La plecarea lui Mihai Caraman

Postat la: 27.07.2024 |

La plecarea lui Mihai Caraman

A plecat dintre noi și cel mai faimos spion român al tuturor timpurilor, Mihai Caraman. Nu l-am mai întâlnit în ultimii ani pe marele general (general-colonel) al serviciilor noastre secrete. Din câte am înțeles în ultimii ani a fost destul de slăbit și ieșea rar din casă. Discreția sa era proverbială. Ca oricare lucrător performant într-un domeniu atât de sensibil, de periculos, la marginea legii.

L-am cunoscut pe celebrul general, fost director al serviciului român de informații externe (1990-1992), când mă pregăteam să tipăresc, cumpărasem deja dreptul de editare, a nu mai puțin celebrei cărți „Rețeaua Caraman - cei treisprezece români care au zguduit NATO", a foarte cunoscutului jurnalist de investigații (L'Express) și autor de best-sellers, Pierre Accoce, în colaborare cu Daniel Pouget, ofițer de informații francez, care i-a asigurat scriitorului consultanța de specialitate.

Generalul m-a căutat nu pentru afaceri de spionaj ci pentru presupusele mele competențe în expertiza și comerțul de artă. S-a născut o relație de prietenie între un fost mare spion și un fost poet antisistem devenit editor și cunoscător modest în vastul domeniul al artei. Mihai Caraman a fost un autentic colecționar de artă românească și probabil cel mai bun cunoscător al artei chineze și japoneze. Mi-a cedat o parte a documentației sale pe arta asiatică. La fel cum mi-a cedat memorii și cărți de istorie rare, bine alese, din domeniul său profesional.

„Rețeaua Caraman - cei treisprezece români care au zguduit NATO" în versiune românească, pe care am tipărit-o la Editura Compania, București, 1999, i-a produs o imensă bucurie și, după spusele sale, l-a protejat decisiv de atacurile din ce în ce mai agresive venite dinspre cei ce o cârmiseră din Pactul de la Varșovia spre NATO.

Spionul Caraman și echipa sa pe care în cea mai mare parte și-a compus-o el însuși au penetrat secretele NATO ca nimeni altcineva. Sunt deci ușor de înțeles adversitățile interne și externe. A fost comparat și încă mai este cu Richard Sorge, jurnalist și legendar spion sovietic dinaintea și din timpul celui de-al doilea război mondial.

Mi-a repovestit în foarte multele noastre conversații întreaga sa aventură la Paris între 1958 și 1968. Ne lega Parisul și cultura franceză. A contestat de multe ori cu argumente imbatabile versiunea devenită oficială din cartea „Rețeaua Caraman", scrisă, în opinia sa, în interese franceze, aliat NATO. Cele mai multe întâlniri ale noastre au avut loc în micuțul și cochetul bistro „Mon Chéri" din Dorobanți, la etaj. Ne întâlneam la „locul știut".

Ce aș vrea să spun azi la dispariția marelui om, pentru a-i respecta memoria, e că domnia sa a contestat întotdeauna că a lucrat direct pentru serviciile frățești sovietice. „Nu am făcut decât să respect strict, în literă și în spirit, politica de la București, politica țării mele". Principalii beneficiari ai succeselor sale au fost Gheorghe Gheorghiu Dej și, mai ales, Nicolae Ceaușescu și România în ansamblu. Așa se poate explica într-o bună măsură libertatea (însoțită de liberalizare generală) obținută de autoritățile de la București față de marele frate sovietic începând din 1964 și până după 1970. Contribuția lui Mihai Caraman și a performantei sale echipe a fost una esențială.

Desigur, documentele extrase, unele purtau stampila „cosmic" după spusele generalului, din sediul NATO de la Paris și ulterior de la Bruxelles îi interesau și le erau utile în primul rând sovieticilor, mare putere militară și nucleară. Doar românilor le-ar fi fost practic inutile. Documentele plecau de la București la Moscova, cu aprobarea și controlul autorităților române, la cel mai înalt nivel.

A existat evident (împotriva demonstrației din „Rețeaua Caraman") o strânsă colaborare între România și Franța pe care generalul o nega dar fără vehemență și chiar fără convingere. Charles de Gaulle devenit președinte al Franței era interesat să expulzeze NATO și trupele americane de pe teritoriul francez. Ceea ce a și reușit. S-a scris și s-a vorbit prea puțin spre deloc despre tentativele de asasinat cărora marele om politic francez le-a supraviețuit.

În 14-18 mai 1968, în timpul vizitei lui Charles de Gaulle la București și în România, Caraman i-a fost președintelui francez gardă de corp. Există o fotografie cu de Gaulle în limuzina oficială cu Caraman pe scara mașinii lângă de Gaulle. Pe atunci Mihai Caraman era colonel.

Marea mândrie a generalului era aceea că a contribuit, paradoxal, în timpul aspru al „războiului rece" la menținerea păcii dintre cele două blocuri, NATO și Pactul de la Varșovia. Cele două blocuri politice și militare aveau informațiile de care aveau nevoie pentru a putea semna tratatele de control al armelor nucleare și al celorlalte arme. Azi ne confruntăm cu o periculoasă instabilitate, în primul rând nucleară, tocmai pentru că marile puteri, SUA, Rusia, China, Franța nu mai știu mare lucru despre nivelul de înarmare al adversarilor.

Generalul Mihai Caraman credea și nu am reușit să-i schimb părerea că editarea cărți despre el la editura de care mă ocupam și eu (proaspăt întors de la Paris) a fost un cadou al serviciilor franceze pentru a-i întări protecția prin celebritate. Și alți generali sau ofițeri de rang înalt din serviciile noastre speciale au crezut și încă mai cred același lucru. Am renunțat să-i mai conving de contrariul.

Despre marele spion român Mihai Caraman se vor mai scrie cărți, se vor face filme. Eu am avut privilegiul să-l cunosc direct și să-i apreciez seriozitatea, competența, curajul, patriotismul. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Petru Romoșan

loading...
PUTETI CITI SI...

La plecarea lui Mihai Caraman

Postat la: 27.07.2024 |

0

A plecat dintre noi și cel mai faimos spion român al tuturor timpurilor, Mihai Caraman. Nu l-am mai întâlnit în ultimii ani pe marele general (general-colonel) al serviciilor noastre secrete. Din câte am înțeles în ultimii ani a fost destul de slăbit și ieșea rar din casă. Discreția sa era proverbială. Ca oricare lucrător performant într-un domeniu atât de sensibil, de periculos, la marginea legii.

L-am cunoscut pe celebrul general, fost director al serviciului român de informații externe (1990-1992), când mă pregăteam să tipăresc, cumpărasem deja dreptul de editare, a nu mai puțin celebrei cărți „Rețeaua Caraman - cei treisprezece români care au zguduit NATO", a foarte cunoscutului jurnalist de investigații (L'Express) și autor de best-sellers, Pierre Accoce, în colaborare cu Daniel Pouget, ofițer de informații francez, care i-a asigurat scriitorului consultanța de specialitate.

Generalul m-a căutat nu pentru afaceri de spionaj ci pentru presupusele mele competențe în expertiza și comerțul de artă. S-a născut o relație de prietenie între un fost mare spion și un fost poet antisistem devenit editor și cunoscător modest în vastul domeniul al artei. Mihai Caraman a fost un autentic colecționar de artă românească și probabil cel mai bun cunoscător al artei chineze și japoneze. Mi-a cedat o parte a documentației sale pe arta asiatică. La fel cum mi-a cedat memorii și cărți de istorie rare, bine alese, din domeniul său profesional.

„Rețeaua Caraman - cei treisprezece români care au zguduit NATO" în versiune românească, pe care am tipărit-o la Editura Compania, București, 1999, i-a produs o imensă bucurie și, după spusele sale, l-a protejat decisiv de atacurile din ce în ce mai agresive venite dinspre cei ce o cârmiseră din Pactul de la Varșovia spre NATO.

