolilor cardiovasculare - BCV - reprezentând boli ale inimii şi ale aparatului circulator, sunt boala cardiacă ischemică - BCI - şi accidentul vascular cerebral - AVC.

Bolile cardiovasculare constituie principala cauză de mortalitate în Europa, determinând 45% din totalul deceselor (40% din decesele bărbaţilor, respectiv 49% din decesele femeilor). În România, în 2015, peste 2 milioane de români au fost diagnosticaţi cu boli cardiovasculare şi au fost înregistrate aproape 1 milion de cazuri de depresie.

Cred că e oportun să ne întrebăm câte infarcte au generat imaginile prezentate cu osârdie de televiziuni, printre zâmbete tîmpe, de domnișoare grăsuțe cu cărnița brațelor răsfrântă peste mâneca scurtă a bluzei. Bunăoară, cetățeanul așezat la o masă, pe stradă, la doar doi-trei metri de locul în care, recent, un polițist omora, sufocându-l cu genunchiul pe gât, pe un cetățean care nu făcuse nimic reprobabil. Omul nu și-a pierdut pofta de mâncare și a continuat, impasibil, să-și mămânce ciorba de burtă.

Oare știrea aceasta, "caldă", să nu fi crescut, oare, tensiunea poporului român? Datorită dimensiunilor și posturii impresionante, la cei 17 ani ai săi, Arthur era considerat regele urșilor din România. E mort. A devenit trofeu de vânătoare într-o țară-colonie, în care vânătoarea este interzisă, dar este posibilă prin derogări de la Ministerul Mediului. Prințul Emanuel de Liechtenstein (între noi fie vorba, prințul, posesor al celebrei "fălci de Habsburg", care arată leit lui Carol al II lea al Spaniei), a braconat, a ucis mișelește unul dintre cei mai cunoscuți urși din pădurile românești.

El s-a folosit de o derogare oferită de Ministerul Mediului pentru uciderea cu totul altui exemplar. Exact ca într-o țară babanieră. Dacă mai adăugăm la imaginea generală felul nesimțit în care Statul, prin dl Orban și a urmașilor Securității lui Ceaușescu aflați la conducerea țării, face cadou străinilor pământul patriei, resursele minerale, pădurile, sarea, grafitul, dar și altele care sigur vor urma, avem, cred, imaginea infarctului general. Poate chiar de ziua mondială a veceului...

Octavian Hoandră