• Tweet

Este timpul să tragem linie. Și să îi facem socoteala lui Ion Iliescu. Cel care a deținut două mandate și jumătate de președinte al României. Și care s-a autointitulat drept sărac și cinstit. Nu a fost așa. Ne-a păcălit. Cel „sărac și cinstit", toată viața funcționar la stat, a strâns o avere de zeci de miliioane de euro. Și a devenit astfel un model pentru lupii tineri. Gen Vlad Voiculescu.

S-a spus, s-a scris, eu însumi am spus și am scris în mod constant, cum Ion Iliescu, utilizându-și calitatea de președinte al României și influența enormă pe care a exercitat-o asupra instituțiilor statului, a decis în primul său mandat deplin, luând ca model crearea oligarhilor din Federația Rusă, să-și creeze propriul grup de oligarhi. Jucării economico-financiare și în același timp pușculițe ale Administrației Prezidențiale. Și astfel Ion Iliescu i-a chemat la el pe câțiva oameni de afaceri, toți fără nicio excepție legați ombilical de fosta Securitate și de fosta nomenclatură și le-a propus ca în schimbul loialității lor, care urma să se manifeste și s-a manifestat în multiple forme, să primească o halcă din economia României scoasă la mezat. Mecanismul a fost cât se poate de simplu. Acești oameni de afaceri, deveniți peste noapte multimilionari, au fost finanțați la ordinul lui Ion Iliescu de mai multe bănci ale statului român. Ei au primit credite uriașe, deseori cu dobânzi prefeențiale, adică plasate sub inflația galopantă a acelor ani, credite pe care cei mai mulți nu le-au mai restituit niciodată, întrucât respectivele bănci au dat faliment. Reporterii de investigație ai ziarului Ziua, publicație pe care am fondat-o și am condus-o, au publicat zeci de anchete depre mecanismul în care au fost falimentate în mod intenționat mai multe bănci din România, banii acestora fiind de fapt sifonați de divizia de așa-ziși oameni de afaceri ai regimului Ion Iliescu. Și eu însumi m-am documentat și am scris pe larg și insistent despre cutremurele care au zguduit Bancop, Banca Agricolă și în special Bancorex, o bancă prin care erau derulate și conturile secrete ale Securității, controlate pe vremea lui Ceaușesu de nimeni altul decât de Theodor Stolojan.

Așa a apărut la București un grup masiv de proeminenți oameni de afaceri, care a proliferat în alți oameni de afaceri de mai mică anvergură, dar mult mai numeroși, răsăriți în județele țării. Primul mandat de patru ani al lui Ion Iliescu s-a încheiat jalnic. A lăsat în urmă un stat jefuit, blocat economic și financiar, aproape în încetare de plăți și cu un sistem bancar aruncat în aer. O sarcină supraomenească pentru administrația Constantinescu de a aduna toate aceste cioburi de pe jos, de a reconstitui cât de cât barca și dea o feri de un rușinos și de un umilitor naufragiu. Dar, în tot acest timp, o bună parte dintre oamenii de afaceri creați de Ion Iliescu, cărora impropriu li s-a spus „milionarii de carton", a supraviețuit. Și și-a făcut datoria. A finanțat partidul lui Ion Iliescu, a influențat în favoarea acestuia serviciile secrete și i-a asigurat un al doilea mandat de patru ani, după ce Emil Constantinescu a renunțat în 2000 să mai candideze.

Ei bine, putea acest Ion Iliescu, în întreaga sa existență slujbaș la stat, să fabrice atât de mulți milionari hăcuind statul român, fără ca el însuși să se înfrupte din tort? Evident, nu. Și, rând pe rând, am semnalat o serie întreagă de derapaje ale acestuia, aducându-le în atenția opiniei publice chiar în timp ce Ion Iliescu juca teatru, acuzându-i pe corupți, bătând caragielesc cu pumnul în masă și solicitând stârpirea fenomenului.

Adevărul este că din slujbele sale la stat nu prea bine remunerate - nici funcția prezidențială nu era plătită cu cine știe cât - având o soție casnică, Ion Iliescu a acumulat o avere de invidiat. Să vedem cum. El dispune în prezent de o vilă și de terenul aferent cu o suprafață de câteva mii de metri pătrați în buricul cel mai luxos al Bucureștiului. Așa numita vilă Moliere din Primăverii. Doar el și soția. Cinstit și sărac în ditamai viloiul. Această proprietate personală a lui Ion Iliescu a fost achiziționată de la statul român de către acesta în schimbul uriașei sume de 5.000 de lei, strânsă cu sudoarea frunții de către fostul președinte. Vila Moliere cu terenul aferent valorează numai ea mai multe miioane bune de euro. La un moment dat, Iliescu a recurs la un truc. Și a închiriat pe acte, nu și în realitate, o parte din vilă unuia dintre bodyguarzii săi. Asta pentru a nu fi acuzat de personaje ca Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, care îi pichetează viloiul că s-a lăcomit prea mult.

Numai că vila Moliere nu a venit plocon la Ion Iliescu doar cu pereții și parchetul ei. Nici vorbă. Când a cumpărat-o pe bani buni, cum s-a văzut, adică la prețul unui salariu din acei ani, a primit-o cu tot ce era atârnat pe pereți. Și ce era atârnat pe pereți? Un mare număr de tablouri din patrimoniul național. Fiecare dintre ele valorând mult mai mult decât fusese evaluată vila Moliere. Și astfel Ion Iliescu, care în viața lui nu a avut preocupări artistice dincolo de obligațiile sale de propagandist comunist, a devenit unul ditre marii colecționari de artă ai României. Un colecționar discret. Aceste lucrări de artă îi întregesc patrimoniul. La ele s-au adăugat pe parcursul celor două mandate și jumătate de președinte nenumărate alte opere de artă, dar și alte bunuri de valoare primite cadou de la fanii săi, pe care i-a păstorit și cărora le-a deschis portofelele publice, dar și de la reprezentanți ai unor state pe care Iliescu le-a vizitat în calitate de președinte. La acest ultim capitol a procedat în felul următor. A achiziționat cadouri pentru gazde pe bani publici și a primit la rândul său cadouri, pe care le-a dus acasă. Legea care-i obligă pe demnitarii publici să cedeze în favoarea statului cadourile care depășesc o anumită valoare a apărut mai târziu. Între timp, Ion Iliescu și-a făcut plinul. Și, spre deosebire de ceilalți președinți de republică, inclusiv Nicolae Ceaușescu, pe care l-a asasinat, Iliescu nu a organizat nici până în prezent vreo expoziție publică, în care să prezinte aceste trofee obținute în numele statului român, demonstrând prin aceasta că refuză să și le însușească în nume propriu.

Ion Iliescu nu are moștenitori. În mod inevitabil, mai devreme sau mai târziu, se va stinge din viață. La fel ca și soția lui, Nina. Oare acum, în ceasul al 12-lea, nu ar fi cazul să-și facă o cruce mare, să rostească o rugăciune, mulțumindu-i lui Dumnezeu că a fost iertat că nu a fost silit să plătească pentru ceea ce ar fi trebuit să plătească și să își doneze întreaga avere comunității? Dacă i se pare prea mult să-și doneze casa, proprietatea și tablourile, transformând-le într-un cămin de bătrâni, care și ei merită să-și trăiască ultimele zile în Primăverii sau într-un orfelinat pentru copii, care și ei au dreptul la Primăverii, atunci măcar ar putea să-și facă un testament, dând înapoi statului ceea ce i-a luat. Cu fântână cu tot. Pentru că poate nu știți. Dar eu știu. Și am făcut aceast dezvăluire în anul de grație 1994. Ion Iliescu a cerut protocolului de stat - și evident a avut câștig de cauză - ca în pivnița vilei sale luată cu japca de la stat să i se sape o fântână adâncă. Pentru a consuma, cum spunea el, apă de calitate. Că deh, a fost și specialist în ape.

Ar fi nociv pentru societate ca lucrurile să fie așa în ceea ce privește averea lui Ion Iliescu. Ar fi un rău exemplu. Pentru lupii tineri. Pentru lupii tineri care au apucat-o pe același drum. Și ca să nu fiu cumva acuzat că vorbesc doar la modul general, mă voi referi la un singur exemplu. Ați auzit de Vlad Voiculescu? Ați auzit. Este cel care s-a înscris în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei din partea „partidului anticoprupției", cunoscut și sub numele de USR. Acest Vlad Voiculescu, cunoscut drept „băiatul securistului de la Viena", în sensul că a crescut pe genunchii șefului direcție de informații externe din capitala Austriei și din vremea regimului Ceaușescu, este el însuși un individ bine antrenat să apuce. Să apuce orice. Și cele mai la îndemână sunt imobiliarele. Poate vă amintiți. A existat recent un an de cădere liberă a României sub guvernarea lui Dacian Cioloș. Din acel Guvern nu a făcut parte doar destoinica Violeta Alexandru, astăzi ministru al Muncii. Ci și Vlad Voiculescu, pe post de ministru al Sănătății. Și ce ispravă a făcut el acolo? A pregătit o mare inginerie. A făcut o listă neagră cu circa 100 de unități spitialicești, imobile și terenuri aferente, care urmau să fie lichidate, pe motiv că nu sunte eficiente. Iar pe această listă a făcut permutări interesante. De pildă Institutul de Geriatrie Ana Aslan din cartierul mega-scump Băneasa, care stă pe 33 de hectare de teren parțial împădurit și pe un uriaș rezervor de ape termale, a fost săltat de undeva de pe la mijlocul listei pe poziția patru. În ordinea lichidărilor planificate de Vlad Voiculescu. Dacă Guvernul Cioloș ar mai fi rămas în picioare, faimosul institut Ana Aslan, care astăzi este modernizat și dispune de o aparatură la vârf, ar fi devenit un excepțional trofeu imobiliar. Dar nici Capitala nu este o pradă de lepădat pentru un demn urmaș al lui Ion Iliescu. Desigur, un urmaș anticomunist. Și - nu-i așa? - și antisecurist.

Sorin Rosca Stanescu