Spionul Caraman și echipa sa pe care în cea mai mare parte și-a compus-o el însuși au penetrat secretele NATO ca nimeni altcineva. Sunt deci ușor de înțeles adversitățile interne și externe. A fost comparat și încă mai este cu Richard Sorge, jurnalist și legendar spion sovietic dinaintea și din timpul celui de-al doilea război mondial.

Mi-a repovestit în foarte multele noastre conversații întreaga sa aventură la Paris între 1958 și 1968. Ne lega Parisul și cultura franceză. A contestat de multe ori cu argumente imbatabile versiunea devenită oficială din cartea „Rețeaua Caraman", scrisă, în opinia sa, în interese franceze, aliat NATO. Cele mai multe întâlniri ale noastre au avut loc în micuțul și cochetul bistro „Mon Chéri" din Dorobanți, la etaj. Ne întâlneam la „locul știut".

Ce aș vrea să spun azi la dispariția marelui om, pentru a-i respecta memoria, e că domnia sa a contestat întotdeauna că a lucrat direct pentru serviciile frățești sovietice. „Nu am făcut decât să respect strict, în literă și în spirit, politica de la București, politica țării mele". Principalii beneficiari ai succeselor sale au fost Gheorghe Gheorghiu Dej și, mai ales, Nicolae Ceaușescu și România în ansamblu. Așa se poate explica într-o bună măsură libertatea (însoțită de liberalizare generală) obținută de autoritățile de la București față de marele frate sovietic începând din 1964 și până după 1970. Contribuția lui Mihai Caraman și a performantei sale echipe a fost una esențială.

Desigur, documentele extrase, unele purtau stampila „cosmic" după spusele generalului, din sediul NATO de la Paris și ulterior de la Bruxelles îi interesau și le erau utile în primul rând sovieticilor, mare putere militară și nucleară. Doar românilor le-ar fi fost practic inutile. Documentele plecau de la București la Moscova, cu aprobarea și controlul autorităților române, la cel mai înalt nivel.

A existat evident (împotriva demonstrației din „Rețeaua Caraman") o strânsă colaborare între România și Franța pe care generalul o nega dar fără vehemență și chiar fără convingere. Charles de Gaulle devenit președinte al Franței era interesat să expulzeze NATO și trupele americane de pe teritoriul francez. Ceea ce a și reușit. S-a scris și s-a vorbit prea puțin spre deloc despre tentativele de asasinat cărora marele om politic francez le-a supraviețuit.

În 14-18 mai 1968, în timpul vizitei lui Charles de Gaulle la București și în România, Caraman i-a fost președintelui francez gardă de corp. Există o fotografie cu de Gaulle în limuzina oficială cu Caraman pe scara mașinii lângă de Gaulle. Pe atunci Mihai Caraman era colonel.

Marea mândrie a generalului era aceea că a contribuit, paradoxal, în timpul aspru al „războiului rece" la menținerea păcii dintre cele două blocuri, NATO și Pactul de la Varșovia. Cele două blocuri politice și militare aveau informațiile de care aveau nevoie pentru a putea semna tratatele de control al armelor nucleare și al celorlalte arme. Azi ne confruntăm cu o periculoasă instabilitate, în primul rând nucleară, tocmai pentru că marile puteri, SUA, Rusia, China, Franța nu mai știu mare lucru despre nivelul de înarmare al adversarilor.

Generalul Mihai Caraman credea și nu am reușit să-i schimb părerea că editarea cărți despre el la editura de care mă ocupam și eu (proaspăt întors de la Paris) a fost un cadou al serviciilor franceze pentru a-i întări protecția prin celebritate. Și alți generali sau ofițeri de rang înalt din serviciile noastre speciale au crezut și încă mai cred același lucru. Am renunțat să-i mai conving de contrariul.

Despre marele spion român Mihai Caraman se vor mai scrie cărți, se vor face filme. Eu am avut privilegiul să-l cunosc direct și să-i apreciez seriozitatea, competența, curajul, patriotismul. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Petru Romoșan

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE