Mafia funciară favorizată de primăria și justiția orădeană
Postat la: 28.05.2025 |
După înființarea Curții de Apel Oradea, justiția bihoreană a fost zguduită de numeroase cazuri de corupție, fiind arestați și/sau trimiși în judecată în jur de 20 de magistrați judecători și procurori, dintre care cea mai mare parte au activat la curte și la Tribunalul Bihor.
Din păcate, sub acest aspect, Curtea de Apel Oradea s-a situat pe primul loc în țară , fiind urmată de curțile de apel de la București și Craiova. Trebuie spus și că, în perioada în care DNA a fost condusă de Laura Codruța Kovesi, anterior procuror general al României, asupra judecătorilor de la instanțele bihorene au fost exercitate cele mai mari presiuni și șantaje de către ,,unitatea de elită" de la Oradea condusă de procurorul șef Ciprian Man, secondat de procurorul Cristian Ardelean, intrați în istorie drept niște zăroni ai parchetului românesc. Sub egida lor, serviciul teritorial al DNA a înregistrat cele mai multe trimiteri în judecată, dar și cele mai multe achitări, fiind campioni naționali în materie. Cel puțin patru judecători au fost trimiși abuziv în judecată, fiind achitați pentru că fapta nu exista sau nu era prevăzută de legea penală, după ce au fost suspendați din activitate și privați de venituri vreme de patru ani. După cum a mărturisit, cu vocea lui de soprană, procurorul Ardelean, scopul lor era să bage frica în judecători pentru a pronunța soluții de condamnare în dosarele DNA.
Judecători și procurori orădeni în bătaia puștii
Corupția a ajuns la cote maxime la Curtea de Apel Oradea în perioada în care președinte al acestei instanțe a fost Gheorghe Groza, cu origini și rudenii în județul Satu Mare. În perioada respectivă, un fost judecător din Satu Mare devenit avocat a intervenit frecvent la acesta în favoarea unor afaceriști și interlopi care aveau litigii civile, comerciale sau penale la Curtea de Apel Oradea. Șeful instanței de apel se întâlnea cu afaceriștii și interlopii sătmăreni la Hotelul Dacia-Continental, unde aceștia luau camere și un apartament, în care se încingeau de obicei orgii cu alcool, poker și carne vie. Prin acest modus operandi, sătmărenii au avut câștig de cauză în aproape toate litigiile. DNA și SRI n-au mirosit nimic. Ori n-au vrut să miroase pentru că șefi teritoriali ai acestor instituții erau conexați cu membrii reprezentativi ai grupului.
În ultimii 5-6 ani, după ce au fost făcute publice înregistrări în care procurorii anticorupție din ,,unitatea de elită" de la Oradea devoalau cu mândrie modul lor șantajist de lucru, nu au mai fost înregistrate scandaluri mari de corupție. Ori, poate nu au ieșit la iveală. La începutul lunii aprilie 2025 a făcut furori, umori și urdori un articol publicat în presa națională și locală, intitulat ,,Mafia în robe. Rețeaua Udroiu-Antik-Țarcă și capturarea justiției române" și semnat de redutabilul om de presă și jurnalist de investigații Sorin Roșca-Stănescu. O investigație de șase luni scoate la iveală o rețea complexă de corupție în justiția română, în care sunt implicați judecători de la Secția penală a Curții de Apel Oradea, procurori, polițiști și funcționari publici din urbea de pe Crișul Repede. După apariția acestui articol au început să vorbească afaceriști milionari din Țara Oașului și din municipiul Satu Mare care reclamă că ar fi fost ,,jecmăniți" sau ,,jupuiți" de zeci de mii sau de sute de mii de euro de către judecători și procurori cu funcții de conducere pentru a le fi soluționate favorabil dosarele civile, comerciale sau penale. Unii au sesizat instituții abilitate ale statului, alții au contactat jurnaliști din presa centrală.
Corupție pe pâine la Secția Civilă. Samsarii preacuviosului Ilie.
După câteva săptămâni am fost bombardat cu informații și documente privind corupția de la Secția I Civilă a Curții de Apel și mafia funciară care gravitează în jurul Primăriei Oradea, după ce a ajuns primar Ilie Bolojan, până alaltăieri președinte interimar al României, după care a repreluat funcțiile de președinte al Senatului și de președinte interimar al PNL. Această mafie este constituită din samsari de terenuri din municipiul Oradea, cu o utilitate și implicit valoare deosebită, care au realizat beneficii de multe milioane de euro. Samsarii aveau surse de informații în primărie de la care aflau date despre proiectele edilitare, precum și date de identificare ale persoanelor care obținuseră adeverințe și titluri de proprietate pentru terenuri situate pe raza municipiului. Ulterior, abordau aceste persoane și le convingeau să le vândă lor terenurile la prețuri relativ modice, după care le revindeau unor dezvoltatori imobiliari sau chiar primăriei, care le cumpăra direct sau le expropria cu plata unor despăgubiri substanțiale.
Samsarii cei mai importanți au fost și sunt consiliați și reprezentați juridic de avocați care au soțiile judecătoare la Curtea de Apel Oradea. Soția unuia dintre acești avocați, cel mai angajat, mai implicat și mai ahtiat dintre ei, este actuala președintă a Secției I Civile a Curții de Apel, Doina Măduța, despre care am aflat că are ambitia să devină cât mai curând președinta acestei instanțe. Din lăcomie nemăsurată, această judecătoare și soțul său, Ionel Măduța, care este și pastor baptist la Biserica Emanuel și amic cu ex-primarul Bolojan, l-au implicat într-o tranzacție imobiliară pe fiul lor la vârsta de 12 ani. După ce a devenit major, fiul a donat terenul părinților grijulii, finalizând astfel o operațiune de mită mascată.
Samsarii orădeni, funcționarii cumpărați de la primărie, avocații și notarii care-i deservesc și judecătorii care le fac jocurile constituie un veritabil grup de crimă organizată, care a intrat deja sub periscopul DNA și ANI. Referitor la corupția endemică de pe axa Primăria Oradea-Curtea de Apel Oradea au fost sesizate și Rețeaua SIBENIK (Rețeaua Autorităților de Prevenire a Corupției) pentru prevenirea și combaterea săvârșirii faptelor de corupție, precum Grupul de State împotriva Corupției GRECO. Magistrații bihoreni care au favorizat și protejat această mafie funciară au încălcat cel puțin doi piloni importanți din Strategia Națională Anticorupție și au intrat sub incidența unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, constatarea și sancționarea faptelor de corupție.
Samsarul Pater famiglias
Cel mai cunoscut și mai escroc dintre acești samsari este un oarecare Mihail Pater, originar din județul Bihor și cu reședință în Oradea, având cetățenie austriacă și domiciliul în Viena. Se vehiculează că acest Pater ar fi câștigat cel puțin 10 milioane de euro din astfel de afaceri. De vreun deceniu s-a combinat cu un cetățean german, Bernhard Kubon, care conform datelor furnizate de OJCPI Bihor a ajuns să obțină și să dețină nu mai puțin de 281 de terenuri în municipiul Oradea și în localități limitrofe. Curios și dubios este că neamțul ultraacaparator nu a captat nici atenția primarului Bolojan nici atenția SRI. În urma investigațiilor intreprinse, am stabilit că austro-românul Pater are conexiuni cu angajați și șefi de la anumite direcții și servicii ale primăriei orădene (sistematizare, urbanism, fond funciar, juridic) precum și cu secretarul general al acesteia. În Săptămâna Mare, Pater mi-a fost arătat ieșind din Primăria Oradea, m-am apropiat și am scos telefonul să-l fotografiez, dar a luat-o la goană, reușind să-i imortalizez doar spatele.
Duminică seara am revenit la Oradea pentru a vedea dacă ciracii lui Bolojan îl vor evacua luni pe abatele Ordinului papal Premonstratens din Biserica ,,Maica Îndurerată", abuz despre care am publicat sâmbătă un articol clarificator și devastator. Am stat de dimineață până la prânz în reședința abatelui de lângă biserica ce a stârnit pofte atavice în Bolojan și dezvoltatorii imobiliari apropiați, care urmăresc să evacueze și să demoleze această biserică străveche, care constituie bun sacru și este înregistrată ca monument istoric național, pentru a construi se pare un cogeamite mall. Ciracii săi de la primărie n-au avut curajul să vină la evacuare nici luni nici marți. Bolojan and co au stârnit însă o amplă și superbă mișcare de solidarizare în jurul abatelui Fejes Rudolf Anzelm.
Luni seara, această biserică romano-catolică a fost arhiplină cu credincioși maghiari și români. Au fost prezenți preoții romano-catolici din Oradea în frunte cu episcopul Bocskei Laszlo.A fost prezent și fostul episcop reformat Tokes Laszlo, care domiciliază în Oradea după retragerea din politică. Mi-am amintit de solidaritatea dintre români și maghiari din miraculoasele zile ale lunii decembrie 1989 în care a fost aprinsă scânteia Revoluției la Timișoara. Bolojan ar trebui să-și amintească și el pentru că era atunci student în orașul de pe Bega. Și ar trebui să se gândească că a creat o situație premisă critică, dacă tot se lauda că a citit ,,Gândirea tragică" de Robert Kaplan.
Conexiunea cu Bolojan
Marți, trei ceasuri rele, în timp ce căutam conexiuni între capul mafiei funciare din Oradea și ex-primarul Ilie Bolojan, am primit vestea că megaescrocul Pater se laudă prin oraș că a fost invitat și a fost prezent luni la festivitatea de instalare a noului președinte Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, după predarea ștafetei de către fostul președinte interimar Ilie Bolojan. Pater famiglias s-a lăudat și că ar fi dat mâna și s-ar fi pozat pentru eternitate cu noul șef al statului, ca să vadă serviciile și alte organe că are asigurată imunitate în noua eră anticorupție ce se anunță. În plus, speră să fie miluit cu niscaiva afaceri babane cu statul. Acum mi-e totul clar. Cine putea să invite la o astfel de festivitate un escroc care cochetează cu lumea interlopă, nu cu înalta societate politică?
Mi-e tot mai clar, aproape de vârsta senectuții, și că Dumnezeu lucrează prin oameni și pentru oameni. Vom reveni cu nume, prenume și renume, date, acte și fapte. Veți citi și vă veți îngrozi!
Valer Marian
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu